Punct final în cazul șocant petrecut în județul Botoșani, acolo unde o femeie de 46 de ani și fiica ei de 14 ani au fost ucise și arse. Magistrații au pronunțat sentința în cazul criminalului.
În noiembrie 2023, o dublă crimă a șocat România. Cazul cutremurător se producea în județul Botoșani. Aici, un individ de 37 de ani (la vremea producerii evenimentului) ucidea cu sânge rece două persoane: o mamă de 46 de ani și pe fiica ei de doar 14 ani.
Între timp, după nici 2 ani, criminalul a fost condamnat la închisoare pe viață. Marius Florin Strat a fost găsit vinovat de uciderea cu bestialitate a unei femei și a fiicei sale minore, în satul Sadoveni, comuna Manoleasa.
Luni, 12 mai 2025, magistrații Tribunalului Botoșani au decis condamnarea individului la detențiune pe viață. Individul a fost găsit vinovat de omor calificat. El mai primise o pedeapsă de 4 ani pentru act sexual cu un minor și încă 4 ani pentru distrugere. Toate pedepsele au fost contopite, iar Marius Florin Strat va executa pedeapsa cea mai grea: închisoarea pe viață.
Inițial, individul a negat comiterea faptelor. Ulterior, probele, inclusiv urmele biologice, obiectele găsite la percheziții și declarațiile martorilor, l-au indicat fără echivoc drept autorul celor două crime.
E important de subliniat că hotărârea de luni nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile. În această perioadă, Marius Florin Strat rămâne în arest preventiv la Penitenciarul Botoșani.
Crima terifiantă din județul Botoșani a avut loc în noaptea de 3 spre 4 noiembrie 2023. După ce le-a lovit fără milă cu o toporișcă pe cele două victime, bărbatul a incendiat locuința în care se aflau acestea, în încercarea de a șterge urmele. În paralel, pe lângă dublul omor, instanța a reținut și alte infracțiuni grave: act sexual cu un minor și distrugere.
Acest caz macabru a ieșit la iveală pe 4 noiembrie 2023. Atunci, o localnică din Sadoveni a observat casa victimelor cuprinsă de un incendiu. În interior, pompierii au găsit două cadavre carbonizate, identificate ulterior ca fiind o femeie în vârstă de 46 de ani și fiica acesteia, de doar 14 ani.