După ce în sezonul precedent echipa a ratat prezența în play-off-ul SuperLigii, Gigi Becali nu-și mai dorește să trăiască o astfel de rușine. A promis o serie de transferuri importante, printre care și un atacant. Despre vârful de atac care va ajunge la FCSB a vorbit și MM Stoica.
Președintele Consiliului de Administrație al ”roș-albaștrilor” a explicat că este greu de realizat transferul lui Denis Drăguș din Turcia, dar a precizat că Gigi Becali l-a mandatat să negocieze aducerea unui atacant străin.
”(n.r. – Vi se pare că Juri Cisotti e un jucător care l-ar putea suplini pe Darius Olaru?) Păi l-a suplinit în perioada în care el 6 luni nu a jucat din cauza accidentării la umăr. Și Cisotti a avut cele mai bune prestații atunci. Pentru că în momentul în care pleacă un jucător extrem de influent poate să apară altul care era în urma lui.
(n.r. – FCSB se gândește să aducă pe cineva?) Se gândește și să aducă pe cineva, dar se gândește și să schimbe sistemul. Am început să studiem formația 4-3-1-2. La momentul acesta, am avea Tănase, dacă prelungește, Cisotti, Octavian Popescu, care pot juca poziția aia.
Bîrligea şi Drăguș, nu știu dacă poate să vină Drăguș. Dar eu am un atacant la momentul acesta, azi mi-a dat Gigi ok-ul să începem negocierile. Cred că e mai bun, are și vârstă bună. Atacant străin, foarte bun”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
În urmă cu o săptămână, Gigi Becali a anunțat că i-au fost propuși doi atacanți din care va alege unul pe care să-l transfere la FCSB. În cele din urmă, patronul a dezvăluit că cel care va ajunge sub comanda antrenorului Marius Baciu este un israelian.
”Mai luăm 4 jucători, nu ți-am zis că iau 6 jucători? Suntem în negocieri cu un atacant, un mijlocaș, de fapt doi atacanți care sunt pe țeavă. Să vedem pe care alegem, care ne convine mai mult. Alegem doar unul dintre ei. Negociem și prețul, salariul jucătorului, în funcție de valoare.
La final, după ce fac ei selecție, îmi arată mie. MM știe pe cine o să aleg eu, le spune celorlalți. El știe doleanțele mele. Pe mine mă interesează ca un fotbalist să aibă forță și viteză. Celelalte după le mai vedem. Forță și viteză trebuie să le ai. Se mai întâmplă să mai iei unul care explodează la 26, 27 de ani. S-a întâmplat în România, nu?
Eu iubesc poporul ăsta foarte mult (n.r. – poporul evreiesc) pentru că este neamul din Avram, Iacob, Isaac. Atacantul este israelian. De-aia l-am luat pe Arad, că e israelian, am zis că vreau din nepoții lui Avram. Aducem, da, eventual, un atacant israelian. 6 jucători luăm sigur, plus 2 sau poate 7 cu ăia 2 (n.r. – Coman și Drăguș) Vom vedea”, a spus Becali.
Atacantul israelian dorit de Gigi Becali la FCSB este Shon Weissman. Jucătorul în vârstă de 30 de ani a evoluat ultima dată în Austria, la FC Blau-Weiss Linz, și se află și în atenția formației Beitar Ierusalim.
”Shon Weismann ar putea semna cu FCSB, formație la care joacă Ofri Arad. Atacantul israelian, care a jucat sezonul trecut la formația Blau-Weiss Linz din Austria, este un candidat și pentru Beitar Ierusalim”, a scris presa din Israel.
Acesta a evoluat în cariera sa la echipele Maccabi Haifa, Hapoel Acre, Maccabi Netanya, Kiryat Shmona, înainte de a pleca în Austria la Wolfsberger. În 2020 a ajuns în La Liga, fiind transferat de Real Valladolid. A jucat și la Salernitana, iar după ce a rămas liber de contract, în vara anului 2025, a semnat cu Blau Weiss Linz.