Fotbal intern

FCSB va juca în sezonul viitor pe un stadion nou! Unde a ales Gigi Becali să trimită echipa

24.04.2019 | 16:21

Formația FCSB este nevoită să plece de pe Arena Națională în startul sezonului viitor, iar finanțatorul Gigi Becali a ales să joace pe un stadion nou. Cel mai mare stadion al țării se va închide pentru fotbal în această vară, deoarece Arena națională va găzdui două concerte importante susținute de Ed Sheeran (3 iulie) și Metallica (14 august).

FCSB va juca în sezonul viitor pe un stadion nou

În aceste condiții, oficialii clubului FCSB au început de ceva vreme căutările pentru un stadion pe care să evolueze în startul sezonului viitor și mai ales în tururile preliminare din cupele europene. Pe lista ”roș-albaștrilor” s-au aflat arenele din Târgu Jiu și Cluj-Napoca pentru meciurile internaționale și Pitești pentru cele din Liga 1 Betano.

Conform Telekom Sport, se pare că cei de la FCSB au ajuns la un acord cu oficialitățile din Târgu Jiu pentru a juca în orașul gorjean întâlnirile din startul sezonului viitor. Președintele Valeriu Argăseală și secretarul general Sorin Pitu s-au deplasat la Târgu Jiu pentru a inspecta stadiul lucrărilor și au fost mulțumiți de ce au găsit acolo.

Valeriu Argăseală s-a pozat alături de oficialitățile locale la stadionul din Târgu Jiu (sursă foto: telekomsport.ro)
Valeriu Argăseală s-a pozat alături de oficialitățile locale la stadionul din Târgu Jiu (sursă foto: telekomsport.ro)

FCSB ar putea juca și meciurile din Liga 1 Betano la Târgu Jiu

Noua arenă a gorjenilor va avea 12.000 de locuri, va fi gata la sfârșitul lunii mai și va fi predată Primăriei Târgu Jiu la începutul lunii iunie. Pe lângă meciurile din cupele europene, oficialii clubului FCSB sunt tentați să joace pe noul stadion și partidele din startul sezonului viitor al Ligii 1 Betano.

Gigi Becali a declarat în urmă cu două săptămâni că a stat de vorbă cu primarul Gabriela Firea, iar aceasta i-a promis că nu va mai permite ca Arena Națională să fie închisă pentru fotbal. Primele meciuri din competițiile europene intercluburi se vor desfășura în perioadele 10/18 iulie (turul 1 preliminar), 24 iulie/1 august (turul 2 preliminar), 8 august/25 august (turul 3 preliminar) și 21/29 august (play-off), date la care Arena Națională este ocupată.