Femeia căreia Maria Dragomiroiu îi datorează totul: “Dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aș mai vrea”

Maria Dragomiroiu ne vorbește despre tanti Nuța, sora mai mică a mamei ei, persoana care a luat-o de la Marcea și a adus-o în București. Femeia care a împărțit totul cu celebra cântăreață a dus-o la Școala Populară de Artă, omul pentru care Maria Dragomiroiu se roagă în fiecare zi.

Maria Dragomiroiu, despre mătușa ei: “Dacă nu ajungeam la București, viața mea ar fi fost alta”

Maria Dragomiroiu, cunoscuta și iubita artistă de muzică populară, dezvăluie într-un interviu exclusiv, pentru FANATIK.RO, cum a fost copilăria ei și cum era să se înece în răul Olt. Ne spune ce lucruri importante a învățat de la tatăl ei și de la mamă, cui îi datorează venirea în București și care a fost prima jucărie pe care a primit-o. Maria Dragomiroiu povestește cu emoție cât de mult și-a iubit mama și cât a luptat să o țină în viață și își aduce aminte de niște întâmplări de neuitat de la concerte. Aflăm care este cel mai mare regret al ei și unde ar dori să-și petreacă vacanța de vis.

“Mătușa mea este ‘mama mea’ de la București”

Știu că pe 15 martie a murit socrul tău. Ce relație ai avut cu el?

-Pe socrul meu îl știu de 36 de ani, de când sunt cu Bebe, și am avut mereu o relație foarte bună, de respect în primul rând. A fost un om cumsecade, mereu spunea “da tăticule, bine tăticule”. Îmi spunea mereu să muncesc mai puțin. Înainte să plece dintre noi și-a luat rămas bun de la mine într-un mod care m-a impresionat foarte tare. Eu trebuia să plec în Turcia, știa că plec, m-a chemat și mi-a spus: ”tăticule, dacă ți-am greșit cu ceva te rog să mă ierți”. M-a impresionat foarte tare ca un om de 85 de ani să-și ceară iertare. Am avut o relație foarte frumoasă cu el.

Maria Dragomiroiu își aduce aminte de copilărie:” Era să ne ia apa, să murim”

Cum era fetița Maria? Ce nazbâtii făceai când erai mică?  

-Mergeam cu vitele la păscut și mă urcam în pomi, cât mai sus, și cântam, pentru că mi se părea mie că mă aud mai tare dacă mă cațăr în copac. Mă simțeam foarte bine că eram deasupra tuturor și pomul era scena mea. Copilăria mi-am petrecut-o alături de frații mei, Iustin cel mare si Dana cea mijlocie. Eu, fiind cea mai mică, eram și cea mai năstrușnică. Ei erau mai retrași. Când doreau să obțină ceva de la tăticu’ mă puneau pe mine să-l rog.

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Ne plăcea să mergem la Olt să ne scăldăm, el nu vroia să ne lase pentru că era periculos. Noi nu înțelegeam atunci asta și atât mă rugăm de el să ne lase, că ceda până la urmă. Si, ca să scape de gura mea, ne dădea voie, dar înainte ne trimitea să aducem mohor la vite pentru amiază. Țin minte că, într-o zi, a venit Oltul mare, era să ne ia apa, să murim. Nu i-am zis niciodată tatei ce-am pățit pentru ca ne-a fost frică. Dar Dumnezeu ne-a apărat. Doar când devii adult realizezi pericolele.

“Mi-am dorit să nu muncesc într-o zi, să mă pot juca și eu cu copiii”

Care a fost relația cu frații tăi? Aveați grijă unul de altul?

-Fratele cel mare, fiind și băiat, mergea cu vitele la păscut iar eu și sora mea mergeam cu oile și porcii. Aveam fiecare sarcina lui în gospodărie, era foarte multă muncă. Mi-am dorit să nu muncesc într-o zi, să nu am treabă, să mă pot juca și eu cu alți copii. Dar munceam toată ziua și doar seara mai apucam să ne jucăm pe uliță. Era o mare bucurie chiar dacă era prea puțin, apoi cădeam rupți de oboseală.

