Cotidianul spaniol El País a anunțat că Federația Regală Spaniolă de Fotbal va acoperi congelarea ovulelor pentru jucătoarele echipei naționale a Spaniei, jucătoarele de futsal și arbitrele din prima divizie.
Decizia forului care conduce cel mai de succes fotbal din lume a stârnit o dispută mediatică în Spania, deoarece lumea sportului are păreri împărțite în privința acestei decizii. Unele sportive au interpretat gestul ca pe un progres, în vreme ce altele au văzut-o ca pe o „măsură sexistă”.
Jucătoarele naționalei de fotbal, care este campioană mondială, asemenea celei masculine, au salutat măsura.„Suntem fericite. Să putem alege când și cum vrem să ne construim viitorul, să putem decide, să ne putem informa… este încă un pas dintre toate cele care sunt făcute de Federație”, a spus Olga Carmona la prezentarea acordului.
Carmona (26 ani) este una dintre cele mai iubite sportive din Spania. Acum la PSG, după cinci ani petrecuți la Real Madrid, ea a marcat singurul gol al finalei Cupei Mondiale împotriva Angliei (scor 1-0), aducând Spaniei primul titlu mondial la fotbal feminin din istorie. Ea marcase, de asemenea, și golul decisiv din semifinala contra Suediei.
La doar câteva ore după ce a ridicat trofeul mondial și a fost numită jucătoarea meciului, ea a aflat că tatăl ei murise cu două zile înainte de finală, dar familia a decis să nu îi spună vestea înainte de meci pentru a o lăsa să se concentreze la meci.
Părerea ei nu este însă împărtășită de toate sportivele de top din Spania. Ana Peleteiro, campioană europeană la triplu salt, care are o fiică, a fost prima care a ridicat vocea împotriva acestui demers al Federației de Fotbal.
„Această măsură este vândută ca fiind feministă, când în realitate este profund sexistă. De ce instituția pentru care lucrează aceste femei este interesată să le întârzie maternitatea? Intenționează să facă mai ușor pentru femei să fie mame sau intenționează ca ele să nu mai fie mame în timp ce joacă? Întrebarea nu ar trebui să fie cum facem un sportiv să amâne maternitatea, ci cum ne asigurăm că a fi mamă nu afectează cariera sportivului„, a scris pe rețelele sociale, sportiva care a câștigat bronzul la Tokyo 2020.
Ona Carbonell, cea mai de succes înotătoare spaniolă, cu 23 de medalii, care acum coordonează Comisia pentru Maternitate și Sport a Comitetului Olimpic Spaniol, nu a fost nici ea impresionată de demersal federal. „Nu pot judeca Federația Spaniolă de Fotbal pentru că nu știu cu adevărat obiectivul cu care au luat această decizie. Ce pot argumenta este că amânarea maternității nu înseamnă conciliere. Concilierea este pentru a ajuta la creșterea maternității fezabilă și cât mai bună posibil în timp ce sportivul este activ”, a spus ea, potrivit Marca.
Lucía Martín-Portugués, campioană europeană la sabie, vede măsura cu ochi buni. „Este important să mergem mai departe. Este o măsură pe care o consider bună. Cred că nu ar trebui să interpretăm greșit progresul. Această măsură îi va ajuta pe cei care vor să o facă, inclusiv pe sportivii homosexuali, cu fertilizarea în vitro. Este o măsură bună care nu ar trebui scoasă din context”, a spus scrimera.
Federația Spaniolă de Fotbal este prima federație care a instituit acest demers, de care pot beneficia toate jucătoarele active care au jucat măcar două meciuri la națională. Anterior, clubul de fotbal feminin Racing Louisville, din SUA, a fost primul din lume care a oferit finanțare pentru congelarea ovulelor sportivelor sale. Și Chelsea FC Women a anunțat că oferă sprijin financiar complet pentru jucătoarele care doresc să apeleze la proceduri de prezervare a fertilității.
Prin aceste programe de ajutor, sportivele pot recolta și îngheța ovule la o vârstă tânără pentru a le folosi mai târziu. Anii de vârf pentru cariera unei sportive (20-32 de ani) coincid exact cu perioada de fertilitate maximă a unei femei. Antrenamentele de intensitate extremă pot afecta uneori ciclurile hormonale, iar o sarcină în mijlocul contractului însemna, în trecut, întreruperea sau chiar finalul carierei.
Costul total al unei operațiuni de congelare a ovulelor (crioconservare) variază în general între 2.500 și 6.000 de euro, pentru un singur ciclu. Medicii recomandă adesea congelarea a 15–20 de ovule pentru a garanta o șansă mare de succes în viitor. Pentru a obține acest număr, o sportivă poate avea nevoie de două sau trei cicluri de puncții.