News

Fenomen periculos în România! Aerul toxic îi obligă pe copii să meargă cu măşti la şcoală

15.05.2019 | 11:31
Fenomen periculos in Romania Aerul toxic ii obliga pe copii sa mearga cu masti la scoala

Un fenomen puternic și extrem de periculos le dă serioase bătăi de cap locuitorilor din județul Dolj. Este vorba despre un nor gros de cenușă provenit de la Termocentrala din Craiova. Fumul toxic i-a obligat pe localnici să recurgă la măsuri radicale. Astfel, copiii merg la școală purtând măști de protecție. Oamenii acuză deja probleme respiratorii, iar situația devine din ce în ce mai alarmantă, pe zi ce trece.

Aerul din zonă este irespirabil

Praful de cenușă s-a ridicat deasupra caselor oamenilor, iar aerul a devenit pur și simplu irespirabil, astfel încât plantele mor, iar copiii ies din casă doar pentru a merge la școală, măștile de protecție fiind nelipsite.

Deși localnicii din satul Șimnicul de Sus s-au plâns în repetate rânduri că fumul toxic le pune în pericol sănătatea, acuzând grave probleme respiratorii, autoritățile continuă să ridice din umeri și să susțină că nu au soluții pentru a remedia această situație care persistă de ani întregi, pe o rază de zeci de kilometri.

Fenomen periculos în județul Dolj. Norul de cenușă face aerul irespirabil. Sursa foto:a1.ro
Fenomen periculos în județul Dolj. Norul de cenușă face aerul irespirabil. Sursa foto:a1.ro

Termocentrala din Craiova poluează trei sate. Și Craiova este afectată

Responsabilă pentru această situație neplăcută este Termocentrala,  cenușa respectivă rezultând în urma arderii cărbunelui. Astfel, fumul gros se așterne asupra a trei sate din județul Dolj, dar și a Craiovei, cartierele periferice ale orașului fiind de asemenea grav afectate. Cea mai mică adiere de vând face ca tot praful să se ridice deasupra caselor, drumurilor și câmpurilor din zonă.

În tot acest timp, autoritățile invocă lipsa de soluții pentru a remedia situația. Anul trecut, Garda de Mediu a amendat Termocentrala din Craiova cu 200 de mii de euro, însă această măsură nu a produs nicio schimbare.

Directorul Gărzii de mediu susține că reprezentanții Termocentralei dau vina pe schimbările climatice din ultima vreme. Mai exact, în cursul zilei de marți, 14 mai, întreg județul Dolj s-a aflat sub cod galben de vânt, rafalele atingând și 65 km/h.