Vorba unui coleg, sfertul de finală din Cupa UEFA, dintre defuncta Steaua și răposatul Rapid „georgecoposcian”, s-a disputant în Cretacic. Au existat dubii legate de golurile lui Bănel și Moldovan, dar epoca de VAR renaște, odată cu aventurile lui Săpunaru…
Un meci început cu pistolul găsit în curtea familiei și cu niște „ultrași” însetați de răzbunare nu se putea încheia decât precum un război dus până în prăsele de două ciondănitoare vechi. La un moment dat, acest „derby” a fost – sau părea să fi fost – decis de un fost jucător de Națională, Cristi Săpunaru.
Când s-a lăsat (părerea mea, dar vom discuta…) tras în Hora Unirii de Radunovic, rapidiștii au crezut că Săpunaru, ditamai fotbalistul, joacă în „Naționala” lor. Când, spre final, s-a jucat de-a Moș Crăciun cu Ianis Stoica și le-a oferit un penalty (imatur, iresponsabil, se pare, pentru un jucător cu pedigree), roș-albaștrii au zis că „Săpun” joacă în „Naționala” lor. Ei, cum s-o mai descurci?
Adevărul este că, uneori, cu tot respectul pentru întreaga sa carieră și cu grija pe care nu i-o purtăm pentru pensie, sugerăm faptul că Săpunaru putea să nu strice un derby superb și să nu ne trimită la judecata arbitrilor, mai ales a acelora care ne răspund tandru dar „anonim”, și care ne trimit – și se trimit singuri, pentru că nici ei nu s-au „prins” inițial – la eternul VAR. Ar fi fost convenabil pentru toată lumea, mai ales că echipa lui Toni Petrea tot ar fi câștigat meciul, pentru simplul motiv că a jucat bine…
Un meci FCSB-Rapid este un fel de recurs la istorie, în care ostașul român nu-și mai zdrobește inamicul cu fuga. Aici se joacă mâncând norii și se reaprind focurile vii, neatinse, ale unui prezent condamnat să uite trecutul. Inevitabil, gândurile șuieră și azi la acel sfert de finală european, probabil ireversibil, dintre fosta Steaua și fostul Rapid, dar, în zilele noastre, fiecare combatantă este condamnată să-și gestioneze propria renaștere.
Nu discutăm despre „clone”, așa cum s-au obișnuit să se acuze, reciproc, oratorii tribunelor. Povestea aceasta cu acuzațiile e un mizilic. O reacție infantilă… Din păcate sau din fericire, în provocatoarele noastre timpuri pandemice, doar virusurile și virușii se clonează. Oamenii se străduiesc să existe, dacă se poate, onest.
Am trăit, mulți dintre noi, crezând că două lovituri de la 11 metri au fost acordate sub marja de eroare a onestității. Probabil, ne „vaccinase” și peluza, încă dinainte ca „peluza” să se „construiască” pe modernul și pe familiarul nostru stadion „Național” (n.r Arenă, în fine…), care a devenit un fel de nevastă putredă, în relația cu soacra: Orice s-ar întâmpla, numai neamurile „alelalte” să nu audă… Așa e pe la unii, așa a fost și cu „Nașul” Burleanu, așa e și cu Gino, când se întârzie procedura cu instalarea camerelor de filmat, în „dormitorul” Ligii 1.
Păi, ce să vezi… Dacă au scris colegii de la FANATIK (sursă nepreluată de comentatorii Digi Sport!) că, în grădina stadionului s-a găsit un pistol – care, cu siguranță, aparținea unor „dresori de galerii și de fraieri” – în stadion și pe meterezele gândirii s-au găsit alte arme de foc…
Pentru acestea, nu există VAR. Sigur, România este un mare rezervor de bere, dar, dacă ar vorbi oglinzile, ar restitui imaginile carnavalești ale trăirilor noastre prin fotbal. „VAR-ul” este necesar, firesc și de bun simț atât în ograda stadionului, cât și în incinta sa, unde de altfel, pirotehnia a trăit, ilegal, la ea acasă.
Sigur, hârjonelile pregătitoare sunt la ordinea zilei de răsalaltăieri și de azi, pentru că, alaltăieri și ieri, din varii pricini, Rapidul a orbecăit prin ligi inferioare și a dus dorul gustului de sânge. Chiar și în această situație, dincolo de maturitățile copilăriilor galeriilor, mă refer aici la șicanele pseudo-scandalului cu bannerul giuleștean și cu așa numita „coregrafie”, care, de fapt, se numește „scenografie”, important a fost și este fotbalul.
Și mai ales Cristi Săpunaru, fostul mare internațional și cel care, vrând-nevrând, a devenit eroul acestui joc, pe care l-am cutreierat cu VAR…
Fotbalul spune că, până la ora jocului, indiferent de parcursurile celor două adversare și de trofeele adunate de FCSB, din 2003 încoace, Rapidul se dovedise sperietoarea numărul 1 pentru roș-albaștri. Ultimele două meciuri se terminaseră cu același scor, 1-0 pentru giuleșteni, cel din urmă joc provocând demiterea antrenorului „de carton”, Dinu Todoran.
