Sport

FCSB, dezastru total la coeficientul UEFA! Minim istoric în era Gigi Becali. Care sunt pericolele uriaşe pentru sezonul viitor

FCSB a fost eliminată în grupele Conference League şi şi-a dinamitat coeficientul UEFA. Ce se va întâmpla în sezonul viitor al cupelor europene.
04.11.2022 | 01:36
FCSB dezastru total la coeficientul UEFA Minim istoric in era Gigi Becali Care sunt pericolele uriase pentru sezonul viitor
Ce coeficient UEFA va avea FCSB în sezonul viitor din cupele europene
ADVERTISEMENT

FCSB se lăuda în ultimii ani cu un coeficient UEFA foarte bun, care îi permitea să dribleze adversari dificili în preliminariile cupelor europene. Cu ratări pe bandă rulantă la accederea în grupe şi după un sezon dezamăgitor în Conference League, “roş-albaştrii” au ajuns la cel mai slab punctaj european din era Gigi Becali.

Ce coeficient UEFA va avea FCSB în sezonul viitor din cupele europene. Cum s-a ajuns la un dezastru total

Pentru actualul sezon european, FCSB avea de apărat 9,000 puncte, cele obţinute în sezonul 2017-2018, iar misiunea a fost un fiasco. Vicecampioana României a obţinut doar 2,500 puncte în actuala stagiune. Practic punctajul primit pentru calificarea în grupele Conference League.

ADVERTISEMENT

Pe teren, FCSB a obţinut doar două remize în cele şase meciuri, ceea ce se traducea în 2,000 puncte, dar acest punctaj era sub cel garantat de UEFA pentru calificarea în grupe. Astfel, “roş-albaştrii” vor avea un coeficient UEFA de 11,000 puncte, care va fi folosit în stagiunea 2023-2024.

În startul actualului sezon, FCSB avea un coeficient UEFA de 17,500 puncte, ceea ce i-a permis să fie cap de serie în toate fazele din preliminariile Conference League. Mai mult decât atât, la tragerea la sorţi pentru faza grupelor s-a aflat în urna a doua.

ADVERTISEMENT

FCSB, drum imposibil în sezonul viitor din cupele europene. Poate pierde puncte şi în 2023-2024

Cu un coeficient UEFA de 11,000 puncte, în sezonul 2023-2024, FCSB ar fi cap de serie în turul 2 şi 3 preliminar din Conference League. În play-off situaţia s-ar modifica dramatic, astfel că ar urma să fie în urna a 2-a, ceea ce i-ar putea aduce un adversar dificil.

Dacă ar reuşi să câştige titlul în SuperLiga şi să ajungă în preliminariile Champions League, FCSB ar fi cap de serie doar în turul 1 preliminar. De cealaltă parte, CFR Cluj şi-a asigurat un coeficient UEFA beton pentru sezonul viitor, ceea ce i-ar permite să fie în urna capilor de serie în primele trei tururi preliminare din Liga Campionilor.

ADVERTISEMENT

De asemenea, FCSB este obligată să prindă grupele cupelor europene în sezonul viitor. În startul stagiunii 2023-2024 ies punctele obţinute în 2018-2019, mai exact 2,500 puncte. Cum UEFA garantează acest punctaj la calificarea în grupele, vicecampioana României va avea nevoie de un parcurs fără greşeală în preliminarii.

FCSB, cel mai mic coeficient UEFA din epoca Gigi Becali

În sezonul 2003-2004, primul când Steaua, aşa cum se numea pe atunci FCSB, mergea în cupele europene cu Gigi Becali patron, coeficientul UEFA era de 15.478 puncte. “Roş-albaştrii” au urcat treptat, cu ajutorul unor performanţe foarte bune în Europa, în special semifinala din sezonul 2005-2006 din Cupa UEFA.

ADVERTISEMENT

Astfel, în sezonul 2008-2009, FCSB se lăuda cu un coeficient UEFA beton. Vorbim de 59.398 puncte, ceea ce o clasa pe locul 29 în ierarhia europeană, iar în grupele Champions League se afla în urna a 3-a la faza grupelor.

Decăderea a început în sezonul 2018-2019, când FCSB a ratat calificarea în grupele Europa League. Au urmat încă trei stagiuni în care echipa nu a prins faza grupelor în cupele europene, ceea ce a erodat şi mai mult coeficientul UEFA.

Cum a evoluat coeficientul UEFA pentru FCSB în perioada 2003-2023

  • 2003 – 15.478 puncte (locul 163 în Europa)
  • 2004 – 17.881 puncte (locul 118 în Europa)
  • 2005 – 20.101 puncte (locul 112 în Europa)
  • 2006 – 46.381 puncte (locul 42 în Europa)
  • 2007 – 55.255 puncte (locul 33 în Europa)
  • 2008 – 59.398 puncte (locul 29 în Europa)
  • 2009 – 53.781 puncte (locul 32 în Europa)
  • 2010 – 47.898 puncte (locul 40 în Europa)
  • 2011 – 29.164 puncte (locul 67 în Europa)
  • 2012 – 26.764 puncte (locul 76 în Europa)
  • 2013 – 35.604 puncte (locul 64 în Europa)
  • 2014 – 39.451 puncte (locul 56 în Europa)
  • 2015 – 40.259 puncte (locul 54 în Europa)
  • 2016 – 36.576 puncte (locul 57 în Europa)
  • 2017 – 35.370 puncte (locul 60 în Europa)
  • 2018 – 27.500 puncte (locul 54 în Europa)
  • 2019 – 23.000 puncte (locul 66 în Europa)
  • 2020 – 20.500 puncte (locul 73 în Europa) 
  • 2021 – 21,000 puncte (locul 67 în Europa)
  • 2022 – 17,500 puncte (locul 92 în Europa)
  • 2023 – 11,000 puncte (locul va fi stabilit la finalul actualului sezon european)

  • Cota BETANO pentru FCSB: 4,85 este cota pentru „X pauză / X final” la FCSB – Rapid. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT