News

Fenomen neobişnuit în Antarctica: zăpada a devenit verde. Ce a produs o asemenea schimbare

20.05.2020 | 17:17
Fenomen neobisnuit in Antarctica zapada a devenit verde Ce a produs o asemenea schimbare
ADVERTISEMENT

Un fenomen neobişnuit se înregistrează tot mai des în Antarctica, acolo unde în anumite zone zăpada a devenit verde.

Fenomen neobişnuit în Antarctica: zăpada a devenit verde

Conform Reuters, fenomenul neobișnuit din Antarctica este provocat de temperaturile în creştere cauzate de schimbările climatice, care contribuie la formarea şi răspândirea aşa numitei ”zăpezi verzi”.

ADVERTISEMENT

În Antarctica, asociată de obicei cu imaginea unei infinite întinderi albe, mai multe regiuni au căpătat recent o nuanţă de verde în urma fenomenului de înflorire a algelor marine.

Folosind datele colectate pe o perioadă de doi ani de satelitul Sentinel 2 al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), cercetătorii de la Universitatea Cambridge şi British Antarctic Survey au creat prima hartă a înfloririi algelor pe coasta Peninsulei Antarctice.

ADVERTISEMENT

Verdele nu este singura pată de culoare care se observă pe teritoriul Antarcticii

”Avem acum o referinţă în ceea ce priveşte locul în care se găseşte înflorirea algelor şi putem vedea dacă multiplicarea acestora va spori în viitor aşa cum sugerează estimările”, a declarat cercetătorul Matt Davey.

Muşchii şi lichenii sunt consideraţi organismele fotosintetice dominante în Antarctica, dar, potrivit noii cartografieri, au fost descoperite 1.679 de zone separate de înflorire care sunt o componentă cheie în ceea ce priveşte abilitatea continentului de a capta dioxid de carbon din atmosferă.

ADVERTISEMENT

”Înflorirea algelor în Antarctica este echivalentul lipsei unei cantităţi de carbon corespunzătoare a 875.000 de drumuri pe distanţe medii în maşini alimentate cu benzină în Marea Britanie”, a spus Davey.

Verdele nu este singura pată de culoare care se observă pe teritoriul Antarcticii. Cercetătorii intenţionează desfăşurarea unor studii similare pe tema algelor roşii şi portocalii, deşi acest lucru se dovedeşte mai dificil de cartografiat din spaţiu.

ADVERTISEMENT

Antarctica, acolo unde aproximativ 5.000 de oameni locuiesc în cele 80 de baze, mare parte cercetători și oameni de știință, este singurul continent care nu a înregistrat niciun caz de coronavirus.

ADVERTISEMENT