Fotbal intern

FCSB, campioana perioadei de transferuri a iernii! Cum s-au mişcat rivalele la titlu în mercato

09.02.2021 | 23:35
FCSB campioana perioadei de transferuri a iernii Cum sau miscat rivalele la titlu in mercato
ADVERTISEMENT

Perioada de transferuri a iernii pentru sezonul 2020-2021 din Liga 1 s-a terminat pe 8 februarie, iar FANATIK îţi prezintă o analiză a mutărilor efectuate în mercato. FCSB a fost campioana tranzacţiilor, atât la investiţii, cât, în mod special, la încasări.

Transferul lui Dennis Man la Parma a fost mutarea iernii în Liga 1, fotbalistul devenind cel mai scump fotbalist român care pleacă din prima ligă. FANATIK a oferit în exclusivitate toate detaliile afacerii intermediate de Giovani Becali şi care a adus 13.000.000 de euro în conturile FCSB.

ADVERTISEMENT

FCSB, campioana perioadei de transferuri a iernii. Profit de 12.250.000 de euro

FCSB a adus trei fotbalişti în acesată iarnă, însă doar doi au venit pe bani. Pe Risto Radunovic şi pe Denis Haruţ, al cărui transfer a fost anunţat în exclusivitate de FANATIK, Gigi Becali a plătit 1.050.000 de euro, în timp ce Ante Vukusic a venit liber de contract.

La capitolul vânzări, FCSB a dat lovitura prin transferul lui Dennis Man la Parma, în schimbul căruia clubul a încasat 13.000.000 de euro. În plus, Sergiu Buş a plecat în Coreea de Sud, la FC Seongnam, afacere care i-a mai adus 300.000 de euro lui Gigi Becali. Trăgând linie, FCSB a realizat un profit de 12.250.000 de euro în această iarnă, fiind campioana perioadei de transferuri.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj a câştigat 500.000 de euro în iarnă

CFR Cluj a fost activă pe finalul perioadei de transferuri, când a reuşit să-i aducă pe Runar Mar Sigurjonsson şi pe Mihai Bordeianu, ultimul sub formă de împrumut de la Al Qadisiyah. La capitolul plecări, campioana României a câştigat 500.000 de euro, însă a pierdut un titular.

Damjan Djokovic a fost cumpărat de Rizespor, cu 400.000 de euro, după ce echipa lui Marius Şumudică s-a luptat cu Kayserispor pentru realizarea mutării, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate. De pe urma plecării lui Jakub Vojtus la Mezőkövesd, CFR Cluj a mai încasat 100.000 de euro. Ivica Zunic a părăsit Gruia liber de contract şi va evolua în Liga 2, la Rapid.

ADVERTISEMENT

U Craiova l-a repatriat pe Fedele şi l-a transferat difinitiv pe Mamut

Perioada de transferuri a iernii, pentru U Craiova, a coincis cu schimbarea antrenorului. Corneliu Papură a fost demis de o serie de rezultate slabe, iar în locul lui a venit Marinos Ouzounidis. În mercato, oltenii nu au făcut prea multe mutări.

Primul pas a fost transferul definitiv al lui Ivan Mamut de la Inter Zapresic. Al doilea a însemnat repatrierea lui Matteo Fedele, care a mai jucat în Bănie în perioada 2018-2019. Antoni Ivanov a fost cea mai notabilă plecare, după ce mijlocaşul de 25 de ani a fost împrumutat la FC Voluntari.

ADVERTISEMENT

Viitorul a făcut 1.000.000 de euro în doi paşi

Viitorul şi-a pierdut cei mai în formă atacanţi, pe Kevin Luckassen şi pe Gabriel Iancu, dar a câştigat 1.000.000 de euro. Primul s-a transferat la Kayserispor, după ce turcii au plătit 500.000 de euro. Aceeaşi sumă a obţinut Gică Hagi şi pe atacantul român, plecat la Ahmat Groznâi.

Transferurile făcute pe bani în Liga 1 în iarna lui 2021

  • Damjan Djokovic (CFR Cluj – Rizespor) – 400.000 euro
  • Jakub Vojtus (CFR Cluj – Mezőkövesd) – 100.000 euro
  • Momcilo Raspopovic (Rijeka – Astra Giurgiu) – 200.000 euro
  • Risto Radunovic (Astra Giurgiu – FCSB) – 400.000 euro
  • Constantin Dima (Astra Giurgiu – Desna) – 100.000 euro
  • Denis Haruţ (FC Botoşani – FCSB) – 650.000 euro
  • Dennis Man (FCSB – Parma) – 13.000.000 euro
  • Sergiu Buş (FCSB – FC Seongnam) – 300.000 euro
  • Kevin Luckassen (Viitorul – Kayserispor) – 500.000 euro
  • Gabriel Iancu (Viitorul – Ahmat Groznâi) – 500.000 euro

  • (P) Cota BETANO pentru Dinamo – FCSB: 1,53 este cota pentru „FCSB se califică”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT