Fotbal intern

FCSB poate scăpa de 5 jucători importanți din lotul lui Gică Hagi! Viitorul, probleme înaintea derby-ului de la Ovidiu

09.12.2019 | 09:28
FCSB poate scapa de 5 jucatori importanti din lotul lui Gica Hagi Viitorul probleme inaintea derbyului de la Ovidiu
ADVERTISEMENT

FCSB va juca pe terenul celor de la Viitorul Constanța în etapa 21 din sezonul 2019 – 2020, duminică, 15 decembrie, de la ora 20.30, iar formația pregătită de Bogdan Argeș Vintilă poate scăpa de 5 jucători importanți din lotul lui Gică Hagi.


  • (P) Cota BETANO la Viitorul – FCSB: 2.63 este cota pentru o victorie a gazdelor. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT

FCSB poate scăpa de 5 jucători importanți din lotul lui Gică Hagi

Viitorul Constanța joacă împotriva lui FC Voluntari în etapa 19, pe stadionul Anghel Iordănescu, iar cinci jucători importanți din lotul pregătit de Gică Hagi sunt în pericol să rateze duelul cu FCSB din runda 20 dacă vor fi avertizați de centralul Mihai Florin Marcu, arbitrul din Oradea delegat de CCA.

Vlad Achim, Radu Boboc, George Ganea, Lyes Houri și Steliano Filip au văzut câte trei cartonașe galbene în sezonul 2019 – 2020, iar FCSB poate scăpa de ei la meciul de duminică. În cazul în care Gică Hagi îi va folosi pe cei 5 jucători cu Voluntari și aceștia vor primi cartonașul galben, atunci nu vor juca împotriva vicecampioanei României.

ADVERTISEMENT

Gică Hagi, forțat să folosească jucătorii cu mai puține minute

Asta nu e singura problemă a lui Gică Hagi. Fostul internațional român nu va putea să se bazeze nici pe serviciile lui Eric de Oliverira, toate acestea după ce brazilianul s-a accidentat. În aceste condiții, “Regele” va fi nevoit să apeleze la mai mulți jucători care nu au prea prins minute în sezonul 2019 – 2020.

“Eric a lipsit două luni și ceva sau trei luni și acum din nou are o problemă la spate, după ce a avut o altă problemă. Asta e, ce să fac? Trebuie să mă adaptez la ce am, la ce îmi rămâne și să joc cu Louis Munteanu, de la 2002”, Gică Hagi înaintea meciului Voluntari – Viitorul.

ADVERTISEMENT

Viitorul n-a mai învins-o FCSB pe teren propriu din 2017

Viitorul a primit de 11 ori vizita FCSB-ului în campionat, iar formația antrenată de Gică Hagi nu i-a mai învins pe vicecampioni din 2017. Ultima victorie a constănțenilor a avut loc pe 9 septembrie 2017, atunci când s-au impus cu scorul de 1-0.

Ultimul meci jucat de cele două formații la Ovidiu s-a terminat la egalitate, scor 1-1, pe 21 aprilie 2019. Harlem Gnohere a deschis scorul în minutul 69, iar Ianis Hagi, actualul atacant al lui Genk, a reușit egalara în minutul 80.

ADVERTISEMENT

După 19 meciuri jucate în sezonul 2019 – 2020, FC Viitorul Constanța a aduna 32 de puncte și se află la un punct în spatele FCSB-ului, dar gruparea antrenată de Bogdan Argeș Vintilă are un meci în minus. Constănțenii au 9 victorii, 5 remize și 5 înfrângeri în 19 meciuri.

  • Meciul dintre Viitorul Constanța și FCSB se joacă duminică, 15 decembrie, de la ora 20.30, pe stadionul Central din Ovidiu, în etapa 21 din sezonul 2019 – 2020. Partida va fi transmisă de Telekom Sport, Look TV și Digi Sport, iar cele mai importante faze vor fi LIVE VIDEO pe FANATIK.
ADVERTISEMENT