Federer nu se gândeşte la retragere! Ce turneu vrea să mai bifeze în carieră

Razvan Nicolae   
in Sporturi
14/02/2018, 18:07
Federer nu se gândeşte la retragere! Ce turneu vrea să mai bifeze în carieră

Roger Federere participă în această săptămână la turneul de la Rotterdam, unde, dacă va ajunge în semifinale, ar putea să devină nou număr 1 mondial. Elveţianul a fost deseori întrebat de momentul retragerii, însă de fiecare dată a răspuns că nu se gândeşte încă la aşa ceva.

Tenismenul de 36 de ani a afirmat că are un singur plan atunci când se va retrage din tenis. Fostul lider mondial a declarat că îşi doreşte să petreacă mai mult timp în casa pe care o deţine în Elveţia, alături de familie.

Federer mai vrea o Olimpiadă

“După ce mă retrag, am de gând să mă relaxez un pic. Vreau să petrec mai mult timp cu familia şi să stau la casa mea din Elveţia. Am de gând să mai joc la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Ştiu că mai e mult până atunci”, a declarat recent Roger Federer. În cazul în care va deveni numărul 1 mondial, elveţianul îi va bate recordul lui Andre Agassi, de cel mai bătrăn lider mondial în circuitul ATP.

Roger Federer a vorbit şi despre faptul că joacă mai puţine turnee în prezent şi a precizat că vrea să fie pe teren doar atunci când este pregătit. “Oricând poţi să joci mai puţin dacă vrei. Sper doar că un tensimen de 25 de ani nu vrea să facă ceea ce eu fac la 36 de ani. Am jucat sezoane complete între 1998 şi 2016. Acum, doar când sunt pregătit intru pe teren”, a mai precizat Roger Federer.

Ştirea MOMENTULUI

FCSB nu este interesată de Zahovic! “Nu se pune problema unei oferte”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.