FCSB a suferit o nouă înfrângere rușinoasă. Campioana României a pierdut derby-ul cu CFR Cluj, pe Arena Națională, cu scorul de 1-4, iar viitorul arată sumbru pentru roș-albaștri. Analiștii FANATIK SUPERLIGA au vorbit despre marile probleme din jocul echipei din Capitală și au prezentat o statistică îngrijorătoare.
Campioana României a deschis scorul în meciul cu CFR Cluj și părea că poate obține o victorie, însă, parcă din senin, jocul s-a rupt. S-au comis din nou o sumedenie de greșeli pe faza de apărare, iar calificarea în playoff este pusă în mare pericol.
Adrian Ilie, fostul mare fotbalist român, a analizat la FANATIK SUPERLIGA jocul echipei lui Elias Charalambous. Acesta a vorbit despre problemele din apărarea campioanei României și a spus câteva cuvinte și despre Andre Duarte, noul fundaș central de la FCSB, care a avut parte de un debut dezastruos.
„E ultimul trend. Nu înțeleg cum joacă așa de sus. În zig-zag se apără. Târnovanu era doar în mișcare. Apărare în zig-zag. Atacanții adversi joacă la margine și scot fundașii din joc. E ultimul stil. (N.r. Va revoluționa fotbalul mondial?) Ar trebui să se apere în jumătatea adversă, să nu mai fie problema cu ofsaidul.
Încet, încet, FCSB a căzut. S-au făcut greșeli foarte mari. CFR Cluj și-a dat seama că se poate mai mult. Duarte, slăbuț, în nota echipei. Este primul meci. Cred că și el a rămas surprins de apărarea asta în zig-zag. Primul și al treilea gol sunt din zona lui Duarte. A făcut pasul după atacant, dar a lăsat spațiu”, a spus Adi Ilie la FANATIK SUPERLIGA.
Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii, a prezentat o statistică îngrijorătoare pentru FCSB. Campioana României a pierdut aproape jumătate dintre meciurile jucate în acest sezon. Stagiunea pare deja una ratată de roș-albaștri și e nevoie de o minune pentru ca bucureștenii să mai prindă playoff-ul.
„Sezonul acesta are deja 17 partide pierdute din 41 jucate. Procentaj de eșecuri, 41,4%. Din 41 de meciuri, 17 pierdute. Procentaj 41%. Aproape jumătate din meciuri le-au pierdut. Nu mai poți să te ferești de cuvinte. Au mai fost partide slabe. Nu au apăsat pedala de accelerație. S-au gândit că o să-și revină. Nu mai e timp. Trebuie să înfunzi pedala acum. Ai luat 8 goluri în 3 zile și nu de la Real Madrid și Manchester City. Bodo Glimt, dacă îi prinde acum, le dă șase. La pas”, a explicat Horia Ivanovici.