“FCSB m-a pierdut prea uşor!” Povestea impresionantă a lui George Merloi, puştiul venit de la Rennes care tocmai a marcat un hattrick în Chindia-Clinceni. EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Iulian Pavel   
în Casa Pariurilor Liga 1
01/12/2019, 17:46
“FCSB m-a pierdut prea uşor!” Povestea impresionantă a lui George Merloi, puştiul venit de la Rennes care tocmai a marcat un hattrick în Chindia-Clinceni. EXCLUSIV EXCLUSIV FANATIK
George Merloi, la echipa naţională de juniori a României. foto: facebook.com

George Merloi, 20 de ani, e numele care atrage atenţia în acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1. A debutat chiar în meciul cu fosta sa echipă FCSB, pierdut 0-3 de Academica.

Un stelist declarat, George a plecat în 2016 la Rennes pentru a-şi continua junioratul, iar în acest sezon a bifat primele minute în fotbalul românesc la nivel de seniori pentru Clinceni. Merloi s-a impus ca titular destul de repede la formaţia ilfoveană iar duminică, de Ziua Naţională a României, a marcat un hattrick în campionat pentru Clinceni în victoria de pe terenul Chindiei (5-2)!

E al doilea hattrick din Casa Pariurilor Liga 1 în acest sezon, celălalt fiind reuşit, culmea, împotriva Clinceniului, de dinamovstul Daniel Popa. Merloi ar putea ajunge chiar la Craiova, după cum FANATIK a anunţat deja. 



Povestea impresionantă a lui George Merloi: un lider în vestiar

Dar cine este George Merloi prin ochii antrenorului Ion Toma şi al colegilor? Chiar fostul tehnician de la Mircea Eliade, “Tomitză” cum este cunoscut de lumea fotbalului, i-a făcut o descriere amplă tânărului jucător de la Academica Clinceni, în exclusivitate pentru FANATIK:

“Este un jucător cu inteligenţă motrică ridicată, un jucător care poate evolua la o echipă care combină, care are posesia, mai ales pentru că nu este un jucător cu un fizic impresionant. Pentru mine, este jucătorul modern”.

Merloi a impresionat încă din cele 18 minute în care a jucat cu FCSB. A avut o bară după un şut din afara careului şi mai multe driblinguri reuşite. A urmat golul cu Dinamo şi cireaşa de pe tort, hattrick-ul de 1 decembrie din deplasarea de la Chindia. Şi mai impresionante sunt evoluţiile din copilărie.

A câştigat Cupa Hagi Danone pe ţară când era la Colegiul “Mircea Eliade” şi apoi a mers la faza mondială, reprezentând România. Era un lider în vestiar, iar Ion Toma îşi aminteşte cu drag de acele momente: “Toţi impresarii erau după el, aveau şi de ce, a marcat, a fost decisiv”. A jucat chiar meciul cu Spania pe “Santiago Bernabeu” în faţa a peste 30.000 de spectatori.

George Merloi, alături de Gică Hagi la Cupa Hagi Danone. sursa foto: Facebook.com
George Merloi, alături de Gică Hagi la Cupa Hagi Danone. sursa foto: Facebook.com

A plecat de la FCSB în 2013: “M-au pierdut prea uşor”

Lajos Sătmăreanu, fosta mare legendă a Stelei, a fost primul antrenor al lui George Merloi, iar tânărul a impresionat şi a jucat chiar la grupe mai mari de vârstă. Totuşi, nemulţumit de situaţia în care erau grupele de copii şi juniori la acea vreme a plecat în 2013 de la FCSB. A semnat cu Sport Team, iar acum, după 6 ani, jucătorul Clinceniului, în exclusivitate pentru FANATIK, şi-a reamintit momentele care au dus la plecarea de la roş-albaştri:

“FCSB m-a pierdut prea uşor, se poate spune aşa. Din cauza condiţiilor de antrenament am decis să plec. Dar până la urmă a fost mai bine, aşa am reuşit să ajung la Rennes, ceea ce s-a dovedit a fi un pas decisiv în cariera mea”.

George Merloi a avut numărul 10 la Rennes. foto: facebook.com
George Merloi a avut numărul 10 la Rennes. foto: facebook.com

Experienţă de 3 ani la Rennes

În 2016 a ajuns la Rennes, “datorită antrenorului meu Jan Dragne. A fost decisiv, o să-i fiu recunoscător mereu”, povesteşte talentatul stângaci al Clinceniului. “Cum a fost experienţa Rennes?”, vine întrebarea normală. Iar talentatul stângaci devine exuberant: “Absolut incredibil”.  A evoluat la juniorii U19 până în vara anului trecut şi a continuat la formaţia secundă a clubului până în iulie 2019.

“M-am format ca jucător, dar mai ales ca om. Într-adevăr, condiţiile sunt diferite, mai multe antrenamente, altă mentalitate, totul este diferit. M-am întors în România pentru că voiam să joc cât mai repede la seniori, iar la Rennes ar fi fost imposibil în acel moment”, a explicat Merloi.

Iar discursul său se apropie de porecla pe care a primit-o când era doar un copil: Filozoful. “Domnul Ion Toma, antrenorul meu de atunci, a fost cu ideea”, replică amuzat tânărul fotbalist.

“De revenit la FCSB nu pot spune acum dacă mi-aş dori. Nu pot spune nici ca nu aş vrea asta, nu ştii niciodată unde te poate duce viaţa”
George Merloi, jucător Academica Clinceni

George Merloi în vremea când juca pentru Rennes. Photo Gauthier Le Roux
George Merloi în vremea când juca pentru Rennes. Photo Gauthier Le Roux

“E singurul peşte diferit într-un acvariu de 50”

Acelaşi antrenor de la “Eliade” explică pentru FANATIK de ce crede atât de mult în George: “Eu l-am cunoscut de mic, a fost pe gustul meu. Dacă intră într-o formaţie care ştie să-l pună în evidenţă, va face carieră, va fi un fotbalist important. Este ca şi cum ai un acvariu 50 de peşti, iar el este singurul diferit”.

Pe vremea când era la Rennes, în noiembrie 2017, Merloi a debutat şi la echipa naţională a României, în calificările pentru Campionatul European U19, în meciul cu Gibraltar, scor 8-0. Nu a marcat atunci, dar a făcut-o 3 luni mai târziu într-un amical cu Irlanda U19, acesta fiind singurul său gol la naţionala condusă atunci de Adrian Boingiu.

România a avut o şansă mare de calificare la acel Euro, dar am pierdut dramatic meciul cu Ucraina, scor 1-2, un meci în care “tricolorii mici” aveau nevoie de o remiză, dar nu au mai putut face faţă adversarilor după eliminarea lui Moruţan.

  • 50.000 de euro este cota de piaţă a lui George Merloi, tânărul jucător de la Academica Clinceni
  • 4 goluri a marcat Merloi în acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1. Unul cu Dinamo şi trei împotriva Chindiei
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles