Sport

FCSB – Universitatea Craiova 1-1 în etapa 1 din play-off SuperLiga. Remiza care le încântă mai mult pe rivale. Cum arată clasamentul

FCSB - Universitatea Craiova 1-1, în prima etapă din faza play-off din SuperLiga. Markovic a deschis scorul, Edjouma a adus egalarea.
18.03.2023 | 21:16
FCSB  Universitatea Craiova 11 in etapa 1 din playoff SuperLiga Remiza care le incanta mai mult pe rivale Cum arata clasamentul
FCSB - Universitatea Craiova, primul meci din faza play-off din SuperLiga. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
18-03-2023
16:28

FCSB - Universitatea Craiova 1-1 (Edjouma 66 / Markovic 32)

Vezi aici cele mai importante faze ale partidei

Clasament SuperLiga play-off
Clasament SuperLiga play-off

Min. 90+6: Final de meci.

Min. 79: Reușita lui Elvir Koljic a fost anulată pentru un ofsaid foarte mic.

Min. 74: Șutul lui Alexandru Crețu este atenuat de Șut și reținut apoi de Târnovanu.

Min. 66: GOOOL FCSB! 1-1! Malcom Edjouma reușește egalarea cu o lovitură de cap din zona careului mic.

Min. 61: FCSB a cerut penalty la o intervenție a lui Andrei Ivan la Edjouma. Jucătorul gazdelor a primit cartonaș galben pentru simulare.

Min. 57: Laurențiu Popescu, o nouă intervenție excepțională în fața lui Cordea.

Min. 54: Ocazie uriașă pentru FCSB. Andrei Cordea scapă singur spre poartă, dar este blocat de Laurențiu Popescu. Octavian Popescu a încercat și el apoi să înscrie, dar a trimis pe lângă.

Min. 48: Cursă superbă a lui Andrei Ivan, care apoi se complică și trage peste.

Min. 47: FCSB pune presiune după un corner, oltenii resping cu greu.

Min. 46: Start în repriza secundă. Cordea a intrat în locul lui Olaru.

Min. 45+1: Finalul primei reprize.

Min. 45: Edjouma înscrie cu un șut spectaculos, dar reușita este anulată pentru un fault în atac comis în prealabil de Iulian Cristea asupra lui Screciu.

Min. 38: Andrei Ivan, ocazie mare. Trimite pe lângă poartă din poziție excelentă.

Min. 35: Lovitura de cap a lui Mitrea este reținută în doi timpi de Târnovanu.

Min. 32: GOOOL Universitatea Craiova!!! 0-1! Markovic deschide scorul după o super acțiune personală. A primit în margine, după un aut, i-a păcălit pe Dawa, Șut și Cristea și l-a învins pe Târnovanu cu un șut la colțul scurt.

Min. 22: Acțiune bună a lui Baiaram, dar în cele din urmă nu s-a sincronizat cu Ivan.

Min. 13: Șutul lui Coman trece peste poartă.

Min. 11: Lovitura de cap a lui Compagno nu îi pune probleme lui Popescu.

Min. 10: Coman crează panică în careul oltenilor la prima apariție a FCSB în atac. Nu apucă însă să finalizeze.

Min. 5: Șutul lui Ișfan trece pe lângă poartă.

Min. 4: Ezitare a lui Târnovanu, dar Mitrea nu reușește să profite.

Min. 1: A început partida.

FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, I. Cristea, Radunovic – Edjouma, Șut, Olaru – Coman, Compagno, Oct. Popescu. Rezerve: A. Vlad, V. Crețu, Haruț, Ov. Popescu, Miculescu, Oaidă, Radaslavescu, Pantea, Cordea. Antrenor: Mihai Pintilii.

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Mitrea, Ndong – Screciu, Mateiu – Baiaram, Ivan, Ișfan – Markovic. Rezerve: Lazar, Hanca, Găman, Sala, Al. Crețu, Cîmpanu, Roguljic, Rivaldinho, Koljic. Antrenor: Eugen Neagoe. 

