FCSB și Universitatea Craiova au avut evoluții foarte bune în Europa în sezonul 2025/26, aducând milioane în conturi și puncte UEFA valoroase pentru România. În timp ce roș-albaștrii și Știința au urcat în clasamente și au câștigat locuri mai bune pentru viitoarele preliminarii, CFR Cluj și Universitatea Cluj au avut evoluții mai modeste, iar diferențele dintre cluburile românești în cupele europene par să devină tot mai vizibile
FCSB continuă să fie cel mai bine clasat club românesc în Europa. Coeficientul personal al roș-albaștrilor a crescut de la 22,5 la 25,5 după rezultatele obținute pe tot parcursul acestui sezon, în timp ce clubul a adus României 9,5 puncte în clasamentul coeficientului de țară. De asemenea, campioana României a adunat nu mai puțin de 6,17 milioane de euro și se află pe poziția a 81-a în clasamentul european al cluburilor.
FCSB a început sezonul european în Liga Campionilor, unde, după ce a trecut în prima „dublă“ de andorezii de la Atlètic Club d’Escaldes, a fost eliminată în turul secund de Shkendija (Macedonia de Nord). Totuși, rezultatele obținute i-au permis să continue în Europa League, acolo unde a reușit să obțină puncte prețioase. Mai întâi au trecut în preliminarii de Drita (Kosovo) și Aberdeen (Scoția), pentru ca în grupă campioana României să bifeze două succese importante, cu Go Ahead Eagles (nr.r 0-1) și Feyenoord (n.r. 4-3), dar și un rezultat de egalitate cu Fenerbahce, scor 1-1.
La prima prezență în faza principală a unei competiții europene, Știința a impresionat prin victorii de prestigiu cu Rapid Viena și Mainz, dar și prin evoluțiile consistente de la Atena și cu Sparta Praga, iar parcursul solid i-a adus un coeficient de 10.500 de puncte.
În urma rezultatelor excelente obținute în Conference League, coeficientul personal al Universității Craiova a urcat spectaculos de la 6,5 la 10,5, iar clubul din Bănie a adus României 9 puncte de coeficient. În conturile lui Mihai Rotaru au intrat, per total, 5,04 milioane de euro, în timp ce Universitatea se situează, în acest moment, pe locul 294 în Europa, conform football-coefficient.eu.
Datorită sezonului extraordinar reușit, Craiova ar fi cap de serie în primele două tururi preliminare ale viitoarei ediții a Ligii Campionilor.
CFR Cluj a avut un sezon mai dificil. Coeficientul personal al campioanei României a scăzut de la 19 la 17,5, însă clubul a adunat, totuși, 4 puncte pentru coeficientul țării. Încasările din Europa s-au ridicat la 1,45 milioane de euro, iar clujenii ocupă în acest moment poziția 126 în clasamentul UEFA.
De partea cealaltă, Universitatea Cluj, cea de-a patra reprezentantă a României în acest sezon european, a avut o contribuție modestă: doar 0,5 puncte la coeficientul țării, câștiguri de 525.000 de euro și locul 743 în clasamentul european.
Cu excepția celor de la Sepsi, care au ajuns la cifra 6.000 în urma evoluțiilor europene de până în 2024, restul echipelor românești au coeficientul standard de țară, 3.900 puncte.
Parcursul european din ultimii ani începe să cântărească tot mai mult pentru cluburile românești, iar diferențele sunt evidente atunci când vine vorba despre coeficientul UEFA. Dacă Universitatea Craiova și FCSB au reușit să adune puncte importante prin prezențe constante în cupele europene, alte formații din SuperLigă pornesc cu un handicap major în preliminarii, fiind nevoite să se bazeze exclusiv pe coeficientul de țară.
Rapid, Botoșani și Dinamo nu au participat în competițiile europene în ultimii cinci ani, motiv pentru care ar prelua automat coeficientul de țară. În consecință, cele trei formații nu ar fi cap de serie în tururile preliminare, ceea ce le-ar putea aduce adversari dificili încă din primele runde.
În acest context, singurele cluburi românești cu un avantaj real la tragerea la sorți rămân Universitatea Craiova și FCSB, echipe care, prin coeficientul acumulat, pot spera la trasee mai accesibile și la șanse reale de a ajunge în fazele superioare ale competițiilor europene.
România a încheiat sezonul 2025/26 cu un coeficient de 5.750 puncte, după o evoluție fluctuantă în ultimii ani. Cel mai bun parcurs în Europa al echipelor românești a fost în sezonul 2024/2025, când s-au adunat 7.750 de puncte, în timp ce sezonul 2021/2022 a adus cele mai puține puncte din ultimii ani (2.250).
Coeficientul României în ultimele 7 sezoane europene:
2025/26 – 5.750
2024/25 – 7.750
2023/24 – 3.250
2022/23 – 6.250
2021/22 – 2.250
2020/21 – 3.750
2019/20 – 5.875