Fotbal intern

FCSB va avea un nou patron. “Trec acţiunile pe numele lui!” Ce se întâmplă cu Vasile Geambazi

26.10.2018 | 09:46
FCSB va avea un nou patron Trec actiunile pe numele lui Ce se intampla cu Vasile Geambazi

Vasile şi Constantin Geambazi deţin 97% din acţiunile clubului FCSB, iar primul a anunţat că vicecampioana va avea un nou patron. Aceasta decizie a venit după o lungă discuţie avută cu Gigi Becali.

Gigi Becali nu mai figureză din 2005 ca fiind patronul echipei FCSB, dar Vasile Geambazi a anunţat prin intermediut prosport.ro că îi va ceda acţiunile latifundiarului din Pipera şi că se va orienta către FCSB Academy, un club care este deţinut de un prieten apropiat al afaceristului. Astfel, Gigi Becali va redeveni conducătorul “roş-albaştrilor”.

Vasile Geambazi a anunţat că FCSB va avea un nou patron

“Faptul că am intenţia de a trece pe numele lui Gigi acţiunile e doar rezultatul unui plan de afaceri, nu e conflict. Voi deveni patronul FCSB Academy şi voi avea echipe care vor juca la grupele de juniori împotriva FCSB, lucru interzis. În clipa de faţă patron la FCSB Academy este un prieten, nu sunt eu”, a spus Vasile Geambazi pentru sursa citată mai sus.

Vasile Geambazi a comentat şi în legătură cu decizia lui Gigi Becali de a-l numi antrenor principal la FCSB 2 pe Pompiliu Stoica. “Gigi a venit cu varianta, a fost propunerea lui. I-am spus că noi avem aici un plan complex, că antrenorul e rotiţa dintr-un angrenaj şi că trebuie să se potrivească perfect. Din primele interacţiuni, se pare că nu e cauzul.”

Vasile Geambazi, afaceristul care a hotărât să treacă acţiunile de la FCSB pe numele lui Gigi Becali
Vasile Geambazi, afaceristul care a hotărât să treacă acţiunile de la FCSB pe numele lui Gigi Becali

De unde a pornit ruptura dintre Becali şi Vasile Geambazi

În urmă cu o lună, Gigi Becali anunţa că Vasile Geambazi nu are niciun cuvânt de spus la FCSB, dar nici la echipa secundă a clubului. “Vasile Geambazi face ce vrea la echipa mică, poate nici acolo, că intervin eu dacă lucrurile nu merg cum trebuie. El nu decide nimic la echipa mare. Nu are nici măcar 1% implicare”.

Tags: