FENOMENAL: 600.000 de euro costă pontul pentru un meci trucat în Serie A!

Fotbalul italian se pregăteşte de un nou cutremur, poate cel mai puternic de la celebrul scandal Calciopoli din 2006. Numai că atunci au căzut capul şi tentaculele unei caracatiţe care nu avea...
11.11.2013 | 17:43
FENOMENAL 600000 de euro costa pontul pentru un meci trucat in Serie A
ADVERTISEMENT

Fotbalul italian se pregăteşte de un nou cutremur, poate cel mai puternic de la celebrul scandal Calciopoli din 2006. Numai că atunci au căzut capul şi tentaculele unei caracatiţe care nu avea ca scop obţinerea de avantaje materiale însemnate prin trucarea partidelor, ci păstrarea hegemoniei lui Juventus Torino în Serie A prin orice mijloace.

S-au înmulţit cazurile de trucare a meciurilor

De atunci campionatele din Italia au rămas sub trauma cutremurelor provocate de goana după cîştiguri ilicite din vînzarea meciurilor. Pariurile au reuşit să se infiltreze în toate structurile fotbalului din Peninsulă aidoma unor celule canceroase ce invadează organismul şi pun stăpînire pe el. Avantajat şi de apariţia unei prelungite crize economice la nivel mondial, care nu avea cum să nu afecteze şi sportul, multe cluburi au cedat mirajului de a da două lovituri în acelaşi timp. În numai 90 de minute sau în cîteva partide orchestrate ca desfăşurare şi rezultate după indicaţiile unor persoane ce fac parte din marile carteluri mafiote, s-au rezolvat pe de o parte problemele financiare ale grupărilor respective, evitîndu-se prin aceste proceduri ilegale desfiinţarea lor şi, în acelaşi timp, părţile implicate în comedia de prost gust de pe gazon au avut grijă şi de veniturile personale.

ADVERTISEMENT

Nouă luni pentru Stefano Mauri, ancheta lui Antonio Conte

Numai că tot ceea ce nu este legal riscă enorm ca la un moment dat să se transforme în butoiul care explodează şi astfel de situaţii în care cortina a căzut în cîteva rînduri în cazurile meciurilor aranjate pentru pariuri la nivelul Serie A sau al ligilor inferioare au avut consecinţe dramatice. Spre exemplu mijlocaşul lui Lazio, Stefano Mauri, a primit nouă luni de suspendare, un grup de jucători de la Bari din urmă cu două ediţii suportă acum sancţiuni severe, în frunte cu portarul belgian Gillet, toţi aceştia avînd un numitor comun al acţiunilor lor, aşa numitul grup ”Ţiganii”, care lua legătura cu jucătorii şi contra unor sume de bani consistente stabileau scorul final sau varianta pauză 1 final 2 sau invers. Şi antrenorul lui Juventus, Antonio Conte, a fost anchetat pentru perioada cînd era pe banca Sienei. În foto maşina poliţiei soseşte în cantonamentul Italiei de la Coverciano, pentru a-i ridica pe Mauri şi Criscito.

article-2442120-13561FCB000005DC-364_634x410

În decembrie vor fi scoase la lumină multe nume importante din Serie A

În decembrie anul acesta Procuratura din Cremona va finaliza cea mai amplă operaţiune de anihilare a bandelor care au reuşit să se infiltreze adînc în fotbalul din ”Cizmă” şi se estimează că sînt implicate peste 200 de nume, unele chiar sonore, din rîndul antrenorilor, conducătorilor şi, mai ales, ale jucătorilor din Serie A şi Serie B. Au fost întocmite mii de pagini de dosare, au fost perchiziţionate sedii ale cluburilor, s-au reţinut foarte multe documente şi CD-uri, au fost verificate multe adrese de email şi ascultate telefoanele celor suspecţi. Concluzia e tragică. Fotbalul italian e rău bolnav din cauza acestui virus al meciurilor aranjate pentru pariuri şi este obligatoriu să fie dictate pedepse de o mare duritate, pentru a băga groaza în cei care vor dori să facă astfel de lucruri necurate. Cel mai important moment va fi scoaterea la iveală a omului cheie, aşa numitul Mister X, personajul care în schimbul sumei de 600.000 de euro dădea celor interesaţi să mizeze sume uriaşe pe scoruri corecte deznodămîntul exact al respectivelor partide. Gazzetta dello Sport consideră că în decembrie vor ieşi la lumină multe nume apreciate din Serie A care vor răspunde rigorilor legii pentru implicarea lor. În foto procurorul din Cremona , Guido Salvini, omul care va prezenta dovezile partidelor trucate din campionatul trecut al Serie A.

ADVERTISEMENT