Mare atenție la ceea ce puneți în farfurie! Sunt produse alimentare care ne pot cauza diabet sau cancer. Unul dintre ele este consumat adesea de către români, în special la micul dejun. Face parte din categoria bucatelor care sunt procesate.
Cercetătorii de la Cambridge au coordonat o amplă analiză la nivel global și au descoperit o legătură puternică între consumul de șuncă, respectiv de carne roșie, și apariția diabetului. La studiu au participat 1,97 milioane de adulți, din 20 de țări, din: Europa, America, estul Mediteranei, Asia de Sud-Est și Pacificul de Vest.
Potrivit experților de la Cambridge, un consum obișnuit de 50 de grame de carne procesată pe zi, adică echivalentul a două felii de șuncă, a fost asociat cu un risc de 15% mai ridicat de a dezvolta diabet de tip 2, o boală cronică care afectează modul în care organismul metabolizează zahărul.
Specialiștii îi avertizează pe consumatorii de carne roșie să limiteze introducerea acestui produs în meniurile zilnice. Descoperirile au fost publicate în Revista Lancet Diabetes & Endocrinology. Diabetul de tip 2 este extrem de periculos.
Din cauza afecțiunii precizate pot apărea: orbirea, insuficiența renală, infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral sau chiar amputarea membrelor inferioare. Cum faci să previi apariția acestei boli? Primul pas este să adopți o dietă, după care să începi să faci mișcare mai des.
Activitatea fizică regulată și un meniu alimentar echilibrat îți garantează sănătatea. Nita Forouhi, profesor la Universitatea din Cambridge și autor principal al studiului, a spus pentru The Guardian că analiza efectuată de el și colegii săi este una dintre cele mai mari realizate vreodată.
”Cercetarea noastră oferă cele mai cuprinzătoare dovezi de până în prezent ale unei asocieri între consumul de carne procesată și carne roșie neprocesată și un risc viitor mai mare de diabet de tip 2. Susține recomandările de limitare a consumului de carne procesată și de carne roșie neprocesată pentru a reduce cazurile de diabet de tip 2 în populație”, a spus Nita Forouhi.
În Regatul Unit, reprezentanții Sistemului de Sănătate Publică (NHS) îi îndeamnă pe cei care obișnuiesc să consume carne roșie să reducă din cantitate până la 70 de grame sau chiar mai puțin. Carnea roșie nu înseamnă doar șuncă, ci și: carne de vită, de miel, de oaie, de porc, de vițel, de căprioară sau de capră.
Totodată, tot din categoria cărnii roșii fac parte și: cârnații, slănina, șunca, salamurile sau carnea afumată de vită. Dacă nu ascultați de ceea ce spun experții, atunci riscați să vă îmbolnăviți. Profesorul Naveed Sattar de la Universitatea din Glasgow spune că:
”Acesta este un studiu important care, în ciuda naturii observaționale inevitabile a dovezilor, este foarte bine realizat. Datele sugerează că scoaterea cărnii roșii și procesate din diete poate proteja nu numai oamenii de boli de inimă și accident vascular cerebral, ci și de diabetul de tip 2, o boală în creștere la nivel mondial”, a precizat și prof. Naveed Sattar de la Universitatea din Glasgow.