Bogdan Mitrea profită de problemele din defensiva oaspeților și este titular cu FCSB. Variantă pe care a anunțat-o FANATIK. Deși Universitatea Craiova voia să îl dea afară în iarnă.

Meciul FCSB – Universitatea Craiova are loc sâmbătă, 18 martie, cu începere de la ora 20:00, în cadrul etapei 1 din play-off-ul SuperLigii. Este prima partidă din zona cupelor europene şi ale luptei pentru titlu. După înjumătăţirea punctelor FCSB ocupă locul 3, cu 29 de puncte, la trei lungimi de liderul Farul iar oltenii locul 4, cu 27 de puncte.

Unde se joacă meciul FCSB – Universitatea Craiova

Confruntarea FCSB – Universitatea Craiova se desfăşoară sâmbătă, 18 martie, ora 20:00, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa 1 din play-off-ul SuperLigii. Ambele echipe vor juca la victorie, pentru că pot fi considerate ca având şanse la câştigarea titlului, distanţa faţă de Farul fiind una destul de mică. Motiv pentru care acest meci va beneficia sigur de un public destul de numeros.

ADVERTISEMENT

Din acest motiv, pentru a nu avea fani nemulţumiţi că nu pot intra la meci, toate tichetele pentru inelul 1 al stadionului fiind epuizate oficialii Arenei Naţionale au luat decizia de a deschide şi inelul 2 astfel încât e foarte posibil ca în tribune să se afle la meci minim 20.000 de spectatori, aproape i mie urmând a veni de la Craiova.

Cine transmite la TV partida FCSB – Universitatea Craiova

Partida FCSB – Universitatea Craiova se joacă sâmbătă, 18 martie, de la ora 20:00, pe Arena Naţională din Capitală, în etapa 1 din play-off-ul SuperLigii şi va putea fi urmărită pe micile crane pe posturile TV Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1. O mai puteţi viziona intrând pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

ADVERTISEMENT

La Bucureşti vremea a fost destul de capricioasă sâmbătă, 18 martie. A început cu soare puternic, dând senzaţia unei zile frumoase şi călduroase dar de la prânz s-a schimbat iar la ora partidei nu vor fi mai mult de 6 grade, cu cer acoperit, dar cu şanse reduse de ploaie. O decizie de neînţeles a venit din partea FRF, care a delegat un arbitru cu meciuri puţine, Florin Andrei, la un asemenea joc.

Ce absenţe sunt în întâlnirea FCSB – Universitatea Craiova

La FCSB lucrurile stau destul de bine din punctul de vedere al problemelor de lot. Acestea se reduc de fapt la două, absenţele lui Omrani şi Jonas Tamm. Primul este încă nerefăcut după o accidentare, al doilea, care oricum nu era anunţat titular, a făcut o gripă şi medicii au decis să rămână în afara lotului.

ADVERTISEMENT

La Universitatea Craiova nu sunt prezenţi Bancu, Căpăţână, Badelj şi Raul Silva şi Vătăjelu, toţi jucători cu rol defensiv. Astfel revine fundaş dreapta Vlădoiu, Mitrea apare şi el în centrul apării după ce multă vreme a fost lăsat pe bancă iar golgeterul Koljic începe de pe bancă, fiind preferat Markovic.

Cote la paruri la jocul FCSB – Universitatea Craiova

Pentru casele de pariuri o vizită a Craiovei la Bucureşti nu e deloc o sperietoare. FCSB e văzută clar ca favorită, cota scăzând continuu, de la 2,10 la 1,80. Oltenii au cotă de 4,50 pentru a lua ei cele trei puncte. Şansă dublă X2 are cotă 1,70 iar gol marcat de oaspeţi cotă 1,45 pentru FCSB fiind 1,23.

ADVERTISEMENT

Dacă ani de zile la rând FCSB şi-a valorificat avantajul terenului propriui în faţa oltenilor în ultimele trei partide acest lucru nu s-a mai întâmplat. În 2021 şi 2022 au câştigat craiovenii, marcând şi câte două goluri iar în acest sezon s-a terminat cu mult noroc pentru oaspeţi la egalitate, ei egalând pe final.

 

ADVERTISEMENT