Și la școală cum era?

In timpul școlii îmi amintesc cum mergeam vitele la păscut, cu călimara de cerneală in mână, le mai păzeam, mai scriam, a fost foarte greu. Copiii de la țară au fost foarte încercați de viață, cine a crescut acolo și a trebuit să muncească de mic, știe. Este adevărat că fără muncă nu se poate, dar prea mult era muncit un copilaș de la țară. Nu aveam timp deloc să mă joc, tăticu’ spunea mereu “întâi munca, apoi cartea și la urmă joaca”, iar munca nu se termina niciodată.

Maria Dragomiroiu, despre prima jucărie: “Am primit o minge de 2 lei și am simțit că avem luna de pe cer”

Eu eram cea mai mică și mai băiețoasă, le mai dădeam câte una fraților mei și tot eu eram cea care țipa ajutor, sau plângeam cu ei. Îmi amintesc că ne-a adus unchiul Mănel o jucărie, o minge de 2 lei, cât pumnul. Atunci am simțit că ne-a adus luna de pe cer. O spălăm și o aranjam să nu i se întâmple nimic. Într-o zi Iustin, fratele meu, a dat cu piciorul în ea, a aterizat în niste rugi de mure și s-a spart. Pentru noi a fost sfârșitul lumii.

Digisport.ro

Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei

Și acum simt emoția și bucuria jocului. Copiilor de azi li se oferă o căruță de jucării și după doua minute le aruncă, nu mai au nicio plăcere. Din acest punct de vedere era mai bine pe vremea mea. Țin minte că ne făceam păpuși din cârpe, eu și sora mea, făceam mâncare cu legume și pământ, ne urcam în dud , îl scuturam și mâncam dudele împreună cu gâștele și porcii de pe jos și eram sănătoși tun.

“Îi știam lui tăticu’ de frică, dar a fost un om cinstit și muncitor”

Ce relație ai avut cu tatăl tău? Știu că el ți a luat primul acordeon.

-Pentru noi a fost un tată bun. Fratele meu își mai lua bătaie de la el, că era băiatul cel mare și făcea mai multe prostii. Îi știam lui tăticu’ de frică dar el era un părinte bun și un om cinstit, muncitor și correct. Dacă cineva îi făcea o treabă atunci când îl ruga, îl plătea dublu. Felul lui de a fi m-a ajutat în viață. A muncit toată viața pământul, până s-a dus. Mie îmi plăcea să stau mereu pe lângă el să învăț. Îmi amintesc că avea un fierăstrău special cu care făcea blane din bușteni împreună cu mămica. De fapt, tata a făcut singur casa în care stăteam.  Inventa tot felul de lucruri să-și ușureze munca. Știu să fac de la muncile pământului până la toate treburile în casă.

Care a fost cel mai bun sfat pe care ți l-a dat vreodată?

-Tatăl meu a fost un părinte mai dur cu noi, cu copiii. Ne spunea:” Faci asta pentru că așa am zis eu”. Și așa am învățat să fiu muncitoare de când mă știu, să fiu un om cinstit și drept în viață. Iar mama, când am plecat de acasă, mi-a spus doar atât: ”Să fii cuminte, mamă.” Ea la 21 de ani avea deja 3 copii și nu ieșise nicăieri din curtea ei. Era caldă și bună, am ținut cont mereu de ce mi-a spus.

Maria Dragomiroiu, despre accidentul mamei: “Tăticu’ a luat-o în brațe și a fugit să nu-i omoare taurul pe amândoi”

Cum ai reușit să rămâi puternică după ce mama ta a fost împunsă de taur?

-Pe timpul lui Ceaușescu trebuia să dai un cap de vită la stat în fiecare an. Și aveam un taur, îl crescuse mama de mic și avea o meteahnă, împungea, numai ea avea curajul să intre la el să-i dea apă și mâncare. Trebuia să-l ia azi cum ar veni, dar cei de la primărie n-au venit și mama, îmbrăcată într-un pulovăr roșu, s-a dus să mulgă vaca. Un taur , când vede roșu, înnebunește. A trecut pe lângă ea și i-a băgat cornul prin spate, în picior, și a aruncat-o până la streașina casei. A căzut și a călcat-o în picioare de-a dreptul. Tăticu’ a încercat să-l gonească cu lopata dar el a început să zgârme pământul cu copita. Taticu’ si-a dat seama că nu va fi bine, a luat-o pe mămica în brațe,  a fugit dincolo de gard și a închis poarta, să nu-i omoare pe amândoi.

“A făcut ciroză hepatică pe bază medicamentoasă”

Am dus-o la Drăgășani, au cusut-o, apoi de urgență la București. Din cauza căzăturii a făcut apă la plămâni iar medicii de aici nu și-au dat seama și mi-au spus că are neoplasm. Nu a murit după incident și așa a început drumul durerii. Am stat numai prin spitale, se mai făcea bine, venea la țară și muncea deși nu mai avea voie, și într-un final organimsul ei a cedat. A făcut tuberculoză în spital. Acolo lua medicamente foarte toxice, dar pentru protecția ficatului nu i-au dat nimic. A făcut ciroză hepatică pe bază medicamentoasă și a murit în 1989. I-am adus din India ceaiuri, i-am dat vitamine, dar ce nu am facut.  Într-o zi i-a spus soțului meu:” Bebe, spune-i dumneata Marinelei să nu mai dea banii pe medicamente, că nu se mai poate.” Pe 11 iulie mi-am făcut ziua la Marcea, a venit formația “Vâlceanca”, unde eram angajată,  în curte la noi, cu toți colegii si mulți prieteni. Mama a stat toată noaptea în picioare, ținându-se de o viță de vie, rugâdu-i pe toti să mă pună să mai cant. A fost fericită. Pe 12 august a murit, avea doar 54 de ani.

“Când spun mama, spun icoana vieții mele”

Dumnezeu m-a întărit, credeam că nu o să pot depăși momentul, că o să plec și eu cu ea. Dar EL m-a întărit pentru că mă gândeam că am copii, iar Bebe a fost tot timpul lângă mine și m-a învăluit cu dragostea și înțelegerea lui. Ușor, ușor nu pot să spun că am acceptat, pentru că durerea nu a dispărut niciodată, dar s-a așezat într-un loc special, știu că acolo este mama mea. O dată m-a scăpat de la moarte. Veneam de la o nuntă, adormisem la volan, eram foarte obosită, și era să mă lovesc frontal de un copac, dar am simțit-o pe mama pe scaunul de lângă mine. Într-o fracțiune de secundă m-am trezit și am tras de volan. Așa am scăpat. Când spun mama, spun icoana vieții mele.

Cum s-a mutat Maria Dragomiroiu în Bucureșți: “Dacă nu era mătușa mea nu veneam la oraș, viața mea ar fi fost alta”

Nu ți-a fost teamă să vii, la o vârstă atât de fragedă, singură în Bucureșți?

-Pe mine la București m-a adus mătușa mea, sora cea mică a mamei. Acum are 80 de ani, e plină și ea de boli, dar mă rog mereu pentru ea și îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru mine. Mătușa mea este mama mea de la București. Dădusem preselecția la Floarea din Grădina la Râmnicu Vâlcea și m-a transferat în clasa a 10-a în capitală, la Liceul Caragiale. În paralel m-a înscris la Școala populară de artă, secția acordeon și canto popular,  a împărțit totul cu mine, m-a cărat peste tot pe unde s-a mutat cu casa. Dacă nu era tanti Nuța eu nu ajungeam la București, viața mea ar fi fost alta. Și îi mulțumesc în fiecare noapte când am întâlnirea mea cu Dumnezeu. Îl rog să o mai păsuiasca ca să se mai bucure puțin de fata ei, de nepoata ei și de casa ei de la țară.

Cânți de când exiști. Emoțiile dispar vreodată sau nu? Când ai avut cele mai mari emoții?