Mai mult, statistica arată și acum, dincolo de victoria FCSB, că Rapidul este singura formație care are un palmares pozitiv în fața roș-albaștrilor (scor 7-5 la capitolul victorii, după meciul din această seară). Dar, dincolo de statistică, eternele noastre dileme rămân legate de VAR și de faptul că doi arbitri internaționali s-au „sucit”, cumva, fără să vrea, după reluări, la niscaiva faze „discutabile”, cum ar spune un Guru al zilelor noastre. Aici, pe undeva, este și vina arbitrilor, dar și a comentatorilor TV: Cum pui mâna pe un adversar, cum e penalty! Sau cum nu… e! Viteza Luminii este, uneori, depășită de Viteza Influenței. Dacă VAR-ul ar fi apărut înaintea Vitezei Luminii, nu s-ar mai fi născut nici unele Guverne, nici unele campioane mondiale la fotbal…
Un fost mare arbitru international ne-a povestit că, în prima fază, n-ar fi acordat penalty la Săpunaru. Apoi, după ce a văzut reluările, s-a răzgândit. „Geamănul” arbitrajului UEFA nu s-a putut „prinde”, deși are o experiență… din Cretacic, cum au stat lucrurile cu minunatele aventuri ale lui Săpunaru.
Un alt arbitru international, de data aceasta june, s-a exprimat în felul următor:
„Din primele două reluări, v-aș spune sincer că nu e. Dar apoi, exact din spatele lui Istvan Kovacs, se vede o ținere de tricou și o mână pe Săpunaru. Eu i-aș da credit la această fază, luând în calcul acel unghi din care vedea Kovacs”.
Și povestea merge mai departe: „Un fundaș care ține își asumă un risc enorm. Un jucător cu experiență, cum este cazul lui Săpunaru, știe să profite de o fază și să obțină maximum”. Perfect, jos pălăria, dar un fotbalist cu pedigree, cum este același… Săpunaru, „știe” să n-o comită, așa cum l-a „bucurat” pe Ianis Stoica, trântindu-l pe teren ca pe o dâră de rouă…
FCSB a câștigat mai mult decât meritat. Dar este păcat ca VAR-ul privirilor noastre să fie înjunghiat atât de pușcoacele din grădini, de petardele (interzise!!!) din tribune și de haosul unor arbitraje dezavantajate nu de calitatea „Fluierașilor”, de această dată, ci de vârcolacii care țin neapărat ca Liga 1 să se desfășoare în tenebre, fără Lumina VAR-ului.
Despre, meci, pentru că de multe ori, vorba colegului C.C, uităm fotbalul, ce să vă povestesc… Așa cum FANATIK arăta de curând, Gigi Becali dăduse nuiaua jos din pod, cu destinația Budescu și Keșeru. Pe undeva pe bună dreptate, Gigi își ceartă vedetele, pentru care, așa cum susține, plătește bani grei. Ce pierde, cumva, din vedere, Războinicul patron este că, în majoritatea cazurilor, e mai profitabil să previi, decât să vindeci.
Șamanlâcurile lui Gigi n-au prea dat roade. Keșeru și Budescu par refuzați la export, deși, la cel din urmă ar mai exista speranțe. Dar… e nevoie de VAR. Nu poți să șamanizezi o echipă, din priviri și din portofel, „nea Gigi”, dacă, în interiorul său, valul e bătut de fiorul mării…
Să mergem și la „vecini”. La conferința de presă de dinaintea meciului, Mihai Iosif ne garanta că nu caută nici scuze și nici alibiuri, atunci când vorbea despre faptul că, la acest derby, va fi nevoit să alinieze o echipă compusă din mulți juniori. Pentru un tip spiritual, cum este antrenorul Rapidului, repararea unei clanțe constituie uneori o problemă insolubilă sau devine prilejul perfect pentru a-și căuta noi vocații. Și le-a găsit. Este un antrenor nostim de bun. A pierdut pentru că adversara a fost, clar, convingătoare. Dar nici el n-a avut VAR, să potolească eterna dilemă giuleșteană: Dincolo de dorință, mai e și puterință?
Există VAR, în lumile noastre interioare? „Că cu” forurile tutelare ne-am lămurit… Sunt, însă, curios, dacă după prestația din această seară, veteranul Cristi Săpunaru, cu scuzele de rigoare, trotineta școlii superioare de război, va mai fi convocat la Națională. De care Națională a divorțat la o vârstă rezonabilă, dar uneori a lăsat să se înțeleagă altceva…
Vorba unei tovarășe, să mă judece colegii mei… arbitri „anonimi”, din Cretacic, dar cu VAR!