Ferguson, în direct la o televiziune din România. Laude pentru Lupescu

Iuliana Spirache   
in Stiri sportive
16/04/2018, 22:24
Ferguson, în direct la o televiziune din România. Laude pentru Lupescu GALERIE FOTO

Ionuţ Lupescu se luptă cu Răzvan Burleanu, Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, iar alegerile vor avea loc miercuri, 18 aprilie. Fostul internaţional român are parte de susţinerea mai multor oameni din fotbalul românesc, dar şi a lui Sir Alex Ferguson.

Sir Alex Ferguson a intrat printr-un videocall în studioul Antena 3, acolo unde se aflau Mircea Lucescu, Dorinel Munteanu, Florin Răducioiu şi Ioan Andone. Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Ionuţ Lupescu. 

Ce a zis Sir Alex Ferguson despre Ionuţ Lupescu

“Am o legătură foarte bună cu Lupescu, am lucrat împreună la UEFA. Avea un rol foarte important, este foarte bine pentru mine că pot să-l susţin. Ce făcea la UEFA era extraordinar. Nu era simplu ce făcea. Trebuie să spun că Lupescu s-a descurcat extraordinar, e un om inteligent, a luptat întotdeauna pentru România şi trebuie să spun că în tot timpul petrecut acolo nu am întâlnit un om mai potrivit decât el.

Cred că Ionuţ înţelege foarte bine jocul pentru că a evoluat pentru echipa naţională şi a avut rezultate extraordinare. Are un CV impresionant şi cred că e un nume în fotbalul modern. Este nevoie de cineva care să înţeleagă fotbalul pentru că nu mai e acelaşi ca acum 25 de ani. Nimeni nu e mai potrivit decât el să se descurce în asemenea situaţii.

Sper să fie preşedinte, dar cred că el ştie cum să rezolve toate problemele şi sunt convins că o va face foarte bine. Trebuie să fie serios, aşa cum ştiu că e, şi să spună întotdeauna adevărul pentru că adevărul este cel mai bun.

Să iei decizii e cel mai important. Din perspectiva problematicii, toată lumea poate lua decizii, dar nu toate sunt bune. Dacă pe parcurs nu decizi cum trebuie, se duce totul pe râpă. Lupescu are calităţi, are valori foarte bune şi cred că asta îl va ajuta”, a declarat Sir Alex, la Antena 3. 

Ştirea MOMENTULUI

Liverpool – PSG 3-2. Firmino le aduce victoria „cormoranilor” în meciul serii din Champions League. Video

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×