Fenomenul Jardim: "E nebun! Îşi muşca degetul să fie clar ce vrea de la noi"

Leonardo Jardim a câştigat titlul în Franţa alături de AS Monaco. Portughezul în vârstă de 42 de ani a reinventat echipa monegască, alături de care a avut unul dintre cei mai de succes sezoane din istorie.

"Criticat pentru jocul sărac în spectacol din primii doi ani pe Louis II, portughezul s-a reinventat", a scris L'Équipe. Dar una dintre cele mai interesante declaraţii le-a avut fundaşul stânga de la Monaco, Benjamin Mendy:

"«Vreau agresivitate maximă, mâncaţi-vă adversarii!». Asta ne zicea", a dezvăluit jucătorul în vârstă de 22 de ani într-un interviu pentu Onze Mondial. "Câteodată, în vestiar, ne privea fix pe fiecare dintre noi, apoi îşi băga degetul în gură şi îl muşca. Aşa, ne era şi mai clar ce aşteaptă de la noi".

Mendy, ales în "11"-le ideal al elitei Hexagonului, a mai spus: "Jardim ne cerea să ne gândim mereu, cât suntem pe teren, la acel deget muşcat şi să acţionăm. Antrenorul nostru e un nebun, dar un nebun pe care-l iubim!".

Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, marcatori, comentariul live, statisticile partidei! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de astăzi

AS Monaco a câştigat titlul în Ligue 1, având 92 de puncte după 37 de meciuri, 6 mai mult decât PSG, înainte cu o etapă înainte de final.

viewscnt
1 EUR4.6346 lei+0,0014
1 USD3.9285 lei+0,0100
1 XAU158.8245 lei+0,5663