News

Femeia care și-a băgat copilul într-o cadă cu zăpadă, explicații halucinante: ”N-am fost traumatizată așa când am fost mică, mi-aș fi dorit să fiu”

După ce și-a băgat copilul de un an într-o cadă cu zăpadă, femeia din București a venit cu explicații incredibile pentru gestul său.
25.02.2025 | 08:01
Femeia care sia bagat copilul intro cada cu zapada explicatii halucinante Nam fost traumatizata asa cand am fost mica mias fi dorit sa fiu
Vin explicații incredibile de la femeia care și-a băgat copilul într-o cadă cu zăpadă. Sursa foto: capturi TikTok / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Femeia din București de 33 de ani care și-a băgat copilul de doar câteva luni într-o cadă cu zăpadă șochează și prin explicațiile pe care le oferă pentru gestul său revoltător.

Vin explicații incredibile de la femeia care și-a băgat copilul într-o cadă cu zăpadă: ”Să îi stimulăm imunitatea!”

A fost revoltă pe platformele de socializare din România în ultimele zile după un clip în care o mamă apare în timp ce-și spală cu zăpadă copilașul de doar un an. Micuțul este de-a dreptul traumatizat de moment, însă femeii nu pare a-i păsa.

ADVERTISEMENT

La câteva zile după acest gest, mama copilului a fost identificată de Poliția Capitalei (DGPMB). Ea este acum anchetată pentru rele tratamente aplicate minorului. Anterior, și cei de la Protecția Copilului s-au autosesizat.

Tot în online, femeia și-a justificat comportamentul incredibil. Senină, aceasta a spus că a acționat în beneficiul sănătății copilului ei. Mărturisește că i-a mai făcut baie în zăpadă, doar că nu a filmat.

ADVERTISEMENT

”Voi ați văzut cât a durat clipul? Cât l-am ținut în zăpadă, o oră, două? Nu, l-am ținut fix 24 de secunde. El plânge când îl curăț în urechi. Ar trebui să nu îl mai curăț în urechi pentru că plânge și face urât?

V-am spus filmulețul acela e de marți, și eu l-am pus în zăpadă și miercuri, și ce credeți n-a mai plâns, dar nu am filmat. De ce nu am filmat? De proastă! Am vrut să facem puțin mai mult pentru stimularea imunității, pentru asta am făcut, fix pentru imunitatea lui, nu pentru altceva”, a explicat femeia.

ADVERTISEMENT

Mama din Capitală: ”N-am fost traumatizată așa când am fost mică, mi-aș fi dorit să fiu”

Aceasta șochează când recunoaște trauma la care și-a supus fiul și admite că și-ar fi dorit și ea să fi fost ”traumatizată” astfel când era mică de mama ei. ”Eu știu ce probleme am avut cu imunitatea și nu vreau ca copilul meu să pățească la fel ca mine. Eu am răcit, mă doare gâtul de nu mai pot, ăsta n-are nimic.

ADVERTISEMENT

Copilul nu are nimic. Eu într-o lună de zile de două ori m-am îmbolnăvit. De ce? Pentru că sistemul meu imunitar e praf, pentru că nu am făcut baie d-asta…n-am fost traumatizată așa când am fost mică. Mi-aș fi dorit să fiu, sincer!”, a spus femeia.