Fotbal intern

FCSB poate scăpa de un jucător de națională al CFR-ului! Dan Petrescu va lipsi de la derby!

01.09.2019 | 12:20
FCSB poate scapa de un jucator de nationala al CFRului Dan Petrescu va lipsi de la derby

FCSB poate scăpa de Adrian Păun, jucător care a fost convocat în premieră de Cosmin Contra la echipa națională a României pentru meciurile cu Spania și Malta. Vicecampioana României va primi vizita ardelenilor în etapa a 10-a din Casa Pariurilor Liga 1, sezonul 2019 – 2020, iar mijlocașul în vârstă de 24 de ani ar putea lipsi de la derby.

FCSB poate scăpa de Adrian Păun, jucătorul de națională al CFR-ului

Adrian Păun a încasat trei cartonașe galbene în cele 8 meciuri jucate în sezonul 2019 – 2020 din Casa Pariurilor Liga 1 de CFR Cluj, iar dacă fotbalistul care are 6 goluri înscrise în actuala ediție de campionat va fi suspendat cu FCSB dacă va încasa încă un cartonaș galben în etapa a 9-a, atunci când campioana României va primi vizita celor de la FC Voluntari.

Adrian Păun a fost avertizat în meciurile jucate de CFR Cluj cu Hermannstadt (etapa 5), Sepsi OSK (etapa 6) și Astra Giurgiu (etapa 8). Astfel, FCSB ar putea scăpa de unul dintre cei mai buni jucători din lotul antrenat de Dan Petrescu din sezonul 2019 – 2020 dacă mijlocașul va fi avertizat cu FC Voluntari. Un alt jucător al CFR-ului care risca să fie suspendat cu FCSB era Valentin Costache, dar internaționalul român U21 a văzut al 4-lea cartonaș galebn cu Astra și va lipsi în etapa a 9-a.

Adrian Păun primește indicații de la Dan Petrescu în meciul Astra Giurgiu - CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu
Adrian Păun primește indicații de la Dan Petrescu în meciul Astra Giurgiu – CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu

Dan Petrescu e și el OUT cu FCSB după derapajul grosolan de la Giurgiu

Mai mult, FCSB ar putea profita și de faptul că Dan Petrescu nu va putea sta pe banca tehnică a formației din Gruia. Antrenorul campioanei României a fost eliminat în finalul primei reperize de la Giurgiu, dintre Astra și CFR, după ce l-a înjurat pe centralul Sebastian Colțescu. Astfel, “Bursucul” va primi fără discuţie cel puțin două etape de suspendare din partea Comisiei de Disciplină a FRF și nu va putea să își conducă echipa la derby-ul care se va juca probabil pe Arena Națională. “Ar trebui să primească 10 etape pentru ce a făcut!”, a fost declaraţia consilierului FRF Andrei Vochin după ce s-a petrecut la Giurgiu.

  • 900.000 de euro este cota lui Adrian Păun, conform transfermarkt
  • 7 meciuri și 6 goluri are Adrian Păun în Casa Pariurilor Liga 1, sezonul 2019 – 2020

Meciul dintre FCSB și CFR Cluj se joacă în etapa a 10-a din Casa Pariurilor Liga 1, sezonul 2019 – 2020. Partida va avea loc pe Arena Națională și va fi primul duel jucat de vicecampioana României în sezonul 2019 – 2020 pe cel mai mare stadion din România, toate acestea după ce roș-albaștrii au evoluat pe arena “Nicolae Dobrin” în acest început de sezon.

 

Tags: