Fotbal intern

FCSB – Craiova 2-0, cronica ultimului derby al anului 2019: Pac Man, pac Coman, pac Piți!

FCSB  Craiova 20 cronica ultimului derby al anului 2019 Pac Man pac Coman pac Piti
ADVERTISEMENT

FCSB și Craiova lui Victor Pițurcă au încheiat anul fotbalistic în Casa Pariurilor Liga 1 cu o întâlnire de gală pe Arena Națională. Un derby cum îl vinde pe bună dreptate toată lumea, având în vedere orgoliile de ambele părți.

Echipa lui Bogdan Vintilă termină anul cu o victorie, în fața unei Craiove care tremură din toate încheieturile. FCSB face 39 de puncte, urcă pe podium, poziție în premieră în sezonul început ca un coșmar, și vine la 5 puncte de campioana CFR. Cu un meci mai puțin și cu 4 runde înainte de play-off. Vom avea un 2020 care arde deja în plină iarnă.

ADVERTISEMENT
  • (P) Cota BETANO la CFR– FCSB: 3.05 este cota pentru ”2 solist”. Vezi aici toate cotele!

FCSB – Craiova, cronica ultimului derby al anului 2019: „Usain Bolt” Man, „Neymar” Coman, pac, pac!

E nevoie de vreo două minute pentru ca meciul întrerupt în secunda 29 să fie reluat din cauza petardelor aruncate de fanii roș-albaștrilor. Dar și după ce gazdele din tribună își termină arsenalul de fumigene pe care oamenii de la pază bineînțeles că nu aveau cum să le depisteze nu ne așteaptă mare lucru.

FCSB și Craiova parcă se tem una de alta. Rare faze de poartă, dar avem accidentări. FCSB îl pierde pe Soiledis, Craiova pe Bancu. Piesă pe piesă, ambele cu volanul pe stânga. Abia după vreo jumătate de oră vin și „semințele” pentru care am venit la stadion. Mai întâi Ovidiu Popescu vrea să pară mai mult decât e, iar imediat Mihăilă are prima ocazie adevărată după o cursă excelentă a lui Vlădoiu.

ADVERTISEMENT

Și vine nebunia de final de primă repriză. Man și „Neymar” Coman, oamenii despre care te întrebai dacă sunt „răciți”, au explodat în câteva minute. Primul a ieșit la rampă în minutul 41, „Usain Bolt” Man, care l-a făcut pieton pe Acka, după care l-a lobat elegant pe Popescu. Uaaauuu, ce cursă, ce gol!

Florin Tănase le dă oltenilor masca de oxigen, ca să respire în pauză. Putea fi 3-0 în minutul 45+3!

Oltenii lui Pițurcă sunt groggy. Bălașa a uitat că a schimbat tricoul, Florinel Coman îl blochează pe degajare, iar Dennis Man îi întoarce serviciul lui „Neymar” pentru un 2-0 în minutul 44. Și nu e gata repriza! Coman mai scoate și un penalty, dar Florin Tănase e prea emoționat ca să taie definitiv speranța dinspre Bănie. Îi lasă cu masca de oxigen pe față, la cabine…

ADVERTISEMENT

Nimeni nu schimbă la pauză. Să fie oare și Becali, și Pițurcă mulțumiți? Ultimul fierbe la foc încet. Se ascunde efectiv sub copertina băncii de rezervă ca să nu audă scandările ambelor peluze. Și ai lui, și ai FCSB-ului au ceva să-i transmită lui Pițurcă.

Băieții cheie ai lui Pițurcă nu au prins ziua aia bună

Iar jocul își schimbă puțin coordonatele, în sensul că ai lui Vintilă așteaptă acum contraatacurile, în timp ce ai lui Piți trebuie să construiască. Iar asta e sarcină destul de dificilă, pentru că băieții cheie – Mihăilă, Cicâldău, Ivan – nu au prins ziua aia bună, iar „bomba” lui Pițurcă, Uros Cosic, – e fâs!

ADVERTISEMENT

Bara lui Zakaric din minutul 69 mai aprinde ceva beculețe roșii de atenționare. FCSB e la munca de jos, săracul Panțîru trage din greu pentru fiecare euro pe care i-l bagă Gigi în buzunar, Planic și Cristea sunt apărați exact de Popescu și de Filip. Iar faptul că ultimul glonț pe care-l pune pe țeavă Pițurcă este fundașul dreapta Mățel spune multe despre subțirimea lotului oltean.

Vintilă – Pițurcă 3-0 în doar trei luni. Sau o fi fost Gigi Becali pe bancă?

Craiova și Victor Pițurcă au de lucru serios în această iarnă. E nevoie de întăriri, dar și de o updatare a fostului selecționer. Până la urmă l-a bătut în trei luni Bogdan Vintilă de două ori. La zero! Sau o fi stat Becali pe bancă și nu l-am văzut noi?

  • 1 victorie, două remize și 15 eșecuri este bilanțul Craiovei în fața FCSB în meciurile de campionat de la promovarea oltenilor
ADVERTISEMENT