FCSB-iști acuzați: „Destui jucători pe bancă încasează un salariu frumos”

Eduard Nicolae Popa   
în Casa Pariurilor Liga 1
16/05/2018, 10:44
FCSB-iști acuzați: „Destui jucători pe bancă încasează un salariu frumos”
Denis Alibec a dezamăgit în acest sezon de Liga 1

Atmosfera este una destul de încărcată în vestiarul FCSB, în ciuda victoriei roș-albaștrilor în Bănie, scor 1-0, în compania lui CS U Craiova. La sfârșitul meciului, eroul partidei, Filipe Teixeira, s-a arătat dezamăgit că a fost folosit mai mult ca rezervă în actuala stagiune.

”Nu știu cărui fotbalist de vârsta lui Teixeira i-ar conveni să stea pe bancă, așa că este normală reacția lui. Mai sunt destui jucători la Steaua, care stau pe bancă și încasează un salariu frumos și nu se agită să fie titulari. Dar nu vreau să dau acum nume înainte de marea finală”, a spus președintele de imagine al FCSB, Helmut Duckadam, la o emisiune televizată.

Teixeira: „Sunt cel mai bun fotbalist de pe bancă”

Întrebat la sfârșitul partidei despre faptul că a fost titular, veteranul portughez s-a arătat dezamăgit că nu a jucat suficient de mult în acest sezon: „Da, cel mai bun fotbalist care stă pe bancă. Cred că a fost doar a doua oară când am fost titular în play-off. Mă bucur că am început meciul azi şi că am câştigat. Păcat că la Iaşi nu am făcut ce trebuia, iar acum nu mai depindem de noi”.

În ciuda vârstei de 37 de ani,  Gigi Becali susţine că sunt şanse mari ca Filipe să fie la FCSB şi în campania viitoare, dar cu o singură condiţie: să accepte un salariu mai mic decât cel primit acum, 20.000 de euro pe lună. “Cred că da. Aş vrea să îi prelungesc contractul. Mizez pe Teixeira. Probabil vom lucra puţin la salariu, dar vreau să îl ţinem”, a susţinut Becali.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles