FCSB nu mai impune respect! Umilința din Danemarca i-a transformat pe roș-albaștrii în subiecte de bășcălie printre oamenii de fotbal din România. Eșecul 0-5 cu, în Conference League, a fost ironizat de un tehnician cu șatate vechi în fotbalul intern.
Fost atacant al roș-albaștrilor în sezonul 1989/1990, Petre Grigoraș a făcut haz de necazul trupei finanțate de Gigi Becali după eșecul din Conference League 0-5 cu Silkeborg.
Tehnicianul de 57 de ani nu crede că antrenorul Nicolae Dică a decis formula de joc și că aceasta a fost stabilită de comun acord cu managerul general Mihai Stoica și patronul Becali.
”Să-ți terfelești imaginea într-o cupă europeană, eu cred că nu este în regulă. Eu cred că decizia a aparținut de ambele părți să se meargă în acea formulă acolo. A fost cu siguranță o discuție între antrenor, mangaer și sută la sută cu finanțatorul.
Nu știu cine a venit cu ideea, e clar că au discutat și au luat această decizie împreună. Sunt sută la sută convinsă că antrenorul nu a luat decizia de unul singur. Pur și simplu mi s-a părut că parcă juca Silkeborg cu Axiopolis Cernavodă”, a comentat Grigoraș, la Radio Sport Total FM.
Petre Grigoraș este unul dintre antrenorii cu ștaif care au activat în SuperLiga. Nu a avut performanțe de top, dar are o finală de Cupă cu Farul Constanța, un titlu de vicecampion cu Pandurii Târgu Jiu și o Cupă Intertoto cu Oțelul Galați.
Analizând evoluțiile din ultimul timp ale roș-albaștrilor, antrenorul nu crede că FCSB va evolua în play-off, ba chiar i-a îndemnat pe jucătorii ofertați să nu meargă la vicecampioana României doar pentru bani.
”Nu m-aș duce la FCSB nici pentru zece mii de euro pe lună! Sunt niște probleme acolo, nu întâmplător sunt rezultatele care sunt. Am văzut și eu niște reacții că s-au dus acolo cu echipa a 2-a, dar domnilor, Târnovanu, Dawa, Rădăslăvescu, Miculescu, Octavian Popescu, Dulca, sunt jucători care sunt luați de la echipa a 2-a?
Când ajungi la FCSB trebuie să știi unde te duci, să știi ce înseamnă istoria clubului acesta și trebuie să o respecți prin atitudine. Jocul de aseară a fost pur și simplu un joc de-a șoarecele și pisica, și-au făcut o imagine extrem de proastă.
Din acest punct de vedere, eu nu cred că FCSB-ul va prinde play-off-ul. Când faci achiziții de 1,7 milioane de euro pentru David Miculescu, când ceri de Octavian Popescu 50 de milioane de euro, pe Rădăslăvescu ai dat un milion de euro pe el și așa mai departe, și să te prezinți cum te-ai prezentat, scuza aceasta nu mai stă în picioare”, a concluzionat Grigoraș.