Sport

Federico Piovaccari, în lacrimi pe Ghencea! Italianul, ovaționat de Peluza Nord după FCSB – Virtus 4-0. Video

Federico Piovaccari n-a fost uitat de fanii FCSB. Atacantul italian a fost chemat la finalul meciului în dreptul peluzei și a scandat alături de fanii campioanei României.
16.07.2024 | 23:12
Federico Piovaccari in lacrimi pe Ghencea Italianul ovationat de Peluza Nord dupa FCSB  Virtus 40 Video
Imediat după încheierea meciului FCSB - Virtus AC 4-0, atacantul Federico Piovaccari a fost chemat la salut de fanii din Peluza Nord, care nu au uitat anii petrecuți de italian în tricoul ”roș-albastru”. Sursă foto: Fanatik
ADVERTISEMENT

Federico Piovaccari (39 de ani), ultimul marcator al unei echipe românești în grupele UEFA Champions League, a fost primit ca un un adevărat superstar pe Ghencea. Fanii l-au ovaționat în timpul meciului FCSB – Virtus.

UPDATE: Piovaccari, show în fața Peluzei Nord

Imediat după încheierea meciului FCSB – Virtus AC 4-0, atacantul Federico Piovaccari a fost chemat la salut de fanii din Peluza Nord, care nu au uitat anii petrecuți de italian în tricoul ”roș-albastru”.

ADVERTISEMENT

Piovaccari, care și-a încheiat cariera odată cu partida din Ghencea, a mers în fața peluzei unde îl aștepta liderul Gigi Mustață. Fanii i-au scandat numele minute în șir, iar fotbalistul a făcut din nou semnul care l-a făcut celebru de a cânta la un flaut fermecat.

Piovaccari, ovaționat de fanii din Peluza Nord

Fanii FCSB l-au făcut să plângă pe Federico Piovaccari

Federico Piovaccari a început pe banca de rezerve returul dintre FCSB și Virtus, din turul I preliminar al Ligii Campionilor. Fanii FCSB nu l-au uitat pe vârful italian și nu au așteptat ca el să intre pe teren pentru a îl evaționa.

ADVERTISEMENT

Poreclit „Flautul fermecat”, Piovaccari a izbucnit în lacrimi în momentul în care spectatorii prezenți pe stadionul „Steaua” din Ghencea au început să îi scandeze numele. Momentul emoționant a durat minute bune, iar atacantul s-a ridicat și i-a salutat în semn de respect pe ultrașii din Peluza Nord.

Federico Piovaccari a jucat opt minute în partida tur din San Marino, când FCSB s-a impus fără drept de apel, scor 7-1. Și atunci, românii prezenți la meci l-au aplaudat pe fotbalistul ajuns la 39 de ani.

ADVERTISEMENT

Pe Ghencea, Federico Piovaccari a fost acaparat de fanii români încă de la încălzire. Mai mulți suporteri ai roș-albaștrilor l-au chemat pe italian să facă poze sau să le dea autografe. „Il Pifferaio” a răspuns afirmativ fiecărei cererei.

ADVERTISEMENT
federico piovaccari
Federico Piovaccari, poze cu fanii înainte de FCSB- Virtus. FOTO: Fanatik

Piovaccari, ultimul marcator al unei echipe românești în grupele Champions League

Federico Piovaccari a rămas în inimile fanilor roș-albaștrii după sezonul petrecut la formația lui Gigi Becali, în ediția 2013-2014. Italianul a ieșit campion cu FCSB, echipă cu care a evoluat în grupele UEFA Champions League.

Ba, mai mult, vârful în vârstă de 39 de ani este ultimul fotbalist care a marcat pentru o echipă românească în grupele celei mai importante competiții continentale. Se întâmpla pe 6 noiembrie 2013.

Piovaccari a înscris în FC Basel – FCSB 1-1, în ultimul meci din Grupa E a Ligii Campionilor, încheiată pe ultimul loc de roș-albaștri, cu 3 puncte. Din grupă au mai făcut atunci parte Chelsea și Schalke 04.

În acel sezon, Federico Piovaccari a jucat la FCSB sub formă de împrumut de la Sampdoria. În 43 de meciuri bifate în tricoul roș-albastru, „Il Pifferaio” a marcat 16 goluri și a oferit 6 assist-uri.

Moment fantastic in Ghencea. Peluza nord i a scandat numele lui Piovacari si acesta s a ridicat si i a salutat pe ultrasi

Tags: