FCSB traversează un sezon incredibil. „Roș-albaștrii” au învins, joi seară, campioana Greciei, PAOK Salonic, în deplasarea de pe Toumba și se pot califica în optimile de finală Europa League, dacă vor face o figură frumoasă și pe Arena Națională. Experții din fotbal au atras atenția asupra unui detaliu interesant: echipa din capitala României este cea care a disputat cele mai multe meciuri europene în această stagiune.
Campioana României și-a început aventura europeană în turul 1 preliminar al UEFA Champions League încă din luna iulie. FCSB nu a reușit să se califice în grupele Ligii, însă a ajuns în Europa League, acolo unde a depășit toate așteptările.
„Roș-albaștrii” s-au calificat la baraj, iar acum visează să ajungă în optimile de finală Europa League, unde ar putea da de Olympique Lyon sau Eintracht Frankfurt. Până atunci, mai este însă returul cu PAOK, de joia viitoare.
Programul celor de la FCSB a fost unul de foc în acest sezon. Până acum, echipa din capitala României a jucat nu mai puțin de 17 meciuri în cupele europene, cel mai mare număr dintre toate participantele, așa cum anunță analiștii de la Football Meets Data.
În cazul în care FCSB va trece de PAOK, va ajunge la 20 de meciuri europene, o cifră imensă pentru fotbalul românesc. Noul format al competițiilor intercluburi a făcut ca numărul partidelor să crească.
Acest program infernal poate să o încurce pe FCSB. În ultimele luni, tot mai mulți jucători s-au accidentat. În plus, în Superligă urmează câteva dueluri extrem de importante pentru „roș-albaștrii”, iar Elias Charalambous ar putea avea mari bătăi de cap în alcătuirea echipei de start.
Pentru ca FCSB să poată face o figură frumoasă și în următorul sezon în cupele europene, „roș-albaștrii” trebuie să câștige titlul în Superliga României. Acesta e singurul mod în care bucureștenii pot juca în Champions League sau Europa League, întrucât locul doi merge doar în Conference League.
Singurul loc atribuit României pentru Europa League este cel pentru câștigătoarea Cupei României. FCSB, însă, nu a reușit să treacă de faza principală a competiției, iar acest scenariu a picat.
Sigur, mai e și varianta în care „roș-albaștrii” vor câștiga trofeul Europa League. Acest lucru garantează automat prezența în Champions League, însă e puțin probabil ca o echipă din România să atingă o asemenea performanță, dacă ne uităm la „greii” care au rămas în joc: Manchester United, AS Roma, Lazio etc.