Pierdere pentru Dică. “Îl vom opera pe Coman!” Cât va sta

Iuliana Spirache   
in Stiri sportive
04/12/2017, 10:07
Pierdere pentru Dică. “Îl vom opera pe Coman!” Cât va sta

După FCSB – Juventus, scor 4-0, din etapa a 20-a din Liga 1 Betano, Gigi Becali a dezvăluit că Florinel Coman, mijlocaşul ofensiv transferat de la FC Viitorul Constanţa, va fi supus unei intervenţii chirurgicale în pauza competiţională din iarnă. Fotbalistul în vârstă de 19 ani are probleme cu varicele, iar finanţatorul FCSB-ului vrea ca acesta să fie 100% apt în perioada de pregătire care va începe în ianuarie.

“Va ajunge la cuţit acum în iarnă, îl vom opera de varice, după care va face o pregătire de iarnă foarte bună. Este o operaţie uşoară. O să stea două săptămâni. Când l-am luat am fost la doctor. Am dat trei milioane pe el şi trebuia să ştiu ce are. E un fleac. Florinel a rezolvat meciul. Primul gol a plecat de la pasa lui, a dat pasă decisivă şi la al doilea, iar al treilea este golul lui. Trei goluri rezolvate de el. Are clasă de mare fotbalist”, a zis Gigi Becali, patronul lui FCSB.

Coman şi Man l-au impresionat pe Becali în FCSB – Juventus 4-0

Pe lângă Florinel Coman, Gigi Becali a avut numai cuvinte de laudă şi la adresa lui Dennis Man, mijlocaşul ofensiv transferat de FCSB de la UTA Bătrâna Doamnă şi care a jucat în 26 de meciuri pentru vicecampioana României în sezonul 2017-2018, a înscris 6 goluri şi a oferit 8 pase decisive – vezi aici detalii.

Cotat de site-urile de specialitate la 1.500.000 de euro, Florinel Coman a ajuns la FCSB pe 21 august 2017 şi a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2022. Gigi Becali i-a plătit lui Gheorghe Hagi 3.000.000 de euro în schimbul fotbalistului în vârstă de 19 ani. În sezonul tricoul FCSB-ului, Coman a jucat în 16 meciuri, a înscris 4 goluri şi a oferit 2 pase decisive.

FCSB – Juventus Bucureşti, scor 4-0, în etapa a 20-a din Liga 1 Betano, sezonul 2017-2018.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles