Sport

FCSB – Dunajska Streda 1-0. Roș-albaștrii se califică în play-off-ul Conference League în fața a peste 40.000 de spectatori. Video

FCSB a câștigat și returul cu Dunajska Streda, scor 1-0, și se califică în play-off-ul Conference League. Andrei Cordea a marcat unicul gol al meciului, suficient pentru calificare.
11.08.2022 | 14:02
FCSB  Dunajska Streda 10 Rosalbastrii se califica in playofful Conference League in fata a peste 40000 de spectatori Video
Andrei Cordea se bucură după golul marcat în fața lui Dunajska Streda. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
11-08-2022
17:29

LIVE FCSB - Dunajska Streda 1-0 (Cordea 28)

VEZI CELE MAI IMPORTANTE FAZE AICI

FINAL DE MECI! FCSB câștigă cu 1-0 și se califică în play-off-ul Conference League, acolo unde va întâlni formația norvegiană Viking. Unicul gol al meciului a fost marcat de Andrei Cordea. 

Min. 79: Ocazie uriașă pentru FCSB! Rusu scapă singur în stânga, dar șutul său este blocat de portar

Min. 75: Emoții pentru FCSB! Dunajska a fost la un pas de egalare, după o minge bâlbâită de fundașii FCSB în propriul careu. Până la urmă, mingea a fost degajată din careul mic. 

Min. 66: Târnovanu reține foarte bine șutul lui Krstovic, din lovitură liberă

Min. 51: Pierdere importantă pentru FCSB! David Miculescu a ieșit accidentat, a intrat Răzvan Oaidă în locul său. 

Start în repriza secundă! 

PAUZĂ pe Arena Națională! FCSB conduce cu 1-0 în returul cu Dunajska Streda grație golului marcat de Cordea!

Min. 28: GOOOOOOOOL, FCSB! Rusu scapă singur în stânga, trimite o scăriță și mingea lovește bara. Din spate a venit foarte bine Cordea, care trimite mingea în poartă

Min. 10: BARĂ, Streda! Balogh trage un semnal de alarmă pe Arena Națională. Șutul său din 16 metri, lovește bara!

Start de meci! 

11-08-2022
16:12

Echipele de start din FCSB - Dunajska Streda

Au fost anunțate echipele de start la meciul de pe Național Arena dintre FCSB și Dunajska Streda. Valentin Crețu revine în primul „11” la FCSB, după ce a fost accidentat și n-a mai jucat de la meciul cu U Cluj din prima etapă de campionat.

  • FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Dawa, Tamm, Radunovic – Edjouma, Olaru – Cordea, Oct. Popescu (c), Miculescu – B.Rusu; Rezerve: A. Vlad, F. Achim, F. Coman, Pantea, Haruț, Șut, I. Stoica, Lixandru, Oaidă, Bouhenna, Musi, S. Șerban; Antrenor: N. Dică
  • Dunajska Streda: Veszelinov – Risvanis, Mateus Brunetti, Muhamedbegovic – Blackman (c), Szantho, Kocer, Dimun, Ramadan – Balogh, Krstovic; Rezerve: Trnovsky, Petras, Ciganiks, Njie, Veselovsky, Moumou, Rymarenko, Davis, Kachut, Nebyla, Carlos Pinto, Nicolaescu; Antrenor: A. Guľa

Meciul FCSB – Dunajska Streda are loc joi, 11 august, cu începere de la ora 20:30, în cadrul manșei secunde din turul 3 preliminar al Conference League. În primul joc, disputat pe terenul echipei slovace bucureștenii au reușit să obțină o prețioasă victorie cu scorul de 1-0, gol marcat de estonianul Tamm în a doua repriză.

Unde se joacă meciul FCSB – Dunajska Streda

Întâlnirea FCSB – Dunajska Streda se dispută joi, 11 august, de la ora 20:30, pe Arena Națională din Capitală, în manșa secundă a turului 3 preliminar al Conference League. Învingătoarea din acest meci va evolua în play-off cu formația norvegiană Viking Stavanger, care este ca și calificată, după ce a spulberat acasă, cu 5-1, pe irlandezii de la Sligo Rovers.

ADVERTISEMENT

Interesul bucureștenilor pentru acest meci a depășit orice așteptări. Dacă la partida din turul precedent, cu Saburtalo Tbilisi, au fost 25.000 de oameni acum biletele vândute au depășit cifra de 30.000 și managerul FCSB, Mihai Stoica, aprecia că vor fi în tribune cam în jur de 35.o00 de oameni, absolut senzațional pentru o partidă din turul 3 preliminar al Conference League în România.

Cine transmite la TV partida FCSB – Dunajska Streda

Partida FCSB – Dunajska Streda se joacă joi, 11 august, de la ora 20:30, pe Arena Națională din Capitală, în manșa secundă a turului 3 preliminar din Conference League și va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate numai pe canalul PRO Arena. O mai puteți vedea și dacă veți intra pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

Pentru joi, 11 august, se anunță o vreme frumoasă la București, cu cer mai mult senin, iar temperatura va ajunge până la limita a 30 de grade, în jur de 27 la ora meciului, ceea ce va lăsa la latitudinea arbitrului dacă se impun sau nu pauzele de hidratare pe reprize. Jocul va fi condus de azerul Alyar Aghayev și nu e un motiv de bucurie pentru bucurșeteni. Pentru că l-au avut la meciul de acasă din 2017, din tur preliminar Champions League, cu Viktoria Plzen și a fost 2-2 după ce cehii au condus de fiecare dată, iar în 2020 tot el a fost la jocul cu Slovan Liberec din preliminariile Europa League, la București, scor 0-2, cu FCSB decimată de cazurile de COVID, legitimând jucători de pe unde a apucat.

Revin Crețu și Radunovic în primul unsprezece

Nicolae Dică are o nouă problemă de acum înainte pentru cel puțin șase luni. Fundașul dreapta Ovidiu Popescu a suferit o gravă accidentare, o ruptură de ligamente și va lipsi de pe teren cel puțin șase luni de acum înainte, ceea ce înseamnă că va reveni abia în 2023! Din fericire este gata să revină Vali Crețu, titularul postului. Și fundașul stânga, Risto Radunovic, a depășit problemele medicale care l-au oprit să joace la Mioveni și va reveni pe teren.

ADVERTISEMENT

O situație specială o are căpitanul Florinel Coman. Accidentat la meciul tur el a făcut o vizită fulger în Serbia la vestita Marijana, vraciul care a reparat în regim de urgență mulți sportivi celebri și veștile sunt îmbucurătoare, pentru că există șanse mari ca el să se afle pe bancă şi chiar să intre în repriza secundă.

Cote la pariuri la jocul FCSB – Dunajska Streda

Pentru casele de pariuri FCSB este echipa care are prima șansă în acest meci, dar la o cotă destul de ridicată, dacă ne raportăm la faptul că bucureștenii s-au impus deja în Slovacia, în primul joc. 1,65 este cota FCSB pentru a doua victorie, în timp ce răsturnarea rezultatului, adică victorie Dunajska Streda, ajunge la cota de 5,10. Un gol reușit de oaspeși înseamnă o cotă de 1,80.

ADVERTISEMENT

FCSB a învins în turul precedent la București pe Saburtalo Tbilisi cu 4-2, răsturnând diferența de un gol a armenilor din primul joc, dar a fost mult noroc, pentru că după ce au avut 2-0 jucătorii lui Nicolae Dică s-au văzut egalați. Au reușit un forcing pe final, concretizat cu două goluri și astfel au avansat în turul 3 preliminar.

ADVERTISEMENT