Sport

FCSB, exclusă din lupta la titlu înainte de derby-ul cu CFR Cluj: “Nu merită!”. Cum a motivat fostul atacant al “Generației de Aur”

FCSB a fost exclusă din lupta la titlu înaintea derby-ului cu CFR Cluj. Fostul atacant al „Generației de Aur” și-a argumentat declarația.
09.04.2023 | 10:44
FCSB exclusa din lupta la titlu inainte de derbyul cu CFR Cluj Nu merita Cum a motivat fostul atacant al Generatiei de Aur
FCSB a fost exclusă din lupta la titlu de un fost mare internațional înainte de derby-ul cu CFR Cluj. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Farul a câștigat cu Universitatea Craiova, scor 3-2 pe teren propriu și a obținut trei puncte extrem de importante în lupta la titlu. Basarab Panduru l-a lăudat pe Gică Hagi pentru introducerea lui Enes Sali, cel care a scos penalty-ul din care Larie a marcat golul decisiv. De cealaltă parte, Florin Răducioiu nu o vede capabilă pe FCSB să câștige titlul după rezultatul meciului de la Ovidiu.

Florin Răducioiu a exclus-o pe FCSB din lupta la titlu după Farul – Universitatea Craiova 3-2: „E o echipă cu oscilaţii de formă”

Deși a condus cu 1-0 și 2-1, Universitatea Craiova nu a reușit să câștige cu Farul în a treia etapă din play-off-ul SuperLigii. Astfel, echipa antrenată de Gică Hagi s-a distanțat la cinci puncte de CFR Cluj și la șase de FCSB. Cele două rivale ale „marinarilor” se înfruntă duminică, 9 aprilie, ora 21:00, iar „Regele” a mărturisit că nu va urmări partida din Gruia.

ADVERTISEMENT

Florin Răducioiu a vorbit despre lupta la titlu după derby-ul de la Constanța și a exclus-o pe FCSB. Fostul internațional o vede principala urmăritoare a Farului pe CFR Cluj. Pe CFR o văd, sincer! Vorbim de o echipă extrem de solidă, care a câştigat campionatele în ultimii ani, mult mai obişnuită să câştige acest titlu, să aibă această presiune.

Au jucători foarte valoroşi! Evident, cred că va fi acest duel între CFR şi Farul, după părerea mea. Dan, la fel, are mare ambiţie de a câştiga trofeul pentru a 6-a oară. Mai mult ca niciodată avem o Superligă frumoasă şi cu multă adrenalină, pasiune. Îmi place foarte mult!”, a declarat Florin Răducioiu.

ADVERTISEMENT

„FCSB nu merită acest titlu”

„Pe FCSB nu o văd pentru că e o echipă cu oscilaţii de formă. Nu ştiu dacă va da continuitate rezultatului de la Sfântu Gheorghe. E adevărat, anul trecut a fost aproape, dar ştim foarte bine situaţia de acolo şi una peste alta FCSB nu merită acest titlu după ce am văzut pe parcursul acestui campionat.

A avut o mare revenire, dar nu m-a impresionat din punctul de vedere al jocului. Multe schimbări de antrenori, o echipă cu foarte multe probleme. Dar fotbalul este atât de imprevizibil şi ciudat încat ne putem aştepta la orice, dar asta nu cred pur şi simplu că se va întâmpla ca FCSB să câştige acest campionat, nu cred!”, a mai spus Florin Răducioiu, potrivit primasport.

ADVERTISEMENT

FCSB a făcut deplasarea în Gruia fără Octavian Popescu, accidentat, dar cu Adrian Șut în lot. Mijlocașul roș-albaștrilor este apt de joc pentru derby-ul cu CFR Cluj, după entorsa suferită în etapa trecută cu Sepsi. Informația a fost dezvăluită în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA și confirmată de antrenorul Elias Charalambous.

Basarab Panduru, impresionat de Gică Hagi după mutarea din Farul – Universitatea Craiova 3-2: „Eu chiar nu mai aveam încredere”

Gică Hagi a efectuat trei schimbări în minutul 78 al meciului Farul – Universitatea Craiova la scorul de 2-2. Antrenorul „marinarilor” i-a introdus în teren pe Casap, Sîrbu și Sali, însă Basarab Panduru era convins că jucătorii introduși nu vor aduce un plus.

ADVERTISEMENT

În cele din urmă, Enes Sali a scos penalty, iar Larie a transformat. Ulterior, fostul internațional l-a lăudat pe Gică Hagi. „Când a făcut schimbările, în minutul 78, eu chiar nu mai aveam încredere, mi se părea că acei jucători nu mai aveau ce să facă.

Chiar mă gândeam ce vrea să facă, dar uite că el chiar a ştiut ce vrea să facă, vede şi simte mai bine decât noi. Uite că Sali, care abia a intrat, a scos acel penalty din care s-a marcat golul victoriei”, au fost cuvintele lui Basarab Panduru, potrivit orangesport.


  • Cotă BETANO pentru FCSB: 1,25 este cota pentru „total goluri: sub 3,5” la meciul CFR Cluj – FCSB

ADVERTISEMENT