FCSB s-a simțit, din nou, ca „acasă” în Gruia. Campioana en-titre a fost susținută masiv la derby-ul cu CFR Cluj, disptat chiar pe terenul ardelenilor.
La derby-ul cu CFR Cluj, disputat pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”, FCSB a fost însoțită ca de obicei de Peluza Nord. Ultrașii roș-albaștrilor nu au fost însă singurii susținători ai campioanei en-titre. O zonă importantă de la tribuna a 2-a a stadionului a fost populată de suporteri ai trupei antrenate de Elias Charalambous.
Ba, mai mult, susținătorii FCSB-ului au fost mult mai gălăgioși decât spectatorii care au venit să o încurajeze pe CFR Cluj. Printre fanii roș-albaștrilor s-au numărat foarte mulți copii, care au venit cu mesaje pentru campionii României. Puștii le-au transmis lui Olaru, Lixandru sau Toma că își doresc un tricou de la ei sau măcar o fotografie.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/540471316563314080201140881663-1.jpg)
În ultimii ani, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” a fost cu noroc pentru FCSB. Până la partida din etapa a 8-a a SuperLigii, sezonul 2025-2026, roș-albaștrii aveau o serie de 7 meciuri fără înfrângere pe terenul lui CFR Cluj.
Ultimul eșec al campioanei en-titre în Gruia datează din sezonul 2021-2022, mai exact din etapa a 7-a, într-un derby disputat pe 29 august 2021. Atunci, pe banca roș-albaștrilor se afla Edi Iordănescu, dar CFR Cluj a reușit să se impună fără drept de apel, scor 4-1.
Meciul din runda cu numărul 8 a acestui sezon regulat era unul de maximă importanță pentru ambele formații. Fiecare avea câte 5 puncte, cu mențiunea că CFR Cluj are un meci mai puțin disputat.