Sport

FCSB a făcut o ofertă oficială pentru David Miculescu. „Clepsidra e pe masă, timpul se scurge!”. MM confirmă exclusivitatea Fanatik

Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, a recunoscut că gruparea roș-albastră îl dorește pe David Miculescu, de la UTA, și a făcut cunoscută și suma pe care este dispusă să o ofere.
13.12.2021 | 16:23
FCSB a facut o oferta oficiala pentru David Miculescu Clepsidra e pe masa timpul se scurge MM confirma exclusivitatea Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB se află la a doua tentativă de a-l aduce pe David Miculescu, de la UTA, în vârstă de 20 de ani, dar de această dată a oferit și o sumă de transfer. Informația a fost furnizată în weekend, în exclusivitate, de FANATIK, care informa că echipa roș-albastră a pus pe masă 500.000 de euro.

Mihai Stoica a dezvăluit suma pentru David Miculescu: 500.000 de euro

Am propus 500.000 de euro, nu un milion de euro cum s-a vehiculat. Oferta a fost făcută, clepsidra e pe masă, contractul se scurge.

ADVERTISEMENT

Miculescu mai are un an și jumătate cu UTA. Noi nu putem crește oferta, ci doar să o scădem”, a declarat, luni, managerul general al FCSB, Mihai Stoica.

Gigi Becali îl voia pe David Miculescu încă din vară

Patronul FCSB, Gigi Becali, nu ascundea, la sfârșitul lunii iulie, că și-l dorește în lot pe jucătorul echipei UTA, chiar dacă evoluează pe același post cu Florinel Coman. „Văd că l-ați ghicit. Câteodată, un jucător e și frumos.

ADVERTISEMENT

Când l-am luat pe Dennis Man, e un băiat plăcut. Așa a fost și cu Nedelcu, dar nu s-a legat. David este foarte frumos, inalt, slăbuț, are o alură de fotbalist. Aleargă foarte frumos.

De acum șase luni-un an am vrut să-l iau, iar acum am acționat. Cred că sunt șanse să-l iau, pentru că mai are încă un an și jumătate contract și, dacă nu-l dau, o să-l piardă gratis”, a declarat Gigi Becali în luna iulie.

ADVERTISEMENT

Laszlo Balint ducea interesul FCSB pentru David Miculescu la nivel de zvon

La vremea respectivă, el era contrazis de antrenorul Laszlo Balint. „Toată lumea îl cunoaște pe domnul Becali, nu ne-au deranjat cu absolut nimic declarațiile sale.

Miculescu este un jucător tânăr, cu potențial, este normal să iasă în evidență pentru un eventual transfer și nu doar pentru echipele din România care-și permit sume de transfer, dar și pentru cele de afară.

ADVERTISEMENT

El a rămas cu capul pe umeri, am avut o discuție foarte serioasă cu el în ceea ce privește toate acele zvonuri. Sunt doar zvonuri atât timp cât nu a venit nimic oficial, dacă la asta ne raportăm.

David știe că trebuie să rămână foarte concentrat pe ceea ce are de făcut la UTA, pentru că mai are multe de arătat aici. Este într-o creștere evidentă și randamentul lui este unul bun, dar e capabil de mai mult”, spunea tehnicianul într-o conferință de presă.

Claudiu Keșeru și Constantin Budescu vor să plece de la FCSB

FCSB vrea să se întărească, în condițiile în care sunt șanse mari să renunțe la doi jucători. FANATIK v-a informat, în exclusivitate, că două dintre vedetele echipei, Claudiu Keșeru și Constantin Budescu, vor să plece încă din iarnă.

Mai mult, Gigi Becali nu se opune plecărilor, mai ales că ar ieși în avantaj, din punct de vedere financiar. Concret, patronul FCSB ar face o economie de 540.000 de euro dacă nu le-ar mai plăti salariile celor doi jucători.

Mijlocaşul Constantin Budescu nu a reuşit să se impună în primul „11” la revenire, fiind mai mult rezervă, atât în mandatul lui Edi Iordănescu, dar şi cu Toni Petrea pe bancă. La rândul lui, atacantul Claudiu Keșeru a avut uin început foarte bun de sezon, cu patru goluri şi două pase decisive în cinci etape, dar nu a mai înscris din octombrie, de la meciul cu CS Mioveni.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Rapid: 5,30 este cota pentru „2 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT