Îl auzeam pe Mihai Stoica cu câteva zile înaintea acestui meci cum că FCSB, fostă Steaua, vrea să schimbe sistemul de joc. Wow!, mare curaj după 79 de ani. Niciodată în istorie această echipă nu a jucat cu doar 3 fundași. Desigur, sistemele de joc, dacă trebuie intrăm și în teoria lor de la Herbert Chapman încoace, trebuie să aibă în vedere strict calitățile jucătorilor avuți la dispoziție. Nimic mai mult. Întâi sunt jucătorii și pe urmă apare sistemul și nu invers.
De asemenea, trebuia făcută clar distincția între sistem și dinamica jocului. Oricare dintre voi poate urmări un meci, cu intenția declarată de-a se juca într-un sistem, și oricare dintre voi poate face zoom pe oricare fază și veți observa că în niciun moment al jocului dispunerea jucătorilor nu este conformă cu sistemul apriori de pe hârtie. Eu am încercat și vă invit să-mi dați dreptate.
Plecând de la premisa că FCSB are în componență 5 fundași centrali de mare valoare și acest lucru ar presupune obligativitatea schimbării sistemului de joc, aceasta ar naște câteva întrebări:
Cred că schimbarea sistemului de joc în funcție de numărul fundașilor centrali a fost o utopie. Ce se putea face în aceste condiții cu randamentul mijlocașilor de bandă Cisotti și Pădurariu? Crești nivelul fundașilor centrali și-l scazi pe cel al amintiților? Păi, Cisotti are 75 % calități de atac și-l pui să joace 50% atac și 50% apărare? Nu de alta, dar asta este fișa postului mijlocașului de bandă.
La fel cu tânărul Pădurariu. Acesta este un fundaș stânga cu spirit ofensiv, dar doar venind în atac din linia a 3-a. Punându-l mai avansat, spațiile se restrâng și viteza de deplasare scade din cauza aglomerației în jumătatea adversă. Astfel, tânărului Pădurariu i se pot tăia calitățile, fiind nevoit să paseze înapoi sau, în cel mai fericit caz, la cel mai apropiat coechipier.
Un alt aspect, deloc de neglijat, extremele/ benzile Botoșaniului au viteză și spațiile lăsate libere în zona fundașilor laterali clasici au putut fi ușor exploatate. Un alt element important a fost dispunerea lui Tănase undeva pe extrema stângă a atacului. Nici această decizie nu mi s-a părut a fi inspirată, prin simplul fapt că, din nou, s-au retezat calitățile de pasator decisiv pe care acesta le are.
Pentru un asemenea jucător ar fi fost nevoie de întreaga lățime a terenului și i se potrivea mai bine zona centrală, de unde ar fi putut avea o vedere de ansamblu a poziționării colegilor. Acestea au fost nedumeririle mele generate de decidenții ex-militarilor la începutul meciului. Voi fi sau nu contrazis?
Frumoșii și înalții fundași ai lui Baciu au început siguri pe ei. Cisotti și Pădurariu au fost coautorii golului înscris de Joao Paulo. FCSB a avut controlul primei reprize, dar acesta a fost steril. Bîrligea a ratat, Boutoutaou l-a imitat. Până acum se părea că pot fi contrazis.
Dar ce să vezi? Vine minutul 36 și „valorosul” Dawa, la o fază care nu anunța niciun pericol, i-a oferit o minge cadou lui Dumiter, vârful modovenilor. Șut și gol. Botoșaniul a egalat. Oare pentru Dawa trebuia schimbat sistemul? Toți cei 5 fundași ai FCSB sunt „comisari șefi”. Nu a existat vreun meci în care aceștia să nu gafeze. Să nu o comită, cum se spune. O pasă la adversar, o poziționare greșită la vreo fază fixă, un luft șamd. Deh, chestii, socoteli, care numai a valoare nu inspiră.
Unii spun că acestea sunt insignifiante, dar mie mi se par grave. Egalitatea de la pauză i-au făcut pe Baciu, Becali, Stoica să decidă înlocuirea lui Dawa cu Crețu. Mi s-a părut logică reacția. Și iată cum FCSB-ul a revenit la sistemul cu 4 fundași. Experimentul n-a durat decât o repriză. Era normal să fie așa. De ce-ai schimba un sistem pentru niște gafeuri pe care doar unii îi văd valoroși?
În minutul 61, vârful Dumiter a râs din nou de „valoroșii” fundași pentru care s-a impus schimbarea sistemului de joc. S-a repus de la centru și Bîrligea a întors o minge la colțul scurt, înscriind, în sfârșit, după câteva luni. A egalat Steaua/FCSB, într-un sistem cu 4 fundași. A ieșit și Radunovic și a intrat Arad. Sistemul a rămas același. Bravo! Moldovenii au surprins mereu pe contaatac, ratând situații clare. Unde sunt „valoroșii”? Asta-i întrebarea.
Cisotti a trecut în banda stângă, acolo îi este locul și a fost despovărat de chinurile fazei defensive, punându-și calitățile în valoare. Au ieșit Boutoutaou și Joao Paulo, înlocuiți de Miculescu și Gnahore. Se pare că s-a terminat perioada accidentărilor și a lipsei pregătirii fizice pentru bucureșteni. Nu vor mai avea motive pentru eșecuri de-acum încolo. Dacă totuși ele vor fi, abia că vor fi de altă natură.
Cu fundașii m-am convins, dar ce se fac fecesebiștii cu postul de închizător? De ani de zile n-au găsit unul ca lumea. Acolo este o mare gaură și se pare că nici remediu nu există. S-au făcut 7 transferuri, dar pe postul acesta nu există încă soluție. Decât 5 fundași „valoroși”, poate era mai indicat un mijlocaș central, măcar bun. Zic și eu, nu dau cu parul. A ieșit Cisotti, care deocamdată este cel mai bun fotbalist al FCSB și a intrat speranța Tavi Popescu.
Faza de apărare a FCSB-ului a fost varză. La orice atac rapid al moldovenilor, „valoroșii” fundași au fost surprinși. Asta nu i-a împiedicat să câștige partida în ultimul minut, la o fază lucrată frumos de către Tavi Popescu și finalizată de Bîrligea, care a părut astfel că și-a revenit după o lungă perioadă. Pentru el, pentru FCSB și pentru echipa națională poate însemna mult.
Una peste alta, FCSB a fost echipa mai bună, cu ocazii și posesie peste a adversarilor, dar pentru a deveni ce a fost mai are nevoie de multe lucruri. În niciun caz de schimbarea sistemului de joc. A ajuns pe primul loc, dar este o echipă vulnerabilă. Încă.