Sport

FCSB şi-a publicat bilanţul financiar la două zile după expirarea termenului limită! Ce profit a realizat Gigi Becali. Date oficiale

La două zile după expirarea termenului limită pentru publicarea bilanţului financiar, conform Regulamentului de Licenţiere al FRF, FCSB a publicat datele oficiale.
08.04.2022 | 13:43
FCSB sia publicat bilantul financiar la doua zile dupa expirarea termenului limita Ce profit a realizat Gigi Becali Date oficiale
Cum arată bilanţul financiar al celor de la FCSB pentru anul 2021
ADVERTISEMENT

FCSB s-a numărat printre echipele care au aplicat pentru licenţă UEFA, necesară în vederea participării în cupele europene din sezonul 2022-2023, astfel că a fost nevoită să-şi publice bilanţul financiar până pe 6 aprilie. Vicecampioana României a făcut publice informaţiile financiare pe anul 2021 la două zile după expirarea termenului, pe 8 aprilie.

Raportul financiar al FCSB: e pe plus după doi ani cu pierderi

Chiar dacă a ratat titlul în 2021, iar în Conference League a fost eliminată în turul 2, FCSB a reuşit să termine pe plus anul. Mai exact, roş-albaştrii au înregistrat un profit de 10.333.679 lei (aproximativ 2.000.000 euro), după pierderi grele în 2019 şi 2020.

ADVERTISEMENT

Profitul vine în special după ce FCSB i-a vândut pe Dennis Man şi pe Olimpiu Moruţan, transferuri care au echilibrat serios balanţa în raportul financiar. De altfel, conform raportului financiar, din transferurile de jucători au intrat 61.580.654 lei (aproximativ 12.400.000 euro) în conturile clubului.

În 2020, FCSB înregistra pierderi de 25.993.978 lei (aprox. 5.200.000 de euro, la cursul valutar din aprilie 2021), în timp ce anul 2019 fusese încheiat cu un minus de 24.801.726 lei.

ADVERTISEMENT

FCSB şi-a micşorat datoria pe termen lung

La finalul lui 2020, FCSB înregistra datorii pe termen lung în valoare de 41.096.573 lei. Suma a scăzut în 2021, când vicecampioana României a anunţat datorii pe termen lung de 25.633.830 lei (aproximativ 5.200.000 euro).

Pe termen scurt, datoriile celor de la FCSB au ajuns 6.332.993 lei (aproximativ 1.200.000 euro). Astfel, totalul datoriilor este de 31.996.823 lei (aproximativ 6.400.000 euro).

ADVERTISEMENT

În comparaţie cu rivalele la titlu, FCSB stă mult mai bine la capitolul datorii. CFR Cluj are datorii totale de 129.856.351 lei (aproximativ 26.280.000 euro), în timp ce U Craiova a ajuns la 77.795.108 lei (aproximativ 15.700.000 euro).

Datoriile FCSB pe termen scurt (aproximativ 1.200.000 euro)

  • datorii rezultate din transferuri/împrumuturi de jucători – 321.848 lei
  • datorii faţă de angajaţi – 1.229.653 lei
  • datorii faţă de autorităţile fiscale – 87.487 lei
  • alte datorii, subvenţii şi venituri în avans – 4.694.005 lei
ADVERTISEMENT

Datoriile FCSB pe termen lung 25.633.830 lei (aproximativ 5.200.000 euro)

  • credite şi alte împrumuturi – 25.589.075 lei 
  • alte datorii, subvenţii şi venituri în avans – 44.755 lei

Ce venituri a realizat FCSB în 2021. Au revenit fanii pe stadioane, dar s-a pierdut un sponsor

Suporterii au revenit pe stadioane în 2021, după relaxarea restricţiilor, iar acest lucru s-a văzut în raportul financiar. După ce a obţinut 54.300 lei de pe urma biletelor, în 2020, FCSB a încasat 1.252.480 lei (aproximativ 250.000 euro) pe durata anului trecut.

La capitolul venituri, FCSB a primit o lovitură în 2021, după ce City Insurance, sponsorul de pe tricourile oficiale, a intrat în faliment. La capitolul sponsorizări şi publicitate, roş-albaştrii au câştigat 8.724.878 lei (aproximativ 1.700.000 euro), faţă de 11.143.763 lei, în cursul anului 2020.

Prestaţia modestă din Conference League, unde a fost eliminată de Şahtior Karagandy în turul 2 preliminar, s-a văzut la venituri. FCSB a încasat, de la UEFA, 2.331.792 lei (aproximativ 470.000 euro), în timp ce în 2020 obţinuse 4.548.585 lei.

Veniturile realizate de FCSB în 2021 (26.524.192 lei / aprox. 5.400.000 euro)

  • bilete de intrare – 1.252.480 lei
  • sponsorizări şi publicitate – 8.724.878 lei
  • drepturi de difuzare – 12.721.203 lei
  • actuvităţi comerciale – 0 lei
  • venituri UEFA – 2.331.792
  • subvenţii, donaţii şi alte venituri autorităţi stat/locale – 0 lei
  • alte venituri de exploatare – 1.493.839 lei

Au crescut cheltuielile la FCSB

În 2020, FCSB înregistra cheltuieli totale în valoare de 40.740.562 lei. Suma a crescut în 2021, iar la finalul anului trecut a ajuns la 65.882.662 lei (aproximativ 13.300.000 euro). Cea mai mare parte din sumă ajunge în zona cheltuielilor cu personalul, 32.437.170 lei (aproximativ 6.600.000 euro).


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – FC Voluntari: 1,65 este cota pentru „1 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: