Federer vrea mai multe teste antidoping în tenis

Sorin Dumitrescu   
în Pariuri sportive
08/11/2013, 18:59
Federer vrea mai multe teste antidoping în tenis
2013 nu a fost deloc un an bun pentru Roger Federer, poate cel mai prost din carieră, dar elveţianul vrea cît ,mai multă curăţenie în sportul alb

Roger Federer atacă atît Federaţia Internaţională de tenis cît şi organismele internaţionale abilitate în efectuarea controalelor antidoping, declarîndu-se şocat de faptul că numărul acestor controale a scăzut foarte mult în ultimii ani.

 

Elveţianul nu a fost controlat nici în 2012, nici în 2013

“În anii 2003 şi 2004 am fost supus la 25 de teste antidoping, dar aceşti doi  ani au fost singurii  în care s-au luat aceste măsuri. De atunci numărul controalelor în tenis a tot scăzut. De exemplu nu a existat testare antidoping anul acesta nici la Basel, dar nici la Paris, unde au venit foarte mulţi jucători din top 100. Şi la Turneul Campionilor lucrurile stau la fel de lejer. Nu cred că este o decizie bună aceea de a micşora numărul acestor verificări. Tenisul are mare nevoie să rămînă un sport curat şi pentru aceasta trebuie ţinut sub supraveghere. Cum e posibil ca în 2012 să cîştig turneele de la Dubai, Rotterdam şi Indian Welles şi să nu fiu chemat pentru un singur test măcar? Am vorbit cu mai mulţi jucători şi toţi sînt de aceeaşi părere. Desigur, cînd se fac aceste controale şi apoi, cînd se prezintă probele, indiferent dacă sînt sau nu pozitive, nu trebuie să fim trataţi drept nişte infractori, nişte criminali. Trebuie ca atunci cînd se descoperă ceva incorect să se şi prezinte proba, nu să se vină cu acuzaţia după nu ştiu cît timp de la evenimentul respectiv”.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles