FCSB a câştigat cu 2-0 meciul cu Viitorul şi a urcat pe locul 4 în Liga 1. Echipa lui Bogdan Argeş Vintilă obţine cea de-a treia victorie succesivă în campionat în urma unui joc solid, dominat de la un capăt la celălalt de roş-albaştrii. Scorul final a fost stabilit încă din prima repriză după golurile lui Soiledis şi Coman, cel din urmă fiind şi cel mai bun jucător de pe teren.
Încă din start de meci, FCSB a preluat iniţiativa. Florinel Coman a fost foarte activ în partea stângă. Olimpiu Moruţan a dat primul şut periculos la poarta lui Căbuz venit în minutul 13, urmat imediat de şutul lui Coman l-a pus din nou la treabă pe portarul Viitorului.
Andrei Artean a făcut un gest de neînţeles în minutul 16. Mijlocaşul l-a călcat pe spate pe Dennis Man, însă arbitrul Radu Petrescu i-a dat doar cartonaş galben. O decizie discutabilă a arbitrului, care putea să îl elimine pe fotbalist.
Florinel Coman a creat din nou pericol la poarta adversă, însă a fost superficial la finalizare şutând în singurul fundaş din zonă după ce a reuşit în primă fază să se desprindă de el. Roş-albaştrii au pus presiune pe poarta lui Căbuz, iar această dominare a fost fructificată pe tabelă de Soiledis, care a marcat cu o lovitură de cap în minutul 22 venită în urma unui corner. Fundaşul central al roş-albaştrilor a reluat în poartă nestingherit din careu.
Viitorul nu a trecut decât de două ori centrul terenului până la gol, însă după ce roş-albaştrii au deschis scorul, jucătorii lui Hagi au început să pună în pericol poarta adversă, Artean trimiţând primul şut spre buturile FCSB-ului, înainte să fie schimbat de “Rege” în minutul 30 cu Iacob.
O schimbare ciudată a lui Hagi a cărei singură explicaţie este faptul că Artean a fost iertat de eliminare când l-a călcat pe Man. Viitorul a continuat să preseze, Rivaldinho fiind unul dintre cei mai periculoşi oameni ai gazdelor. Brazilianul a ratat preluarea la o ocazie bună a gazdelor, iar în final de repriză lovitura de cap a lui Mladen a trecut puţin pe lângă poartă.
FCSB a încheiat în atac prima repriză şi Coman a reuşit să înscrie pentru 2-0 cu un şut plasat. O acţiune creată de Olimpiu Moruţan, care l-a servit perfect pe “şeptarul” roş-albaştrilor care devine lider solitar în clasamentul golgheterilor cu această reuşită. Coman a ajuns la 9 goluri în acest sezon.
Repriza secundă a început cu o schimbare la FCSB. Ionuţ Panţîru a fost înlocuit cu Iulian Cristea. Astfel, Soiledis a trecut în stânga pentru a-i lăsat loc în centru lui Cristea. FCSB a rămas sus cu toate liniile şi a controlat fără emoţii jocul.
Ritmul impus de “roş-albaştrii” a fost unul mai lent faţă de cel din prima repriză, iar Viitorul nu a reuşit să pună în pericol poarta lui Bălgrădean. Prima ocazie mare a reprizei a venit în minutul 71 când şutul lui Florinel Coman a fost respins în faţă de Căbuz.
De cealaltă parte, doar Rivaldinho l-a pus la încercare pe Bălgrădean. Atacantul brazilian a trimis un şut puternic, scos greu de portarul FCSB, însă echipa lui Hagi a părut incapabilă să îşi creeze ocazii de a marca în această confruntare.
Singurele şanse au venit după erorile roş-albaştrilor, însă Bradley de Nooijer nu a reuşit să profite de ocazia uriaşă pe care a avut-o. Cu 10 minute înainte de final şi Hagi a părut deznădăjduit de jocul ofensiv modest arătat de formaţia sa.
De altfel, Hagi a trimis în teren doi jucători de 17 ani în final de meci: Alexi Pitu şi Louis Munteanu. Cei doi puşti nu s-au mişcat rău pe teren, însă nu au putut să schimbe faţa Viitorului din această confruntare.
Alexi Pitu a avut cea mai mare şansă a Viitorului, venită în prelungiri, însă şutul tânărului jucător a fost respins de Bălgrădean şi FCSB s-a impus cu 2-0 într-un meci pe care l-a controlat de la un capăt la altul.
Cu acest succes, echipa lui Vintilă depăşeşte pentru prima dată Viitorul în clasament în acest sezon şi urcă pe locul 4 cu 36 de puncte, patru mai puţin decât liderul Astra. Formaţia lui Hagi este în cădere liberă şi ajunge pe 5 după ce a suferit trei înfrângeri în ultimele patru etape.