FCSB are un lot numeros în acest sezon competițional. Se pare că bucureștenii au fost aproape să transfere chiar de la una dintre rivalele din Europa League. Mihai Stoica a dezvăluit că bucureștenii au pus ochii pe căpitanul adversarilor.
FCSB își începe aventura europeană din noul format al Europa League joi, 26 septembrie, de la 22:00, contra celor de la RFS Riga. Meciul va avea loc pe Arena Națională.
Mihai Stoica a dezvăluit că Ziga Lipuscek, căpitanul letonilor, putea ajunge la FCSB. Oficialul campioanei României a spus că fundașul central era în vederile echipei în 2022, însă transferul efectuat în definitiv a fost cel al lui Joonas Tamm.
„E clar cel mai simplu adversar dintre cele 8. Băieții noștri i-au studiat în detaliu. Acum, cu noile platforme ți se ușurează munca. E o echipă, nu o dau în Dan Petrescu, în fața căreia suntem favoriți, singura.
Joacă un sistem foarte greu de citit, un 3-4-1-2. Are un atacant, Ikaunieks, care marchează meci de meci. Are un portar care este văr cu Onana și are cam același stil.
A fost foarte bun cu Apoel, care este o echipă foarte bună. Eu am văzut meciul Apoel – Riga și au jucat foarte bine, au avut ocazii. Câștigaseră 2-1 acasă și au condus la Apoel până spre final.
Au un fundaș central bun (n.r. Ziga Lipuscek), un sloven pe care l-am urmărit și noi când l-am luat pe Tamm. Dacă nu câștigăm acest meci…”, a spus Mihai Stoica, conform Prima Sport.
FCSB, campioana României în sezonul trecut, suferă enorm în campionat în actuala ediție. Startul dezamăgitor i-a pus pe gânduri atât pe cei din conducerea echipei, cât și pe cei din lumea fotbalului românesc.
Dumitru Dragomir este convins. „Oracolul din Bălcești” nu o vede pe FCSB în play-off: „Nu cred că mai prinde play-off-ul. Nu are timp. E la vreo 12 puncte de U Cluj. E greu să prindă play-off-ul. Și FCSB și Rapid. Pot să prindă, dar greu. O să forțeze până în ultima etapă.
Ferească Dumnezeu să se mai accidenteze 1-2 că pe două fronturi nu pot să ducă”, a declarat Dumitru Dragomir, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.