-Emoții sunt mereu și acum fiecare apariție pe scenă este un examen pentru mine. La Floarea din Grădina, la ultima etapă care s-a ținut la Bacău, am luat nota 10 și, când am ieșit din scenă, am leșinat pe o rogojină. Emoțiile au fost atât de puternice încât n-am mai rezistat. Și acum am emoții, la fiecare apariție, chiar dacă sunt 10 sau 100 de mii de oameni, emoțiile sunt aceleași. Am un ritual, spun Tatăl nostru si Crezul și abia după intru în scenă, asta îmi dă mai multă încredere în mine.

“În timp ce cântam, mă gândeam: dacă uit versurile? Și le-am uitat” își aduce aminte îndrăgită cântăreață de unul din concerte

Îți mai aduci aminte de niște întâmplări de pe scenă?

-Mie mi se pare ceva normal să uiți versurile. Eu am avut fracțiuni de secundă în care emoțiile au fost așa de mari că am uitat ce trebuie să cânt și am inventat alte cuvinte care să rimeze, să nu se prindă nimeni. De exemplu, în 2009 am avut un concert aniversar la Sala Palatului și, în timpul unui cântec, mă gândeam : dacă uit versurile? Și le-am uitat.

“Mi-a fost îngrozitor de greu, pentru că târam copiii după mine toată noaptea”

Nu o dată am înghițit muște și țânțari cântând. Țin minte că în ’79 aveam spectacole pe litoral și eram împreună cu copiii mei, care erau foarte mici. Mi-a fost îngrozitor de greu, pentru că târam copiii după mine toată noaptea. Ileana avea 3 ani, Mircea 2 și eu 24. Trebuia să cânt în 5 locuri, mergeam de la o locație la alta in grabă, Mircea făcea pe el și striga după mine, în timp ce cântam, să vin să-l schimb.

Ai simțit vreodată că nu mai poți?

-Da, dar mai mult de epuizare. Dacă trece o noapte mă simt alt om. Nu aș fi renunțat la această meserie niciodată și nici nu mi-aș fi ales să fac altceva. Ăsta a fost destinul meu și îi multumesc lui Dumnezeu pentru el.

Maria Dragomiroiu, în rolul de mamă: “Ei au rămas singuri la vârsta când aveau cea mai mare nevoie de mine”

Ce fel de mama ai fost pentru Ileana și Mircea?

-Sunt un om foarte blând și nu impun nimic. Am avut noroc că au fost și ei copii buni, au văzut cât muncesc. Eram plecată zile întregi și ei rămâneau singuri la vârsta când aveau cea mai mare nevoie de mine.  Nu am fost o mamă care să-și impună doar punctul ei de vedere, am încercat să fiu prietenă cu copiii mei. Nu e bine să spui niciodată unui copil “vezi că ceea ce fac, fac pentru tine” pentru că îl demoralizezi, îl faci să se simtă prost, să nu aibă încredere în el.

“Nu ești proprietarul copilului tău niciodată”

Copiii mei sunt doi copii buni, mă iubesc și mă respectă. Nu mi-au cerut niciodată nimic special, au fost mulțumiti cu tot ce am putut eu să le ofer. După 90 le-am cumpărat mașini la mâna a doua și au fost foarte fericiți. Nu au avut niciodată pretenții absurde. Și încă ceva, am învățat că nu ești proprietarul copilului tău, niciodată. Este minunat dacă ești pe aceeași lungime de undă cu el și reușiți să va faceți, împreună, viața mai ușoară. Nu ai niciun drept să-ți judeci copilul și nu doar ei învață de la tine, dar și tu înveți de la copiii tăi.

Maria Dragomiroiu, în costum de baie la 66 de ani: ”Bebe a zis că sunt miștoacă”

De unde atât curaj și asumare să pozezi în costum de baie la 66 de ani?

