Managerul general al vicecampioanei a făcut mai multe calcul, prin care FCSB poate recupera distanța față de primele două clasate, spunând că de obicei calculele sale sunt bune.
MM Stoica a vorbit despre obiectivul FCSB-ului din acest sezon, iar titlul este preocuparea principală a „roș-albaștrilor”, care vor menaja mai mulți titulari pentru meciurile din grupele Conference League, așa cum a dezvăluit FANATIK în exclusivitate.
„Să spunem că noi terminăm la 14 puncte de primele două locuri, după o să fie 7 puncte. În două etape putem să ajungem la două puncte de primele două echipe și mai avem și un meci cu echipele de pe primele două locuri.
Suntem la mâna noastră chiar și așa. Titlul e obiectivul, indiscutabil. Absolut, cred că avem şanse şi vom avea în a doua parte a campionatului, care chiar contează, o echipă mult mai bună decât acum.
Revine şi Cristea şi vom avea soluţii. Fac calcule bune de obicei. Dacă băteam la West Ham și pe Anderlecht, era cu totul altceva”, a mai spus MM Stoica, la TV OrangeSport.
MM Stoica a analizat meciul FCSB-ului cu FC Argeș, scor 3-2, partidă în care a văzut mai multe greșeli la jucători: „De câte ori ataca Piteștiul aveau ocazii. Explicabil și nu.
Sper ca victoria asta să fie un punct de plecare pentru ei și să le dea încredere, pentru că încă arată că nu au încredere în forțele proprii”.
„Au fost probleme. Joonas Tamm nu trebuia să joace în etapa asta, dar nu avea cine să joace. După ce că avea problemele astea, selecționerul elvețian al Estoniei nu a vrut să asculte și l-a jucat.
N-a fost la nivelul lui, până când l-a citit pe Garita și l-a lăsat… dar la golul lui Garita nu am ce să-i reproșez, e o execuție incredibilă. Am discutat despre programul lui de recuperare, de refacere”, a mai spus MM Stoica.