După victoria senzațională din prima manșă a turului 3 preliminar al Europa League, cu o revenire de la 0-2 la 3-2, FCSB nu va avea susținerea suporterilor la partida retur cu Drita.
Președintele Consiliului de Administrație al campioanei României, Mihai Stoica, a explicat că nu s-au cerut bilete pentru deplasarea fanilor în Kosovo, pentru a nu exista probleme fiind bine cunoscută antipatia dintre cele două țări.
”Suporterii nu vor face deplasarea în Kosovo. Nu solicităm bilete pentru suporteri. Am fost atenționați că e mai bine așa. Oamenii s-au comportat ok cu noi, ne comportăm și noi la fel. Suporterii noștri au dat o lecție de maturitate care ne-a mișcat pe toți.
Eram convinși că va ieși iar scandal. Au reușit să nu ne facă probleme și să nu își facă nici ei probleme. Vom juca play-off-ul, indiferent de competiție, cu stadionul plin. Altfel, se putea închide stadionul, puteam plăti amenzi de sute de mii de euro. E mare lucru să nu auzi o dată o scandare”, a declarat Stoica, la Prima Sport.
Întâlnirea dintre formația kosovară Drita și campioana FCSB, din manșa secundă a turului 3 preliminar al Europa League, se va disputa joi, 14 august, de la ora 21:00, pe stadionul Fadil Vokrri din Pristina.
Jocul din Kosovo va fi arbitrat de georgianul Giorgi Kruashvili (39 de ani), ajutat la cele două linii de conaționalii săi Levan Varamishvili și Zaza Pipia. În camera VAR se vor afla belgianul Bram Van Driessche și georgianul Bakur Ninua.
După ce meciul tur de la București a putut fi urmărit pe postul Pro TV, manșa secundă va fi difuzată în exclusivitate pe platforma de streaming Voyo și va necesita plata unui abonament lunar pentru utilizare.