Mircea Fechet, ministrul Mediului, a vorbit, luni, despre inundațiile devastatoare din țară, spunând că fenomenele meteo extreme care duc la asemenea situații vor fi din ce în ce mai dese în viitor. Fechet a subliniat și necesitatea investițiilor, pentru a limita dezastrele naturale, care au lovit în special județul Galați.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a atras, luni, atenția că România se va contrunta și în viitor cu fenomenele meteo extreme care generează inundații catastrofale, cum au fost cele care au lovit în Galați și în Vaslui, în contextul în care Europa Centrală și de Est este lovită de ciclonul Boris.
„În primul rând vreau să spun un lucru pe care l-am întâlnit și în județul Constanța când am fost la inundații, și în județul Galați unde am fost alaltăieri și astăzi voi fi din nou acolo, și la Vaslui, unde am fost ieri. Discutând cu oamenii în vârstă, oameni trecuți de 70 de ani poate și mai mult, mereu am aflat același lucru, faptul că niciodată, de când locuiesc ei în localitatea respectivă nu s-au confruntat cu astfel de situații pentru că dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, cu siguranță și-ar fi amintit”, a declarat Fechet pentru B1TV.
„Asta presupune că ne vom confrunta cu astfel de fenomene meteo de intensitate foarte mare din ce în ce mai des, pentru că deși statisticile spun că astfel de precipitații nu se pot produce decât o dată la 100 de ani sau chiar mai rar, iată că din 10 în 10 ani în anumite localități, suntem în același scenariu”, a continuat ministrul Mediului.
Mircea Fechet a subliniat că sunt necesare investiții pentru prevenirea consecințelor unor inundații severe de genul celor care au afectat județul Galați.
„Pe de o parte avem nevoie în continuare de investiții, în județul Galați în luna decembrie terminăm o investiție de 30 de milioane de euro, acumulare hidrotehnică cu rol și de atenuare a viiturilor, pe râul Tecucel, în vecinătatea municipiului Tecuci. În ședința de Guvern de miercuri am discutat deja cu colegii de laa Apele Române ca după ce am evaluat ceea ce s-a întâmplat, și avem câteva informații legate de debite, de cantitatea marea de precipitații și de arealul unde au fost produse și cel puțin pe zona Suhurlui, acolo unde deja a doua oară în 10 ani se întâmplă un astfel de dezastru o să propun în ședința de Guvern o amenajare hidrotehnică nepermanentă care ar putea să prevină în viitor astfel de situații”, a declarat Mircea Fechet.
Duminică, Mircea Fechet a fost în localitățile din Moldova care au fost afectate de inundații istorice. Ministrul a afirmat că specialiștii monitorizează fenomenele meteo, spunând că precipitațiile vor urca cel mai probabil spre Iași și spre Botoșani. Fechet a subliniat că sistemele de canalizare care nu au preluat apa au legătură cu pagubele înregistate.
„Specialiștii de la Apele Române sunt în teren şi intervin pentru diminuarea efectelor produse de inundaţii, acționează prin deblocarea albiilor pentru asigurarea secţiunilor de scurgere ale apelor, dar şi prin consolidarea malurilor cu saci de nisip pentru limitarea efectelor produse de fenomenele hidrometeorologice. Pagubele înregistrate au legătură și cu incapacitatea de preluare a apelor pluviale de către sistemele de canalizare”, a scris Fechet pe pagina sa Facebook.