Sport

FCSB, probleme la meciul cu PAOK Salonic. Accidentare foarte gravă: „Stă 6 luni”. Update

FCSB a pierdut un jucător important chiar înainte de pauza meciului de la Salonic. Elias Charalambous a făcut o schimbare surprinzătoare.
04.10.2024 | 00:21
FCSB probleme la meciul cu PAOK Salonic Accidentare foarte grava Sta 6 luni Update
Mihai Lixandru a ratat și echipa națională a României din cauza unei accidentări în meciul cu UTA
ADVERTISEMENT

FCSB l-a pierdut pe Mihai Lixandru chiar înainte de pauză. Mijlocașul central a fost înlocuit după ce nu a mai putut continua partida, iar Vlad Chiricheș a venit îngrijorat să vadă cum se simte.

UPDATE: Mihai Lixandru, scos din circuit după accidentarea cu PAOK Salonic: „E grav, adică stă 6 luni”

Gigi Becali a oferit primele informații despre probleme medicale ale mijlocașului FCSB: „Lixandru e grav, are ceva ligamente exterior, adică stă 6 luni. Hai să nu vorbim despre asta, că nu putem combina durerea cu bucuria. Asta este situația în meseria asta. Nu vreau să vorbesc despre asta, îmi luați bucuria. Nu mai vreau să mă mai gândesc la asta”.

ADVERTISEMENT

Daniel Bîrligea, discurs emoționant la adresa mijlocașului: „I l-aș dedica lui Lixandru. Ne pare foarte rău pentru accidentări. E cea mai urâtă chestie pentru fotbaliști și sper să stea cât mai puțin în afara terenului”, a spus atacantul la Digi Sport.

FCSB, accidentare înainte de pauza la meciul cu PAOK Salonic

Ghinion pentru mijlocașul central în vârstă de 23 de ani. Mihai Lixandru a ieșit accidentat în minutul 45+6, chiar înainte ca FCSB să deschidă scorul pe „Toumba”.

ADVERTISEMENT

Jucătorul lui Elias Charalambous a fost lovit de un adversar, însă arbitrul nu a dat nici măcar fault pentru FCSB. Mihai Lixandru a fost înlocuit cu Malcom Edjouma, o schimbare destul de neașteptată.

ADVERTISEMENT

Înlocuirea a fost de bun augur, iar Daniel Bîrligea a reușit să deschidă scorul exact în cel mai bun moment, minutul 45+8, chiar înainte de ca cele două echipe să intre la cabine. Și FCSB intră în avantaj la pauză.

Mihai Lixandru, unul dintre preferații lui Gigi Becali. Convocat în premieră de Mircea Lucescu la națională

Mihai Lixandru este unul dintre favoriții lui Gigi Becali și a insistat de multe ori ca mijlocașul să fie titular la FCSB. În acest sezon, închizătorul este titular incontestabil și a strâns deja 17 meciuri.

ADVERTISEMENT

Forma bună l-a convins și pe Mircea Lucescu să îl convoace în premieră la echipa națională a României. Lixandru a avut ghinion și s-a accidentat în meciul FCSB-ului cu UTA.

El a fost înlocuit de Andrei Artean pentru cele două meciuri din Liga Națiunilor cu Kosovo și Lituania. Rămâne de văzut cât de grabă este accidentarea lui Lixandru și dacă va lipsi o perioadă mai lungă.

Abia revenise după accidentare

Din cauza accidentării a ratat derby-ul cu CFR Cluj și partidele cu Botoșani și Petrolul. Lixandru tocmai revenise în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, când a jucat 45 de minute.

Mihai Lixandru se află fără doar și poate în cel mai bun moment din carieră, iar cota sa a ajuns la 1,2 milioane de euro. Jucătorul este crescut la academia celor de la FCSB.

 

1,30 este cota oferită de BETANO pentru victorie FCSB în meciul contra Gloriei Buzău