Federația Spaniolă de Fotbal, înființată pe data de 29 septembrie 1913, în Madrid, se află în mijlocul unui scandal. Una dintre hotărârile pe care le-a luat pentru jucătoarele echipei naționale de fotbal a stârnit un val de reacții.
Una dintre cele mai cunoscute sportive spaniole condamnă decizia luată de Federația Spaniolă de Fotbal. Instituția a anunțat că pregătește un acord cu o clinică specializată în fertilitate pentru a le sprijini pe jucătoarele echipei naționale de fotbal. Ele vor avea posibilitatea să-și congeleze ovulele pentru o anumită perioadă.
Beneficiarele nu vor achita niciun ban, costurile integrale urmând a fi suportate de federație. Acordul în ceea ce privește acest tratament ar urma să fie semnat în următoarele săptămâni. Până acum au fost stabilite doar o mică parte dintre detalii, inițiativa plecând chiar de la sportive. Condițiile nu au fost puse la punct.
Totul a plecat după ce mai multe internaționale au discutat pe seama maternității în fotbalul de elită. Din păcate, femeile care fac sport de performanță sunt puse în fața unei alegeri extrem de dificile. Ele sunt nevoite să aleagă de multe ori între carieră și viața de familie. Decizia de a finanța congelarea ovulelor, însă, nu este pe placul tuturor.
Campioana europeană la triplusalt, Ana Peleteiro (30 de ani), a avut o reacție surprinzătoare. Sportiva consideră că Federația Spaniolă de Fotbal îndeamnă, de fapt, femeile să amâne nașterea unui copil pentru a nu-și întrerupe cariera sportivă. Astfel, contestă faptul că decizia ar fi una feministă, ci mai degrabă sexistă.
„Nu prezentați această măsură drept un progres feminist, pentru că realitatea este mult mai departe de acest lucru. Este prezentată ca o măsură feministă, când, în realitate, este profund sexistă. De ce instituția pentru care lucrează aceste femei este interesată ca ele să-și amâne maternitatea?
Vrea să le ajute să devină mame sau vrea ca ele să nu fie mame cât timp joacă? O măsură care aparent extinde libertatea unei femei poate genera presiune asupra unei decizii care ar trebui să îi aparțină exclusiv”, a transmis Ana Peleteiro, într-un clip de pe pagina oficială de Instagram.
„Întrebarea nu ar trebui să fie «Cum facem ca o sportivă să-și amâne maternitatea?», ci «Cum facem ca a fi mamă să nu penalizeze cariera unei sportive?»”, a completat deținătoarea actuală a recordului național la triplusalt, în social media. Vedeta are în palmares și medalia de aur cucerită la Campionatele Europene de Atletism în sală din 2019.
A primit aceeași medalie de aur și la Campionatele Europene din 2024. Sportiva, care în momentul de față este mama a doi copii, a primit numeroase mesaje de la cei care o urmăresc. Soția atletului francez Benjamin Compaoré se bucură de multă susținere de la internauți, după ce și-a spus punctul de vedere pe Internet.
Una dintre fanele sale a transmis că femeile au mare nevoie de astfel de discursuri, cum este cel al sportivei Ana Peleteiro. De asemenea, o fotbalistă i-a scris că este „complet de acord cu importanța luptei pentru echilibrul dintre viața profesională și cea personală și că acesta nu ar trebui înlocuit de opțiunea congelării ovulelor”.