Fotbal intern

FCSB – Dinamo, derby cu transferuri low-cost! Cât au investit rivalele în jucători

29.07.2018 | 14:03
FCSB  Dinamo derby cu transferuri lowcost Cat au investit rivalele in jucatori

FCSB – Dinamo, derby cu transferuri low-cost în Liga 1 Betano. Vicecampioana României se află în faţa celei mai slabe campanii de achiziţii din perioada de vară. De partea cealaltă, formaţia din Ştefan cel Mare a adus jucători la fel cum a făcut-o şi până acum, gratis.

În mod suprinzător, Gigi Becali a investit o sumă foarte mică în jucători în această vară. Doar 1.100.000 de euro în total, pe care oricum i-a achitat în perioade diferite, având în vedere că Olimpiu Moruţan a semnat contractul încă din iarnă, dar a rămas să joace la FC Botoşani până la finalul stagiunii trecute.

FCSB – Dinamo, derby cu transferuri low-cost în Liga 1 Betano

FCSB – Dinamo, derby-ul jucătorilor veniţi pe bani puţini. FC Dinamo Bucureşti a adus mai mulţi jucători decât rivala FCSB, Florin Bratu având cinci jucători noi la antrenamente, pe lângă cei care au fost promovaţi de la echipa a doua a clubului. FCSB i-a transferat, deci, pe Olimpiu Moruţan de la FC Botoşani, în schimbul căreia Gigi Becali a plătit suma de 700.000 de euro încă de când au fost parafate actele, la începutul acestui an, şi pe albanezul Qaka. Acum, în perioada de vară l-a adus doar pe Kamer Qaka, în schimbul căruia FCSB a plătit doar 400.000 de euro celor de la FC Politehnica Iaşi. “Am schimbat mentalitatea, nu mai vreau cantitate, vreau numai calitate. Nu vor mai veni la Steaua decât jucători valoroşi”, este noua filosofie a lui Gigi Becali.

1.100.000 de euro investiţi

FCSB – Dinamo, derby cu transferuri low-cost. La capitolul plecări, ca de fiecare dată, Gigi Becali a făcut o adevarată afacere! I-a vândut pe Constantin Budescu şi Denis Alibec şi a obţinut de aproape trei ori banii pe care i-a investit în transferuri. “Magicianul” Budescu l-a urmat pe Marius Şumudică în Arabia Saudită, la Al Shabab, iar vicecampioana României a primit în schimbul său 2.000.000 de euro. Denis Alibec vrea să-şi relanseze cariera la Astra Giurgiu, echipa care l-a ajutat şi în trecut să-şi revină după perioada din străinătate. 1.400.000 de euro i-a achitat Ioan Niculae lui Becali, cu 300.000 de euro mai puţin decât Gigi plătea în urmă cu doi ani de zile pentru el. Având în vedere evoluţiile slabe din acest sezon, în care a reuşit un singur gol în Liga 1 Betano, contorizând meciurile disputate atât în sezonul regulat, cât şi apoi, în play-off, suma încasată pe Alibec intră lejer la câştiguri, mai ales că nu s-au înghesuit echipele să-l oferteze şi nici Nicolae Dică nu avea de gând să-l reprimească în lot.

FCSB - Dinamo, derby cu transferuri low-cost. Ionuţ Nedelcearu, Denis Alibec, Claude Dielna şi Romera Navarro în meciul de fotbal dintre Dinamo Bucureşti şi FCSB disputat pe Arena Naţională
FCSB – Dinamo, derby cu transferuri low-cost. Denis Alibec, înconjurat de adversari, pe vremea când juca la FCSB

FCSB – Dinamo, transferuri la preţuri mici. Şi Valerică Găman a plecat alături de Constantin Budescu la Al Shabab. Iar De la FCSB au mai părăsit corabia în acest sezon şi Cristian Tănase, care a semnat cu Eskisehirspor, Toma Niga, Gabriel Simion, Eduard Stăncioiu, Vlad Mihalcea, Ionuţ Larie şi Vlad Achim.

Dinamo a adus cinci jucători

FCSB – Dinamo, derby cu transferuri low-cost. Florin Bratu are sub comandă nouă jucători noi, dintre care patru au fost promovaţi de la echipa a doua a clubului din Ştefan cel Mare. Fără să investească vreun leu, “câinii” i-au adus din campionatul românesc pe Deian Sorescu de la ASU Politehnica Timişoara, pe Mircea Axente de la FC Botoşani şi Sergiu Popovici de la Gaz Metan Mediaş, apoi au semnat cu doi fotbalişti străini. Tomislav Gomelt a venit la Dinamo de la HNK Rijeka, iar Kino Delorge de la echipa a doua a lui Genk. De la echipa similară a lui Dinamo au ajuns la seniori Constantin Dima, Mihai Eşanu, Mihai Neicuţescu şi Denis Ciobotariu. De partea cealaltă, opt fotbalişti au părăsit pe FC Dinamo Bucureşti şi au semnat deja cu alte echipe, mai puţin atacantul Adam Nemec, care este în continuare liber, studiind ofertele din străinătate. Jose Romera, Aitor Monroy, Luka Maric, Patrick Petre, Antun Palic, Iustin Popescu şi Laurenţiu Manole sunt ceilalţi fotbalişti care au părăsit “haita”. Dinamo nu a investit bani în transferuri şi nici nu a primit vreun leu pentru cei plecaţi, cărora le-au expirat contractele.

Toţşi aceşti jucători au şansa de a evolua în derby de România, care va avea loc duminică, de la ora 21:00, şi va fi transmis în format LIVE VIDEO pe FANATIK.RO.