Fotbal intern

FCSB, victima preferată a lui Dan Nistor! Căpitanul lui Dinamo a marcat cele mai multe goluri împotriva “roș-albaștrilor”

05.10.2019 | 17:16
FCSB victima preferata a lui Dan Nistor Capitanul lui Dinamo a marcat cele mai multe goluri impotriva rosalbastrilor
ADVERTISEMENT

FCSB și Dinamo se întâlnesc în derby-ul etapei a 12-a din Casa Pariurilor Liga 1, iar căpitanul “câinilor”, Dan Nistor, va avea în fața echipa împotriva căreia a marcat cele mai multe goluri. Mijlocașul a înscris de patru ori în disputele cu FCSB, ultimele trei în derby-uri, iar primul gol a fost marcat în 2014, în tricoul celor de la Pandurii Târgu Jiu.

FCSB este echipa împotriva căreia Nistor a marcat cele mai multe goluri

Dan Nistor va fi titular în echipa pregătită de Dusan Uhrin pentru derby-ul cu FCSB, iar căpitanul dinamovist va întâlni echipa împotriva căreia a marcat cele mai multe goluri. De patru ori a marcat Nistor în fața roș-albaștrilor, iar trei dintre reușite au venit în tricoul lui Dinamo. Primul gol al mijlocașului în fața celor de la FCSB a fost în 2014, în tricoul celor de la Pandurii. Mai mult, Dan Nistor a oferit și patru pase decisive în meciurile disputate cu “roș-albaștrii”:

ADVERTISEMENT
  • Pandurii Târgu Jiu – FCSB 2-2 (gol Dan Nistor min. 72)
  • Dinamo – FCSB 4-1 (gol Dan Nistor min. 65)
  • FCSB – Dinamo 1-3 (gol Dan Nistor min. 37)
  • FCSB – Dinamo 3-3 (gol Dan Nistor min. 61)  

Meciul programat sâmbătă seară pe Arena Națională va consemna a 24-a întâlnire cu FCSB pentru Dan Nistor în toate competițiile. În primele 23 de confruntări, la Pandurii, CFR Cluj și Dinamo, Nistor a bifat șase victorii, zece rezultate de egalitate și șapte înfrângeri.

ADVERTISEMENT
FCSB este echipa împotriva căreia Dan Nistor a marcat cele mai multe goluri. Sursă Foto: Sportpictures
FCSB este echipa împotriva căreia Dan Nistor a marcat cele mai multe goluri. Sursă Foto: Sportpictures

Dan Nistor merga la echipa națională după derby-ul cu FCSB

Dan Nistor a fost convocat de Cosmin Contra pentru dubla pe care prima reprezentativă a României o va susține la jumătatea lunii februarie cu Insulele Feroe (12) și Norvegia (15). Dacă va intra pe teren, căpitanul celor de la Dinamo ar bifa debutul pentru echipa națională într-un meci oficial, singurele sale prezențe sub tricolor fiind înregistrate în meciurile amicale cu Belgia (2-1), Polonia (1-4) și Trinidad Tobago (4-0).

Dan Nistor va conduce din teren Dinamo la primul episod al “Eternului Derby” cu FCSB din acest sezon, programat sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT