Fotbal intern

FC Voluntari, victima preferată a lui Valentin Mihăilă. Toate golurile lui din actualul sezon au fost înscrise împotriva ilfovenilor

31.10.2019 | 21:54
FC Voluntari victima preferata a lui Valentin Mihaila Toate golurile lui din actualul sezon au fost inscrise impotriva ilfovenilor
ADVERTISEMENT

FC Voluntari este victima preferată a lui Valentin Mihăilă, care a marcat toate golurile din actualul sezon împotriva ilfovenilor. Tânărul atacant a reușit să marcheze de două ori în prima repriză a meciului din cupă cu Voluntari și a avut șansa să facă un hattrick, dar a ratat finalizarea.

FC Voluntari, victima preferată a lui Valentin Mihăilă

Valentin Mihăilă este un fotbalist tânăr din lotul Universității Craiova, care are un potențial bun, iar în actualul sezon a marcat un total de 3 goluri, dar toate reușitele lui au fost înscrise în poarta lui FC Voluntari, care devine, astfel, victima preferată a olteanului. Primul gol al lui din Casa Pariurilor Liga 1, a venit în etapa 8, când Universitatea Craiova a câștigat cu 2-1 duelul de pe stadionul „Anghel Iordănescu”.

ADVERTISEMENT

Atunci, Mihăilă reușea să aducă egalarea imediat după startul reprizei secunde, iar Mihai Roman aducea victoria echipei antrenată atunci de Corneliu Papură în minutul 86 cu o lovitură de cap.

  • 19 ani a împlinit Valentin Mihăilă pe 2 februarie

A marcat și pentru România U21

În meciul din Cupa României, Valentin Mihăilă a fost titularizat de Victor Pițurcă și a reușit „dubla” după doar 20 de minute (12, 20). FC Voluntari a reușit să reducă din diferență prin autogolul lui Martic din minutul 32. De asemenea, Valentin Mihăilă a marcat și în victoria României U21 în fața Irlandei de Nord U21, 3-0.

ADVERTISEMENT

„Sunt foarte fericit că am reușit să înscriu. Toată echipa a făcut un meci spectaculos și sunt foarte bucuros. nu conteaza cine este titular, suntem niște fotbaliști foarte buni. Am multe de învățat chiar de la Cristiano Ronaldo, pe care îl urmăresc și sper să-i calc pe urme. Adversarii au căzut fizic în a doua repriză, am avut un om în plus”, a spus Mihăilă după meciul cu Irlanda de Nord.

  • 800.000 de euro este cota de piață a lui Valentin Mihăilă, conform transfermarkt.com