Fotbal intern

FCSB – UTA 3-0 în Liga 1. “Roş-albaştii” îşi consolidează poziţia de lider. Arădenii acuză arbitrajul

05.12.2020 | 23:21
FCSB  UTA 30 in Liga 1 Rosalbastii isi consolideaza pozitia de lider Aradenii acuza arbitrajul
ADVERTISEMENT

Meciul FCSB – UTA a avut loc sâmbătă, 5 decembrie, cu începere de la ora 21:30, pe Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul etapei a 12-a din Casa Pariurilor Liga 1. ”Roș-albaștrii” au obținut o victorie, 3-0, mai dificilă decât o arată scorul. Florinel Coman a revenit pe gazon după trei luni de pauză și a reușit să marcheze, iar Florin Tănase s-a reaccidentat și a părăsit terenul după 30 de minute.


FCSB – UTA 3-0 (Man 76 pen., Fl. Coman 90, Olaru 90+2) – VEZI AICI CELE MAI IMPORTANTE FAZE

FCSB: A. Vlad – V. Creţu, I. Cristea, Miron, Panţîru – Oct. Popescu (Șut 83), G. Simion (Perianu 46), Olaru – Man (OV. Popescu 82), Fl. Tănase (Buziuc 32, Fl. Coman 68), Moruţan. Antrenor: Toni Petrea. Rezerve: Straton, Briceag, Vînă, Oaidă.

ADVERTISEMENT

UTA: Iacob – Tomozei, Benga, Erico Da Silva, Roumpoulakou – Miculescu (Buhăcianu 46), N. Roşu, Al. Albu, D. Rusu (Teșcan 84) – Morar (Melinte 60), Hora (Ursu 84). Antrenor: Laszlo Balint. Rezerve: Balauru, Fl. Ilie, Bustea, Isac, Rus.

Min. 90+2: GOOOL FCSB! Darius Olaru închide tabela cu o lovitură de cap superbă după o centrare a lui Ovidiu Popescu. FCSB – UTA Arad 3-0

ADVERTISEMENT

Min. 90: GOOOL FCSB! Olimpiu Moruțan a făcut o cursă spectaculoasă în bada dreaptă, a central și Florinel Coman a înscris cu un șut plasat. FCSB – UTA Arad 2-0

Min 76: GOOOL FCSB! Dennis Man a transformat cu siguranță penalty-ul acordat de Cătălin Popa pentru faultul comis de Erico asupra lui Octavian Popescu. FCSB – UTA Arad 1-0

ADVERTISEMENT

Min. 58: Neluț Roșu este eliminat, după ce a primit al doilea cartonaș galben pentru un fault la marginea careului.

Min. 32: Andrei Vlad a greșit o degajare, i-a trimis mingea lui Hora, dar acesta a nimerit doar bara cu un șut de la 23 de metri.

ADVERTISEMENT

Min. 30: Florin Tănase a resimțit dureri la coapsă și a cerut schimbarea după doar o jumătate de oră.

Min. 15: Olimpiu Moruțan a executat foarte bine o lovitură liberă de la 16 metri, dar balonul a lovit transversala porții lui Iacob.

l1


Antrenorul lui UTA Arad a acuzat arbitrajul după înfrângerea cu FCSB

UPDATE, 6 decembrie, ora 00:25 / “Cât timp am fost în egalitate numerică, n-am avut mari probleme. Eliminarea lui Roșu a fost un moment psihologic, dar vreau să-mi felicit băieții, au făcut un efort considerabil. Pe lângă înfrângere, este dureros că vom juca etapa viitoare fără trei jucători importanți. Nu comentez arbitrajul, sunt suficient de mulți specialiști. De pe margine, am crezut că avem nevoie de un fileu, pentru că orice contact era fault.

Știam că FCSB este extrem de periculoasă, dacă are spații. Trebuie să învățăm din această înfrângere, este un moment dificil pentru noi. Din câte se pare, suntem destul de mici și vedem ce putem să scoatem din acest sezon. E important să rămânem realiști, să stabilizăm clubul ca statut, să avem continuitate și să rămânem în prima ligă”, a spus Laszlo Balint după FCSB – UTA 3-0.


FCSB a revenit după trei ani în fruntea ierarhiei primei divizii, graţie forţei ofensive. Formaţia lui Toni Petrea are cel mai bun atac din Liga 1, cu 31 de goluri marcate în 11 etape, şi a obţinut şase victorii consecutive în campionat.

Echipa lui Toni Petrea practică şi cel mai ofensiv, mai spectaculos fotbal la nivelul primei noastre divizii, având câţiva jucători care ştiu bine cu mingea, ceea ce ajută enorm la dezvoltarea acestui joc mereu îndreptat spre poarta adversă.

FCSB – UTA Live stream Digi Sport, Telekom Sport şi Look Plus

Partida FCSB – UTA se joacă sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 21:30, pe Arena Naţională, în etapa a 12-a din Liga 1 şi este transmisă pe micile ecrane pe canalele TV Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Plus. Dacă doriţi, puteţi folosi şi varianta de acces pe site-ul FANATIK.RO, pentru a urmări meciul în format LIVE VIDEO.

Bucureştenii au o serie excelentă, de cinci succese consecutive, care a creat foarte mult optimism şi încredere în vestiar. Se vorbeşte însă şi despre utilizarea unor metode de refacere ale jucătorilor care nu ar fi tocmai legale, cert este că vitalitatea jucătorilor este cu adevărat la paramettri foarte buni.

Dennis Man şi Florin Tănase, recuperări miraculoase

Vestea cea mare pentru Toni Petrea este faptul că a reuşit să îi recupereze în timp record pe cei doi oameni cheie din atac, Dennis Man şi Florin Tănase, ambii accidentaţi în victoria de la Mediaş şi de asemeni mijlocaşul Darius Olaru e şi el refăcut după o problemă medicală mult mai puţin gravă.

Şi Florinel Coman se apropie cu paşi mari spre momentul revenirii pe gazon după serioasa accidentare suferită în septembrie, în meciul din turul 2 preliminar al Europa League din Serbia, cu Backa Topola. Oricum, revenirea înainte de termen a lui Man şi Tănase reprezintă un plus uriaş pentru FCSB în vederea meciului cu UTA, echipa de la care Man a plecat cu câţiva ani în urmă la Bucureşti.

UTA are victorii afară cu Dinamo, Botoşani şi CFR Cluj

UTA trebuie tratată cu toată seriozitatea pentru că nu este deloc puţin lucru să reuşeşti timp de un an să nu pierzi nici un meci în deplasare, fie că vorbim aici despre jocuri din prima, a doua ligă sau din play-off. Arădenii se apără foarte bine şi ştiu la perfecţie jocul de contraatac, care le-a adus victorii cu Dinamo, Botoşani şi mai ales cu CFR Cluj.

Doar bookmakerii nu par deloc impresionaţi de recordul echipei din oraşul de pe Mureş şi acordă o cotă de 1,35-1,40 pentru victoria lui FCSB. UTA are 8,30 pentru a produce o nouă surpriză, iar un gol marcat de elevii lui Laszlo Balint face mai mult decât victoria liderului: 1,60

ADVERTISEMENT