Sport

FCSB a defilat în primul amical al verii. Cum s-au descurcat noile achiziții ale roș-albaștrilor. Foto

FCSB a câștigat primul meci de verificare din această vară. Echipa lui Dinu Todoran s-a impus cu scorul de 5-1 în fața Viitorului Pandurii Târgu Jiu, din Liga 2
30.06.2021 | 18:26
FCSB a defilat in primul amical al verii Cum sau descurcat noile achizitii ale rosalbastrilor Foto
ADVERTISEMENT

Dinu Todoran a debutat cu o victorie pe banca vicecampioanei României. În primul amical din pauza competițională, FCSB a învins-o cu 5-1 pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu, formație care a terminat pe locul 9 în ultima ediție din Liga 2.

Golurile roș-albaștrilor au fost marcat de Ionuț Vînă, Alexandru Musi, Florin Tănase, Ianis Stoica și Octavian Popescu, în timp ce pentru gorjeni a punctat Paul Mitrică, la scorul de 2-0 pentru FCSB.

ADVERTISEMENT

FCSB a „demolat-o” pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu în primul amical al verii

În partida disputată la baza roș-albaștrilor de la Berceni, Todoran a aruncat în luptă și trei din cele patru achiziții ale verii. Vucur și Cordea au fost titulari, în timp ce Crețu și-a făcut apariția pe teren în repriza a doua. Singurul care a lipsit a fost Zdenek Ondrasek, cel pentru al cărui transfer Gigi Becali a plătit 120 de mii de euro, după cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate.

„Victorie la scor în primul amical! FCSB s-a impus categoric, scor 5-1, în prima partidă amicală din această vară, împotriva celor de la Viitorul Pandurii Târgu-Jiu.

ADVERTISEMENT

Ionuț Vînă a deschis scorul în minutul 25, după o recuperare excelentă a lui Gabriel Simion, în timp ce Alexandru Musi a făcut 2-0 după numai trei minute, din pasa lui Andrei Cordea. Paul Mitrică a redus din handicap în minutul 40, după un șut superb, însă căpitanul Florin Tănase a dus scorul la 3-1 în ultimul minut din prima parte, după ce a driblat portarul și un apărător.

Ianis Stoica, jucător revenit după împrumutul la Slatina, a făcut 4-1 în minutul 57, în timp ce Octavian Popescu a închis tabela în minutul 64, după o acțiune personală în stilul caracteristic.
Dinu Todoran a folosit două formule de echipă pe parcursul partidei.

ADVERTISEMENT

Astfel, în prima parte a mizat pe echipa formată din Vlad – V.Crețu, Haruț, Vucur, Cordea – Simion, Olaru, Vînă – Niță, Tănase, Musi. În partea secundă, FCSB a evoluat în următoarea formulă: Straton – Pantea, Cristea, A.Crețu, Radunovic – Perianu, Moruțan, Oaidă – Oct. Popescu, Stoica, Dumitru.

Următorul meci amical este programat mâine după-amiază, începând cu ora 17:30, împotriva celor de la C.S. Concordia Chiajna”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a celor de la FCSB.

ADVERTISEMENT

Poziții noi pentru Cordea și Crețu

În amicalul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Dinu Todoran l-a folosit stoper pe Stipe Vucur, așa cum era normal, dar Andrei Cordea și Alexandru Cordea au evoluat pe două poziții cu care nu sunt foarte familiarizați. De meserie mijlocaș ofensiv, fotbalistul venit de la Academica Clinceni a început meciul pe postul de fundaș stânga.

În ceea ce îl privește pe Alexandru Crețu, internaționalul român a intrat ca fundaș central, alături de Iulian Cristea. Fostul fotbalist al lui NK Maribor știe însă de când a semnat că acesta va fi rolul lui la FCSB, FANATIK dezvăluid în exclusivitate că va fi titular în centrul defensivei roș-albastre, dar și cine este fotbalistul cu care va face pereche.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Șahtior Karagandy: 2,82 este cota pentru „peste 3,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT