AI-ul, având la bază peste 10.000 de simulări, ne spune clar ce șanse are FCSB, campioana en-titre, să prindă play-off-ul în Superliga. În acest moment, echipa lui Gigi Becali este doar pe locul 9, însă distanța de locul 6 este mică: 2 puncte. Inteligența Artificială vine cu vești mai mult decât dătătoare de speranță pentru pentru roș-albaștri.
FCSB intră prima în ”scenă” în acest nou an 2026 de Superliga. Formația antrenată de Elias Charalambous are șansa, încă de vineri, 16 ianuarie, să pătrundă pentru prima dată după multe luni în top 6. Campioana joacă un meci extrem de important, cu însemnătatea unei ”finale”, contra locului 5, ocupat de FC Argeș.
Modelul AI care a simulat cele 9 etape rămase de disputat din sezonul regulat 2025-2026 a fost construit având la bază modele statistice Monte Carlo clasice. De regulă, ele sunt operate de grupuri de analiști și statisticieni. De astfel de simulări se folosesc frecvent cei de la Football Meets Data. FMD este o platformă online de statistică aplicată în fotbal. Aceasta folosește probabilități, simulări și analize avansate pentru a oferi informații detaliate despre competiții, echipe și meciuri.
Modelele Monte Carlo folosite pentru simularea clasamentului Superligii României au la bază un set standard de date statistice. În primul rând, totul pleacă de la clasamentul la zi înainte de disputarea celor 9 runde rămase din sezonul regulat. Acesta se prezintă astfel, după 21 de etape:
Campioana în exercițiu, FCSB, se află, momentan, doar pe locul 9 în acest clasament, cu 31 de puncte acumulate. Forma din ultimele runde le dă însă elevilor lui Elias Charalambous speranțe să viseze că pot urca în top 6, apoi își pot apăra titlul din sezonul precedent.
Modelul AI care a simulat sezonul în curs, pentru a afla ce șanse are FCSB să prindă play-off-ul în Superliga, se mai folosește și de date legate de program, mai exact de meciurile rămase de jucat. Roș-albaștrii, precum și rivalele principale la play-off, mai au de disputat fiecare câte 9 meciuri.
O astfel de simulare pe care o avem în vedere pentru a vedea ce șanse are FCSB să prindă play-off-ul reprezintă o metodă statistică prin care un calculator generează mii sau zeci de mii de variante posibile ale restului de sezon. Se folosesc numere aleatorii controlate pentru a estima probabilitățile reale ale diferitelor clasamente finale.
Pentru a estima probabilitatea ca FCSB să intre în top 6 după 9 etape, această simulare se folosește de trei factori esențiali:
Cum arată programul FCSB până la finalul sezonului regulat:
Specialiștii în statistici spun că, în general, numărul de 10.000 de simulări sau peste apare foarte des în predicțiile fotbalistice de tip Monte Carlo. Acesta înseamnă un echilibru excelent între precizie statistică suficient de bună și timp de calcul rezonabil.
Cu mult mai puține simulări, de exemplu 500 sau 1000, rezultatul este prea ”nesigur”. În schimb, dacă ajungem la 10.000 de simulări, eroarea devine deja extrem de mică. Se învârte de regulă în jurul a 1-2%, la un procent de 95% încredere pentru probabilități în jurul valorii de 50–80%.
La o primă vedere, aflată pe locul 9, FCSB ar părea departe de play-off. În realitate, dat fiind programul, forma, dar mai ales valoarea echipei, șansele ca deținătoarea trofeului dă prindă top 6 sunt uriașe. În plus, doar 2 puncte îi desparte pe Olaru, Tănase & co. de obiectului declarat de Gigi Becali.
O simulare Monte Carlo simplificată arată că, dacă FCSB câștigă 5 din 9 meciuri și face 2 egaluri, adică adună 17 puncte, asta îi duce la un total de 48 de puncte. Vor fi astfel siguri de intrarea în top 6 după 30 de etape. În schimb, dacă obține sub 5 victorii, iar eșecurile potențiale sunt înregistrate cu rivalele la play-off, FCSB riscă serios să rateze obiectivul.
În Superliga ultimilor ani, pragul istoric de calificare în play-off-ul a variat. Dacă ne raportăm la ultimele sezoane, vedem cum, în 2023-2024, celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe le-au fost suficiente 43 de puncte pentru top 6.
În schimb, în sezonul precedent, 2024-2025, competiția a fost mult mai solicitantă pentru topul Superligii. Astfel, Rapid a intrat în play-off, de pe locul 6, cu 46 de puncte. Sinteza calificărilor în play-off în ultimul deceniu:
În cele 9 runde care au mai rămas de disputat din actualul sezon regulat, FCSB nu are doar rivale tradiționale în față, ci și rivale de moment, cu care se luptă pentru play-off. Pe prima o va înfrunta chiar vineri, 16 ianuarie, e vorba de FC Argeș. Trupa lui Bogdan Andone stă, momentan, pe locul 5. Un eșec cu FCSB ar echilibra maxim topul.
După Argeș, pentru FCSB urmează meciuri cu Oțelul, UTA și U Cluj. Toate sunt extrem de dificile dar, mai ales, cu potențial decisiv pentru play-off. Greu va fi și meciul cu FC Botoșani, echipă revelație în primele 21 de etape.
În afară de duelurile directe pentru locurile de play-off, FCSB mai are de dus lupte grele cu rivalele de tradiție pentru locurile fruntașe. În etapa a 23-a, campioana primește vizita echipei lui Daniel Pancu, CFR Cluj. Apoi, în probabil cel mai greu meci al sezonului, în runda cu numărul 27, FCSB se deplasează în Bănie, pentru derby-ul de pe ”Ion Oblemenco” cu Universitatea Craiova.
Cele 10.000 de simulări cu AI despre finalul de sezon din Superliga vin cu vești excelente pentru FCSB. Dacă ne uităm la primele 4 echipe – U Craiova, Rapid, FC Botoșani și Dinamo – acestea sunt aproape sigure în top 6 – șanse de 98%. Scenariile în privința campioanei sunt următoarele, după aceste simulări AI:
Verdictul final al AI este unul în favoarea campioanei României, dacă ne uităm la șansele echipei lui Gigi Becali de a accede în play-off. Astfel, dacă FCSB câștigă 6-7 din ultimele 9 meciuri, probabilitatea să ajungă în top 6 este undeva la 85-90%.
Cele 10.000 de scenarii despre finalul de sezon relaționate strict de FCSB duc la concluzia că, deși echipa este acum în afara locurilor de play-off, matematic are șanse foarte mari de a prinde locul 6 sau mai sus până la finalul sezonului.
Simulările realizate arată că probabilitatea ca FCSB să termine după etapa 30 pe unul dintre primele 6 locuri este circa 72%. În cazul în care FCSB profită de meciurile directe cu rivalii pentru play-off și obține puncte, șansele cresc semnificativ: peste 80-85%.