FCSB a fost distrusă de Silkeborg pe Arena Naţională. Danezii s-au distrat şi la Bucureşti, aşa cum au făcut-o şi pe teren propriu, reuşind un scor identic, 5-0. Cu 10 goluri încasate într-o săptămână de la danezi, roş-albaştrii au suferit una dintre cele mai mari umilinţe din istoria echipei.
Așa cum era de așteptat, înfrângerea cu 0-5 din Danemarca a creat un recul puternic și în tribunele Arenei Naționale. Doar 9.103 fani au venit pentru al doilea meci de pe teren propriu din Conference League, deși la toate celelalte meciuri, roș-albaștrii au avut alături peste 30.000 de suporteri.
Danezii au venit și ei cu aproximativ 100 de fani la București. Startul de meci arăta o echipă Silkeborg care deborda de încredere. Victoria din tur cu 5-0 a funcționat ca un doping moral pentru jucătorii lui Kent Nielsen.
Nordicii au început foarte sus meciul, cu liniile de fundași la centrul terenului. Astfel, au pus presiune pe fundașii roș-albaștrilor, care au avut probleme la construcție. Însă, cele mai mari probleme au fost în apărare.
Bouhenna și Haruț a fost un cuplu de fundași centrali depășit încă din start de meci. În minutul 5, Târnovanu a intervenit providențial după ce Jorgensen a scăpat singur pe centru și a tras în portar.
Danezii au continuat “festivalul” ofensiv fără să fie deranjați de fundașii roș-albaștrilor, iar Kusk a tras puține peste poartă după o acțiune prelungită de atac. FCBS se apăra cu toată echipa în careu la cornere, dar nici asta nu a fost de ajuns.
Roș-albaștrii au replicat printr-un șut puternic expediat de Edjouma, respins cu greu de Larsen. A fost doar un foc de paie pentru că danezii au deschis scorul la faza următoare. De această dată Kusk a scăpat singur cu portarul, l-a driblat pe Târnovanu și a înscris în minutul 12, profitând de lentoarea fundașilor centrali.
Elevii lui Kent Nielsen nu s-au oprit și Jorgensen a ratat o nouă ocazie uriașă după ce Bouhenna a pierdut mingea în propria jumătate. Probabil știa Dică de ce se apără în 11 oameni la cornere pentru că golul doi a venit direct dintr-o lovitură de colț.
Ștefan Târnovanu a sărit pe sub minge, care a intrat în poartă, executantul Klynge fiind creditat cu golul, în minutul 16. Atunci am văzut și primele sprinturi ale jucătorilor de la FCSB, care s-au dus spre arbitru pentru a cere un fault în atac.
Nu a fost cazul. 2-0 în minutul 16 pentru Silkeborg și scenariul de coșmar din tur părea cu repetare, chiar dacă nu se mai juca pe “carpeta de la Jysk”, cum oficialii FCSB-ului declarau ironic înaintea primului meci.
În minutul 19 se putea face 3-0, șutul lui Kusk trecând puțin pe lângă. Galeria a rămas alături de echipă în momentele grele, în Peluza Nord fiind aproximativ 2500-3000 de fani.
După golul doi, oaspeții au mai redus din turație, dar asta nu înseamnă că FCSB și-a putut crea ocazii mari. Niciuna până la pauză. Andrea Compagno a fost prea singur între fundașii adverși, în timp ce forma dezastruoasă a lui Tavi Popescu pare fără sfârșit.
Vali Crețu se plângea de faptul că este ironizat în spațiul public pentru că centrările lui sunt anapoda și că “el nu este Beckham”. Așteptările fanilor erau ca măcar una din acele centrări să găsească un destinatar. Nu a fost cazul în prima repriză cu danezii.
Silkeborg a intrat cu avantaj la cabine, scor 2-0. O repriză dominată de danezi, care au forțat fix în momentele în care aveau nevoie. FCSB a alergat după gol, însă a făcut-o haotic, fără un plan, fără niciun fel de organizare.
Repriza a doua a început cu FCSB în atac, iar Miculescu a ratat după 20 de secunde cea mai mare șansă de gol a roș-albaștrilor. Aflat la prima atingere, atacantul adus de la UTA l-a pus la grea încercare pe Larsen, care a respins în lateral.
Bouhenna și-a arătat limitele fizice și fotbalistice când a fost depășit de Helenius, de două ori în aceeași fază. Atacantul danezilor a rămas fără suflu în fața lui Târnovanu și a tras pe lângă din poziție bună.
În minutul 59, Darius Olaru a fost la un pas de a reduce din handicap. L-a întors excelent pe Felix în careu dar nu l-a putut învinge pe Larsen, care a blocat din postură de 1 la 1. Cei care au marcat au fost tot oaspeții.
Decarul Soren Tengstedt a preluat excelent în careu, singur, nederanjat de nimeni și l-a executat pe Târnovanu. A fost momentul în care a cedat și galeria, la scorul de 0-3 în minutul 63. Au început scandările împotriva echipei: “Rușine să vă fie!” şi “Dacă fotbal nu jucaţi, de la Steaua să plecaţi!”.
FCSB a încercat să mai şteargă din ruşine, dar şutul lui David Miculescu a fost scos de pe linia porţii de un fundaş advers. Reluările arată că mingea ar fi depăşit linia porţii, dar cum la meciurile din Conference League nu avem sistem VAR, decizia finală a rămas cea a arbitrului.
După acestă fază, dezastrul a căpătat proporţii greu de imaginat pentru FCSB. Sebastian Jorgensen a marcat în minutul 68 după o nouă gafă, a câta!, a apărării roş-albastre. Fanii priveau stupefiaţi cum danezii de la Silkeborg marcau gol după gol.
În minutul 70, acelaşi Sebastian Jorgensen a croşetat încă o dată apărarea adversă, luându-i la rând pe Haruţ şi Bouhenna, pentru un neverosimil 5-0. În doar o săptămână, FCSB a încasat 10-0 din partea celor de la Silkeborg.
Fanii au avut reacţii diferite la umilinţă. Unii s-au bucurat ironic la golurile adversarilor, alţii au plecat de pe stadion, în timp ce galeria a părăsit peluza, fondul sonor fiind asigurat în ultimul sfert de oră de cei 120 e fani danezi.
Ultimele minute s-au disputat pentru a fi bifate 90. Danezii s-au oprit la 10-0 în dublă manşă, scor de-a dreptul şocant, neverosimil. Umilinţa este mai mare decât în tur pentru roş-albaştrii, care au fost călcaţi în picioare şi în faţa propriilor fani.
În ultima săptămână, FCSB a scris una dintre cele mai negre pagini din istoria fotbalului românesc în cupele europene la nivel de club. 10 goluri încasate de la o echipă daneză cotată la o treime din valoarea formaţiei lui Gigi Becali este neverosimil.