-Este o mică poveste aici și majoritatea oamenilor m-au apreciat. După nunta lui Gigi Gheorghiu unde am fost nași, sotul meu Bebe a facut un weekend de spectacole in Miami. In turneu eram cu Mioara Velicu și Gigi Gheorghiu, Țociu și Palade, Paul Stângă si George Târgovișteanu. Bebe a închiriat în Miami o casă unde am stat toți pentru că era mai ieftin. Vremea n-a ținut cu noi, doar o zi a fost soare și atunci am decis să mergem să facem poze la ocean. Mi-a dat Mioara un costum de baie pe care-l cumpărase, l-am imbracat, mi-a placut cum arăt, Bebe mi-a zis că sunt miștoacă așa că am hotarat sa merg și eu la ocean să facem pozele. Care mie mi-au plăcut foarte mult, cateva le-am pus pe facebook și a murit lumea. Nu a fost nimic premeditat.

“De când mă trezesc până noaptea, eu nu stau deloc jos”

Și, dacă tot arăți atât de bine, care sunt secretele tale?

-Sportul meu preferat este “aruncatul” cu privirea. Nu fac niciun sport, dar urc și cobor scări toată ziua pentru că mereu uit câte ceva. De când mă trezesc până noaptea, nu stau deloc jos. Mereu fac ceva, în casă sau în curte. Este ceva genetic, așa sunt eu, nici de mâncat nu stau la masă, mănânc în picioare. Dacă toată viața mea a fost numai pe fugă nu sunt obișnuită să stau la masă liniștită.

“Toată viața m-am abținut, stau cu cântarul lângă mine”

Când plec să cânt și-mi spune cineva “distracție plăcută”, mie îmi vine să mor. Nimeni nu înțelege cât de greu este. Avem o mare responsabilitate, lumea trebuie să fie mulțumită și să te ridici la nivelul cerințelor. Toată viața trebuie să muncești și să arăți bine, pentru că este un efort să lupți cu anii, cu moda și cu tendințele. Viața unui artist este o luptă. Dacă te oprești, gata. Dacă vrei să te menții ca artist tot timpul trebuie să ai grijă de tine. Eu, de exemplu, sunt o gurmandă și, dacă aș mânca cât aș vrea, aș lua 5 kile ușor într-o lună. Dar nu, toată viața m-am abținut, stau cu cântarul lângă mine, mă îngrijesc și sfătuiesc toate femeile și bărbații să se îngrijească. Când te uiți la tine în oglindă trebuie să-ți placă ce vezi și toate lucrurile le poti rezolva mai ușor.

Care este cel mai mare regret al tău personal?

-Nu am niciun regret. Dar, dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aș mai vrea. Este foarte obositor, am trecut prin foarte multe emoții, mai mult negative decât pozitive. Fiecare are povestea lui de viață și poate alții au trecut prin mai multe decât mine. Știu sigur că nu aș mai vrea să fiu iar copil dacă aș avea aceeași copilărie și nici să mai trec prin ce-am trecut până la 32 de ani. Dacă mi s-ar oferi alt început, aș alege tot muzica. Este obositor, este greu, eu sunt un om foarte emotiv și am fost întinsă la maxim emoțional. Eu cu responabilitate am cântat pe scenă și am muncit enorm până am convins.

Maria Dragomiroiu și cea mai mare dorință: ” Vreau să mă bucur de cât mi-a mai rămas din viață alături de toată familia”

Spui mereu că n-ai avut concediu sau vacanță, pentru că ai muncit și muncești mereu. Dar dacă ar fi să pleci, unde ai vrea să petreci două săptămâni de vacanță?

-La țară, la Marcea, la mine acasă. Bebe vrea să călătorim prin lume, dar mie nu-mi place să merg cu avionul, mi se pare obositor. În acest sens suntem diferiți. Vreau să stau cu animalele, să văd cât au mai crescut pomii, să repar dacă mai am de reparat ceva. Să mătur bătătura, să fac curațenie în casă, să mă uit la pozele alor mei, și să mă bucur de cât mi-a mai rămas din viață alături de toată familia mea dragă.

Ce proiecte și planuri ai anul acesta?

Bebe face logistică și mergem la mare după 11 iulie, după ziua mea, și vrem să stăm acolo pană pe 20 august. Mai am de imprimat niște cântece, am evenimente, au început nunțile și botezurile, avem material nou și suntem în formă maximă.